brent - ultimele știri
Prețul țițeiului a crescut luni cu 3%, în condițiile în care atacurile tot mai numeroase ale grupării militante yemenite Houthi, aliate cu Iranul, asupra navelor din Marea Roșie.
Prețurile petrolului au ajuns, luni, la maximul ultimelor 4 luni, după reducerile producției din Arabia Saudită și Rusia, relatează CNBC.
Prețurile petrolului au scăzut cu peste 1%, după ce datele privind creșterea economică a Chinei au alimentat îngrijorările legate de cererea celui de-al doilea mare consumator de petrol din lume.
Prețurile petrolului şi-au continuat miercuri tendinţa descrescătoare, ţiţeiul WTI, de referinţă pe piaţa americană, atingând cel mai redus nivel de după luna decembrie 2021, transmite AFP.
Preţurile petrolului au contiuat să scadă miercuri, după comentariile preşedintelui Rezervei Federale din SUA privind dobânzile, relatează Reuters.
Cotaţia petrolului a crescut luni, pe fondul optimismului privind cererea din China, al reducerii producţiei de către marii producători şi planurilor Rusiei de a ţine sub control livrările.
Preţurile petrolului şi-ar putea relua creşterea în 2023, pe măsură ce cererea chineză îşi va reveni după abandonarea restricţiilor legate de Covid-19.
Prețurile petrolului au crescut cu aproximativ 3 dolari pe baril, vineri, pentru a doua săptămână consecutivă, după ce Moscova a declarat că ar putea reduce producția de țiței.
Rafinăriile europene s-au trezit supraaprovizionate cu țiței, deoarece penuria așteptată din cauza interdicției UE asupra petrolului rus nu s-a materializat încă, informează Reuters.
Preţurile petrolului au crescut miercuri pentru a doua zi consecutiv, cu peste 3 dolari pe baril, revenindu-şi după pierderile recente, deoarece dolarul american şi-a atenuat câştigurile.
Prețurile petrolului au scăzut, luni, cu doi dolari pe baril, ajungând la minimele ultimelor nouă luni, în tranzacţii agitate, presate de aprecierea dolarului.
Preţurile petrolului au scăzut marţi cu peste 2%, până la cele mai reduse niveluri înregistrate în ultimele şase luni, înainte de invazia Rusiei în Ucraina, datele economice stârnind îngrijorări cu privire la o potenţială recesiune globală, transmite...
Preţurile petrolului au crescut vineri, recuperând unele dintre pierderile din ultimele zile, în urma datelor referitoare la creşterea numărului locurilor de muncă din SUA, dar au încheiat săptămâna aproape de cele mai reduse niveluri din februarie, ...
Preţul unui contract futures pentru ţiţeiul Brent pentru livrare în octombrie 2022 la bursa ICE din Londra a scăzut miercuri cu 3,71% şi a fost sub 96,9 dolari pe baril.
Preţurile petrolului au crescut, vineri, cu peste 4 dolari pe baril. Atenţia investitorilor este concentrată în special pe reuniunea de săptămâna viitoare a OPEC +.
Preţul la pompele din România a scăzut, în medie, cu aproximativ 20 de bani, aproximativ 2,5%, atrage atenţia Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), trecând în revistă motivele care au dus la aceste scăderi.
Preţul petrolului a crescut cu aproape 5% luni, galvanizat de temeri cu privire la aprovizionare, în urma unei vizite a preşedintelui american Joe Biden în Arabia Saudită, principalul exportator mondial de ţiţei, o vizită la care s-au înregistrat puţ...
Cotaţia barilului de ţiţei Brent, referinţa pentru piaţa petrolului din Europa, şi-a continuat miercuri scăderea, pe fondul îngrijorărilor privind o posibilă recesiune, informează AFP.
Preţurile petrolului au scăzut marţi cu circa 10 dolari pe baril, din cauza temerilor legate de o posibilă recesiune globală, care ar duce la reducerea cererii chiar şi în cazul unei întreruperi a livrărilor, în timp ce lucrătorii din sectorul petrol...
Preţurile petrolului scad din cauza temerilor de recesiune ale investitorilor. La ce valori au ajuns
Preţurile petrolului au scăzut miercuri cu circa 3%, din cauza temerilor investitorilor că majorările de dobânzi ale Rezervei Federale (Fed) a Statelor Unite ar putea împinge economia americană în recesiune, transmite Reuters.
