pasaport - ultimele știri
Henley & Partners, o firmă de avocatură specializată în cetăţenie cu valoare netă ridicată, a spus că americanii depăşesc acum orice altă naţionalitate atunci când vine vorba de a-şi proteja averile.
Pașaportul ucrainean a intrat în topul celor mai puternice 30 din lume. Această evaluare a fost realizată de Henley & Partners, o companie de consultanță privind cetățenia și rezidența.
Știm cu toții că atunci când facem poza pentru buletin sau pașaport ni se spune să nu zâmbim. Nu e vorba c ar fi un moment vesel, dar unii oameni, din obișnuință, zâmbesc atunci când sunt în fața camerei foto. Ei bine, motivul pentru care nu putem zâmbi este explicat.
Serviciul de contrainformaţii din Lituania a afirmat, miercuri, că o sosie a lui Evgheni Prigojin ar fi intrat în țară încă din anul 2020, încercând să provoace tulburări, potrivit Reuters.
Aproape 2.000 de vacanțe ale românilor s-au terminat, în acest an, chiar înainte de a începe. Mai exact, oamenii nu au fost lăsați să treacă granița. Mulți dintre ei au susținut că nu au știut că nu pot merge în străinătate fără un anumit document.
Marele fotbalist Miodrag Belodedici a fost condamnat la închisoare de regimul comunist pentru trădare.
Ministerul Afacerilor Interne a anunțat o schimbare semnificativă la serviciul de pașapoarte. Procedura de depunere a cererilor ar urma să fie mult mai simplă, datorită unei noi facilități, disponibilă începând de luni.
Cetăţenii Republicii Moldova îşi vor putea perfecta un al doilea paşaport sau schimba documentul până la expirarea acestuia. O decizie în acest sens a fost aprobată de către Comisia pentru Situaţii Excepţionale, transmite IPN.
Perfectarea paşapoartelor de călătorie pentru cetăţenii Republicii Moldova urmează să se ieftinească de la 850 la 650 de lei. Scăderea tarifelor pentru acest serviciu este prevăzută într-un proiect aprobat de Guvern miercuri, transmite IPN.
Paşapoartele Republicii Moldova cu termen de valabilitate extins pot fi folosite în nouă ţări. Este vorba despre Letonia, Israel, Federaţia Rusă, Armenia, Estonia, Azerbaidjan, Croaţia, Irlanda şi Ucraina, transmite IPN.
Cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaţionale a Copilului, structurile de paşapoarte îşi deschid porţile şi îi aşteaptă pe copii cu surprize inedite în cadrul evenimentului “Paşaport pentru vacanţă”.
Americanii vor putea să aleagă un X în dreptul genului pentru cererile de paşaport începând din data de 11 aprilie, a anunţat joi Departamentul de Stat al SUA, în contextul în care administraţia Biden a marcat o zi a „Vizibilităţii Persoanelor Transg...
Fostul consilier al lui Trump, Paul Manafort, a fost dat afară dintr-un avion, duminica trecută, 20 martie, pentru că avea un paşaport nevalabil. Incidentul a avut loc pe Aeroportul Internaţional Miami înainte ca aeronava să decoleze spre Dubai. Ofic...
Prefectura Capitalei a transmis, miercuri, că programările la paşapoarte nu sunt transmisibile şi nu pot fi vândute. Instituţia recomandă cetăţenilor să nu se lase înşelaţi şi anunţă că nu a primit până acum reclamaţii cu privire la eventuala vânzare...
Ministerul de Interne anunţă, vineri, noi măsuri pentru gestionarea activităţii de eliberare a paşapoartelor, iar programul este prelungit, în intervalul 8.20. De asemenea, se va lucra în weekend. Potrivit ultimelor date, până joi, s-a înregistrat o ...
Ministerul de Interne anunţă, miercuri, o creştere cu 417% a numărului de cereri depuse pentru eliberarea de paşapoarte, în perioada 1-8 martie, faţă de perioada similară din 2021. Numărul programărilor a fost, în aceeaşi perioadă, mai mare cu peste ...
De frica războiului din Ucraina, tot mai mulţi români s-au îmbulzit, în ultimele zile, la serviciile de paşapoarte, numărul cererilor pentru eliberarea acestor documente fiind în continuă creştere. Un alt motiv al solicitărilor îl reprezintă ridicare...
Serviciul Public Comunitar de Paşapoarte din Suceava a înregistrat o creştere semnificativă a solicitărilor pentru obţinerea paşaportului. Potrivit comisarului-şef Livia Grigoraş, în prezent, jumătate dintre cererile pentru eliberarea documentului de...
Belgia lansează un paşaport internaţional reproiectat, a anunţat joi ministrul afacerilor externe, Sophie Wilmès. Noul paşaport prezentat săptămâna aceasta aduce un omagiu celei de-a noua arte, fiind ilustrat cu imagini din benzi desenate de succes. ...
