Manuela Păduraru, psiholog: „70% dintr-o boală poate fi vindecată la nivel psihic“

Publicat: 30.12.2015 17:54

Ultima actualizare: 06.08.2022 13:56

A mai trecut un an, cu bune şi cu rele. În afara pregătirilor de Revelion, după cumpărături şi facturi achitate pe ultima sută de metri, pentru mulţi dintre noi, finalul şi începutul de an reprezintă un moment de bilanţ. Despre evenimentele care ne-au marcat la nivel de societate în 2015, dar şi despre aştepările realiste pe care trebuie să le avem de la 2016 ne vorbeşte psihologul Manuela Păduraru.

Manuela Păduraru (48 ani de ani) este psiholog clinician la Spitalul de Arşi din Bucureşti. Vede zilnic suferinţă fizică, iar dincolo de durere şi de arsura de pe piele, simte imensa suferinţă psihică. La fel a văzut şi simţit şi în cazul victimelor de la clubul Colectiv. Le-a afost alături lor şi familiilor acestora din dimineaţa zilei de sâmbătă, 31 octombrie. Însă mai presus de durere, la tinerii arşi în acel incendiu devastator, a impresionat-o puterea de care ei au dat dovadă. Este puterea unor oameni educaţi, este puterea unor tineri care au reuşit să mobilizeze întreaga societate, este puterea care stă în fiecare dintre noi pentru a ne schimba viaţa. Şi pentru că vine perioada rezoluţiilor de Anul Nou, psihologul Manuela Păduraru ne atrage atenţia să nu devenim victimele falsei speranţe. Vom reuşi să schimbăm ceva doar dacă avem aştepări realiste, dacă ne cunoaştem şi dacă ştim să ne valorizăm.

„Weekend Adevărul“: Care sunt evenimentele ce au marcat anul 2015 din punctul dumneavoastră de vedere?

Psih. Manuela Păduraru: Evenimentele pot fi pozitive sau negative, în funcţie de perspectiva din care le privim. Fiecare individ în parte se raportează la evenimentele din jur în funcţie de ceea ce consideră el pozitiv sau negativ. Din punctul meu de vedere, un aspect pozitiv important îl reprezintă empatia şi suportul la nivel mondial care li s-a pus la dispoziţie refugiaţilor. Avem o societate în suferinţă şi o altă parte a societăţii dispusă a acorda sprijin. Iată cum solidaritatea umană scoate la lumină partea pozitivă a unui eveniment. Acelaşi lucru am putut observa şi noi, la nivelul societăţii româneşti, odată cu evenimentul din Clubul Colectiv. Solidaritatea şi mobilizarea exemplară a românilor pentru victimele de la Colectiv au fost de-a dreptul emoţionante. La fel, un mare val de empatie şi suport au stârnit şi evenimentele de la Paris. Astfel de tragedii ne-au arătat că putem fi şi suportivi, şi empatici şi că ne putem aduna în jurul oamenilor aflaţi în suferinţă.

Poate aceste evenimente au arătat că, în societatea actuală, dominată de însingurare şi comunicare în mediul virtual, încă există valori umane...

Într-adevăr, evenimentele respective au scos la lumină „viul“ din noi. Ştim foarte bine că mediul online are darul de a ne izola. Se pare că de data aceasta resursele naturale ale fiecăruia din noi au ieşit la suprafaţă, au depăşit tiparele cu care eram obişnuiţi.

Dar, paradoxal, evenimentele care au marcat anul 2015 au şi o încărcătură profund negativă.

Pe de o parte, declanşarea războiului din Siria ca ripostă faţă de ISIS, cuibul terorismului, iar pe de altă parte, tragedia din Clubul Colectiv generează în rândul societăţii nesiguranţă. Impactul incertitudinii asupra societăţii în ansamblu poate fi devastator pentru că nu mai avem repere, observăm teamă la tot pasul, neîncredere în autorităţi, disperare, familii traumatizate, emoţii care ne fac să ne comportăm altfel. Dar tot spre latura pozitivă aş dori să ne îndeptăm atenţia, fiindcă acum am observat că semenii noştri au conştientizat un lucru: că fiecare din noi poate schimba ceva. Un lucru foarte impactant la nivel social şi emoţional a fost acea aşa-zisă a doua revoluţie a tinerilor. Iată că tinerii, uneori blamaţi de societate că „nu mai sunt ca pe vremea noastră“ sau „că nu-şi mai fac datoria“, au demonstrat că pot schimba ceva.