O femeie cetăţean irakian a încercat să intre în România cu un paşaport fals. Ea a declarat că a plătit 15.000 de dolari pentru documentul care purta însemnele statului Costa Rica
Curtea Supremă britanică a respins miercuri recursul lui Christie Elan-Cane, care nu se recunoaşte în opţiunile tradiţionale „masculin” sau „feminin” şi care militează de 25 de ani pentru ca un „gen X” să fie propus în paşaport, relatează AFP.
Senatul a respins propunerea legislativă care instituia obligativitatea prezentării paşaportului verde de COVID la locul de muncă, în interesul sănătăţii publice şi al combaterii pandemiei de COVID-19. Votul final se va da în Camera Deputaţilor.
Marea Britanie solicită prezentarea unui paşaport valabil pentru toţi românii care intră pe teritoriul său, iar obligativitatea prezentării acestuia va aduce un nou val de scumpiri, în contextul în care 75% dintre şoferii de tir nu au acest document.
Cartea de identitate nu va mai putea fi utilizată pentru a intra în Regatul Unit, începând de astăzi, informează Agerpres. Marea Britanie cere acum cetăţenilor europeni sau elveţieni să prezinte un paşaport.
Guvernul din Cipru a anunţat luni că va revoca paşapoartele ciprioţilor turci din statul separatist din nordul insulei, transmite Reuters.
Direcţia Generală de Paşapoarte a anunţat marţi că România va emite paşapoartele într-un termen mediu de 2,5 zile. Acest termen de eliberare a documentului simplu electronic constituie unul dintre cele mai scurte termene, prin raportare la cele stabi...
Mii de oameni au protestat, miercuri, de Ziua Naţională, în mai multe oraşe în Franţa, nemulţumiţi de deciziile preşedintelui Emmanuel Macron privind utilizarea certificatului Covid-19 şi impunerea vaccinării pentru personalul medical, au transmis Le...
Ridicarea restricţiilor de circulaţie în mai toate statele europene a reaprins dorinţa oamenilor de a călători. Până acum rezervările pentru călătoriile cu avionul au atins pragul de 90% din biletele vândute în 2019. Însă, din grabă, unul din 15 pasa...
Premierul Florin Cîţu a anunţat, joi seară, că STS l-a informat că România este pregătită pentru implementarea paşaportului de vaccinare, iar în momentul în care acesta va fi utilizat în Uniunea Europeană „suntem gata şi noi”.
Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică Vrancea anunţă organizarea unui maraton al vaccinării, la Focşani. Evenimentul va avea loc în perioada 29 aprilie – 1 mai 2021, iar cetăţenii se vor putea vaccina fără programare, doar cu buletinul sau paşaportu...
Viitoarea carte electronică de identitate nu va fi obligatorie, dar românii care vor opta în continuare pentru varianta clasică a acesteia nu vor mai putea călători în străinătate doar cu aceasta. Pe lângă cartea de identitate simplă, românii vor ave...
Câteva zeci de anti-vaccinişti şi de simpatizanţi ai partidului AUR din Cluj au protestat, sâmbătă, începând cu ora 15.00, în faţa Prefecturii faţă de măsurile de securitate medicală şi faţă de o eventuală obligativitate a vaccinării.
Agenţi economici, persoane fizice şi publice, notari, dar şi alţi intermediari din Republica Moldova şi România ar face parte dintr-o schemă de corupere şi trafic de influenţă, prin care mai mulţi moldoveni ar fi fost ajutaţi să obţină diverse servic...
Israelul ne arată cum funcţionează treaba cu paşaportul de vaccinare. Dar UE riscă să eşueze în această chestiune simplă în sine, din cauza propriei sale complexităţi, crede Bernd Riegert.
Dacă ai văzut filmul „Terminalul”, cu Tom Hanks în rolul principal, este bine să ştii că povestea prezentată se bazează pe un caz real, cel al unui bărbat care a rămas blocat într-un aeroport timp de 18 ani.
Suedia şi Danemarca vor să introducă un paşaport de vaccinare digital pentru a facilita libertatea de mişcare. Ce planuri au alte ţări? Comisia pentru Etică din Germania s-a pronunţat împotriva unui asemenea certificat.
Paşaportul de vaccinare ar putea deveni în curând obligatoriu pentru toţi cei care doresc să călătorească în străinătate, iar ideea este agreată mai ales de ţările a căror economie depinde de turism. Există însă şi state europene care se opun certifi...
Paşaportul de vaccinare anti-COVID-19 începe să se impună. Danemarca şi Suedia pun în practică ideea
Autorităţile daneze au anunţat că în 3 sau 4 luni vor avea pregătit un paşaport digital pentru cei care au fost vaccinaţi anticoronavirus cu scopul de a accelera redeschiderea activităţilor. În Germania, o platformă de evenimente intenţionează să vân...