„Se vor lupta cu sechele fizice şi psihice“

Aţi lucrat direct cu victime din Colectiv şi cu familiile acestora. Ce le-aţi spus în primele momente după tragedie?

Eu am fost prezentă la spital de sâmbătă dimineaţa, iar după-amiază am ieşit în curtea spitalului, unde erau adunaţi părinţi, prieteni, care aşteptau cu sufletul la gură să li se spună ceva. În momentul în care i-am anunţat că beneficiază de suport terapeutic şi consiliere psihologică, toţi au avut pe faţă un fel de uimire şi de linişte deopotrivă. Probabil s-au relaxat într-un fel, conştientizând mulţi dintre ei că psihicul are un rol destul de mare în vindecarea unei boli. Se consideră că până la 70% dintr-o boală poate fi vindecată la nivel psihic. Un moral bun susţine pe deplin organismul, iar din fericire, şi în ţara noastră, tot mai mulţi oameni au început să conştientizeze că mersul la psiholog nu înseamnă a fi nebun, că psihologul te poate ajuta în momente dificile.

Ce aţi observat la pacienţii arşi, dar şi la familiile lor? Ce simţeau?

Au fost toţi foarte speriaţi, erau în stare de şoc şi am încercat să le oferim suport psihologic. Este vorba despre susţinerea emoţiilor, despre securizarea pacientului din punct de vedere emoţional, de a fi acolo alături de el. Ceea ce am şi făcut noi atunci. Şi spun noi pentru că datorită mobilizării extraordinare am beneficiat de sprijinul colegei mele Rozeta Drăghici, psihoterapeut, care a venit voluntar şi a asigurat permanenţă pentru consiliere până la ora opt-nouă seara. Mă întrebaţi ce am observat la pacienţi. Am observat voinţă, putere, suport pentru colegii lor, suport pentru familiile lor, mulţi dintre ei fiind nişte persoane educate, creative. Au scos la suprafaţă o forţă de nebănuit, cred, şi pentru ei şi pentru societatea noastră. Pentru cei care au supravieţuit, greul continuă, îi aşteaptă perioade lungi de recuperare fizică şi psihică. Unii se vor lupta cu sechele fizice toată viaţa. Alţii cu cele psihice. De aceea, sugerez tuturor victimelor, cât şi familiilor, prietenilor să meargă la psiholog şi să lucreze într-un proces terapeutic. Există riscul ca trauma să se transforme într-un sindrom de post-traumă. Pentru familiile celor care nu mai sunt, situaţia este şi mai grea. Trebuie ani de terapie pentru a înţelege şi a depăşi travaliul pierderii unui copil. Unii reuşesc, alţii nu. Există colegi psihoterapeuţi care se oferă să lucreze în continuare voluntar cu familiile victimelor. Deşi la început toţi au avut suport, consiliere psihologică, terapia consecutivă înseamnă altceva. E un proces mai îndelungat în care vor învăţa să depăşească aceste evenimente şi se vor cunoaşte. Astfel vor „creşte“ şi vor evolua din punct de vedere emoţional.

Familia şi prietenii, ancore în realitate

De ce uneori învăţăm să preţuim viaţa doar după ce un eveniment nefericit sau o traumă îi schimbă cursul?

Într-adevăr, preţuim viaţa atunci când suntem pe cale să o pierdem. De obicei, se întâmplă ca înaintea unui eveniment nefericit să avem o percepţie asupra vieţii, iar după aceea percepţia se schimbă. Se întâmplă să vedem lucruri la care înainte nu eram atenţi, despre care credeam că ni se cuvin. Dacă am fi atenţi la noi şi la nevoile noastre, poate că am reuşi să vedem adevăratele părţi valoroase din existenţa noastră şi chiar am fi mult mai pregătiţi emoţional şi pentru evenimente negative, chiar pierderea celor apropiaţi. Toţi avem resurse pentru a depăşi momentele dificile, unii însă nu găsesc calea pentru a ajunge la ele. Cum să găsim calea? Cunoscându-ne foarte bine. Poate sună puţin pompos „cunoaşterea de sine“, dar chiar este autentică şi chiar funcţionează.