BNR a publicat lista celor 49 de instituţii financiare de la Londra care operau în România în baza unui paşaport european şi care acum trebuie să înceteze ativitatea ca urmare a Brexitului.
Noi condiţii de călătorie, studii, muncă şi afaceri intră în vigoare de la 1 ianuarie 2021 pentru cetăţenii Uniunii Europene, implicit pentru români, în relaţia cu Marea Britanie, odată cu părăsirea Blocului Comunitar de către Regatul Unit.
Cu viaţa profesională şi cea personală acum complet interconectate, acţiunile online influenţează direct lumea reală. Unul dintre cele mai afectate domenii în acest sens este comunicarea şi schimbul de informaţii cu caracter personal, deoarece detali...
Un document ajuns viral pe reţelele de socializare a stârnit reacţii dure la adresa angajaţilor Serviciului Public Comunitar de Paşapoarte din Bucureşti. Aceştia au dat un răspuns halucinant unei femei care a solicitat să-i fie eliberat un paşaport s...
Legendarul brazilian, în vârsta de 40 de ani, a ajuns să-şi sărbătorească inclusiv ziua de naştere după gratii, după ce a intrat în Paraguay, folosind un paşaport fals.
Ministerul Afacerilor de Interne schimbă programul de eliberare a cărţilor de identitate, paşapoartelor, permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare. De asemenea, programul de lucru cu publicul la Ministerul Afacerilor Interne este mo...
Poliţiştii de frontieră depistează, zilnic cetăţeni români sau străin care, fie se legitimează cu documente de călătorie false, fie prezintă documente autentice care aparţin altor persoane, în speranţa că asemănarea cu titularul cărţii de identitate ...
Timpul de aşteptare la ghişeu pentru eliberarea paşapoartelor a scăzut în 2019 faţă de 2018 şi numărul de documente de călătorie eliberate a crescut, anunţă Ministerul Afacerilor Interne, care precizează că în 2019 au fost eliberate, la nivel naţiona...
Poliţistul britanic însărcinat cu protecţia lui David Cameron şi-a uitat pistolul şi paşaportul său şi al fostului premier britanic în toaleta unui avion, semănând panică, dezvăluie presa britanică, relatează AFP.
Liudmila Samsonova, în vârstă de 21 de ani, va juca în premieră pe tabloul principal la Australian Open, după ce vineri şi-a încheiat evoluţia în calificări cu o victorie 6-4, 2-6, 7-5 în faţa reprezentantei Chinei, Wang Xiyu, în vârstă de doar 18 an...
Noii cetăţeni germani s-ar putea confrunta brusc cu probleme în ţara strămoşilor, care continuă să îi considere cetăţenii lor. Reglementările privind cetăţenia sunt foarte diverse la nivel internaţional. O analiză.
Perioada vacanţelor este în toi şi de cele mai multe ori, când alegem destinaţiile unde să ne relaxăm, avem nevoie şi de un paşaport. Fie că actul este eliberat pentru adulţi sau pentru minori, pentru a-l obţine trebuie mai întâi să vă programaţi pe ...
Olanda şi Canada au lansat miercuri un proiect pilot care permite pasagerilor să călătorească fără paşapoarte între cele două ţări, folosind în schimb identificarea digitală prin intermediul telefoanelor mobile, relatează Reuters.
Instituţia Prefectului judeţului Prahova informează cetăţenii cu privire la modificarea programului de lucru cu publicul în cadrul Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunţă că va lua măsuri suplimentare pentru reducerea aglomeraţiei la Direcţia Paşapoarte pe perioada verii.
Felul în care este organizat votul în diaspora este un dezastru. Cu siguranţă sunt necesare mai multe secţii de vot în diaspora. Dar ceea ce pare o simplă problemă de logistică electorală, cu o soluţie la fel de simplă („să deschidem mai multe secţii...
Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Alexandru Petrescu, anunţă creşterea gradului de digitalizare la nivel naţional. Potrivit unui acord semnat între Ministerul Comunicaţiilor şi Ministerul de Interne, cartea de identitate, paşapor...
Metoda este folosită în special de basarabenii şi ucrainenii care vor să intre în România (iar de aici în restul Europei) dar nu au cetăţenia unui stat UE. Cei care folosesc metoda speră că poliţiştii de frontieră români, de la graniţa de est, nu vor...
Solicitanţii de paşapoarte electronice pot să erifice, de acum, care este statusul cererii de emitere a documentului, în timp real. Direcţia Generală de Paşapoarte a pus la dispoziţie o aplicaţie în acest sens, informează Instituţia Prefectului Maram...
Mai e o lună şi ceva până vom intra în anul 2019, însă în România se petrec, în continuare, faze demne de Evul Mediu.