Ce rol au familia, prietenii în depăşirea unui moment dificil din viaţă?

Familia şi prietenii fac parte din realitatea noastră imediată şi ei sunt extrem de importanţi. Sunt ancore care au rolul de a ne sprijini, a ne motiva, a ne determina să mergem mai departe. Familia ne dă putere şi ne ajută să ne regăsim resursele mai uşor. Din familie ne tragem seva, puterea, ne regăsim direcţia. Este foarte important să ştim că nu suntem singuri. În momentul în care suntem singuri simţim că nu mai avem repere, că nu suntem apreciaţi, nu avem o confirmare că însemnăm ceva pentru cei din jurul nostru.

De ce totuşi evenimentele negative dispar uşor-uşor din atenţia colectivă? Chiar despre clubul Colectiv se vorbeşte tot mai puţin.

Avem capacitatea de a uita şi este foarte bine că se întâmplă acest lucru. Cei care nu uită sunt aceia care au dezvoltat un sindrom post-traumatic. De obicei, sunt victime ale acelor evenimente. Toţi cei care doar au participat de la „distanţă“ trec mult mai uşor peste lucrurile negative. Este sănătos să putem „uita“. Asta înseamnă să depăşim la nivel emoţional evenimentele. Ne aducem aminte de ele, dar nu mai au aceeaşi încărcătură emoţională, suntem mai detaşaţi.

Depresia, dorinţa inconştientului de schimbare

De Anul Nou ne urăm cu toţii „La mulţi ani!“ şi „Un an bun!“. Cum să facem ca anul 2016 să fie mai bun?

Dacă am găsi cheia succesului, dacă am deţine informaţia şi puterea de a transforma răul în bine, nu am mai fi oameni. Toţi avem puterea de a ne schimba, de a ne cunoaşte, de a putea să depăşim ceea ce nu a fost benefic pentru noi. Important este să fim atenţi la nevoile noastre, să ne valorizăm mai mult, să ne iubim mai mult. Doar dacă învăţăm să facem asta cu noi înşine vom şti să facem acelaşi lucru şi pentru alţii. Eu sunt psihoterapeut Jungian. C.G. Jung spunea că „nu putem să îi învăţăm pe alţii ce nu ştim să facem pentru noi“. Pentru fiecare din noi, binele este diferit. Fiecare trebuie să ştie ce îşi doreşte, de aceea trebuie să se cunoască, să îşi cunoască nevoile şi doar astfel va şti ce îşi doreşte pentru viitor.

De obicei, la început de an, ne propunem să facem mişcare, să mâncăm sănătos, să ne lăsăm de fumat. Dar ne dăm bătuţi majoritatea nu după mult timp... Ce le sugeraţi celor care vor să facă o schimbare?

Este exact ce spuneam mai înainte. Dacă vom copia nişte dorinţe doar fie pentru că ele sunt la modă, fie pentru că sunt mai bine promovate, fie pentru că sunt de bon ton, fie pentru că aşa fac prietenii, nu vom reuşi. Vom abandona foarte repede, pentru că nu e drumul nostru, nu ne găsim motivaţia şi nu ne dorim cu adevărat acele lucruri. Schimbarea nu se face dacă ne este impusă, ea trebuie să fie dorită. Să conştientizăm că avem nevoie de schimbare şi că este benefică pentru noi.

Sunt persoane care la început de an, după ce trec sărbătorile, se simt demotivate, revenirea la serviciu sau la activităţile de zi cu zi este anevoioasă. Acestora ce le sugeraţi?

Cei care nu îşi găsesc motivaţia unui nou început cred că au nevoie de ajutor. Dacă vorbim doar de o uşoară demotivare, lucrurile sunt mai simple. Dar, din păcate, studii recente susţin că depresia este un nou flagel al societăţii noastre. Despre un sindrom depresiv vorbim atunci când suntem mai tot timpul demotivaţi, trişti, vedem doar partea negativă şi foarte puţin din cea pozitivă.

Există totuşi o parte pozitivă în depresie?

Depresia nu este o boală. Potrivit lui Jung, depresia este dorinţa inconştientului de schimbare. Aşadar, putem face schimbarea în noi şi astfel să ne găsim resursele, să învăţăm să le folosim, să descoperim ce ne motivează, ce ne face fericiţi.