Preţurile petrolului au scăzut vineri cu aproximativ 6%, până la un minim al ultimelor patru săptămâni, din cauza temerilor că majorarea ratelor dobânzilor de către marile bănci centrale ar putea încetini economia mondială şi ar putea reduce cererea ...
Creşterea cererii globale de petrol va încetini în 2023, deoarece majorarea preţurilor la combustibili şi ţiţei cresc inflaţia şi afectează avansul economiei mondiale, au declarat pentru Reuters delegaţi din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petro...
Preţurile petrolului au crescut miercuri cu aproximativ 3%, până la maximele ultimelor 13 săptămâni, susţinute de creşterea cererii de benzină în SUA, în pofida preţurilor record de la pompă, de aşteptările că cererea de petrol a Chinei va creşte şi ...
Preţul petrolului a crescut considerabil luni, cotaţia barilului de ţiţei Brent depăşind 120 de dolari, după ce Arabia Saudită a majorat preţurile pentru ţiţeiul său vândut în iulie, indicând o ofertă restrânsă, transmite Reuters.
Cotaţia barilului de ţiţei a crescut marţi după ce statele membre UE au ajuns la un acord privind interzicerea majorităţii importurilor de ţiţei din Rusia, ceea ce a alimentat îngrijorările referitoare la o perturbare a unei pieţe care este deja supu...
Preţul petrolului a continuat să scadă marţi, ajungând la cel mai redus nivel din ultimele două săptămâni, după ce discuţiile dintre Rusia şi Ucraina au atenuat temerile privind întreruperi ale aprovizionării, iar creşterea numărului de cazuri de COV...
Preţul barilului de petrol Brent cu furnizare în martie şi-a continuat joi ascensiunea şi a urcat cu 3,48% în deschiderea pieţei futures din Londra, ajungând la 116,8 dolari, nivel maxim începând din august 2013, scrie agenţia EFE.
Preţul petrolului a depăşit, joi, 86 de dolari pe baril, cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, pe fondul ofertei restrânse şi al crizei globale de energie, transmite Reuters.
Preţurile petrolului au crescut marţi cu 5%, după ce luni au înregistrat cea mai mare cădere dintr-o zi, din ultimii aproape 30 de ani, după ce investitorii au primit semnale privind o posibilă stimulare economică, deşi există în continuare îngrijoră...
Preţurile petrolului au atins luni cel mai ridicat nivel in ultimele şase luni, Statele Unite fiind pe cale să anunţe că toţi cumpărătorii trebuie să pună capăt importurilor de ţiţei iranian, în caz contrar riscând să fie penalizaţi.
Preţurile petrolului au scăzut puternic, vineri, cu 3%, respectiv cu 2 dolari pe baril, înaintea unei reuniuni a OPEC care va avea loc la Viena săptămâna viitoare, cei mai mari producători din lume, Arabia Saudită şi Rusia, indicând că sunt gata să c...
Preţurile petrolului sunt în creştere luni, susţinute de cererea puternică şi incertitudinile din Siria, dar intensificarea activităţilor extractive din Statele Unite limitează avansul, transmite Reuters.
Petrolul a devenit un subiect de dispută între Statele Unite ale Americii, care se luptă să scadă preţul acestei resurse, şi ţările exportatoare de petrol, care vor exact contrariul.
Preţul petrolului a scăzut joi la cel mai redus nivel din ultimele trei luni, la sub 43 dolari pe baril, în condiţiile în care producătorii au continuat să livreze mai mult ţiţei decât are nevoie piaţa mondială, în timp ce perspectivele de creştere e...
Preţul petrolului Brent, tranzacţionat pe bursa de la Londra şi folosit ca referinţă în tranzacţiile din lumea întreagă, a scăzut până la 45 de dolari pe baril, minimul ultimelor două luni, în vreme ce ţiţeiul WTI, tranzacţionat la New York, se află ...
Arabia Saudită este pregătită să ia în considerare un acord-surpriză cu partenerii din OPEC, pentru eliminarea diviziunilor mari de la nivelul organizaţiei referitoare la producţia de petrol, care i-au pus la îndoială existenţa, însă experţii se aşte...
Preţul petrolului a crescut luni cu 2%, până la 48,71 de dolari pe baril, după ce o serie de explozii la instalaţiile petroliere din Nigeria şi incendiul din Canada au redus puternic producţia mondială, astfel că cererea este acum mai mare decât prod...
Preţul ţiţeiului a urcat peste 43 de dolari pe baril, cel mai mare nivel din acest an, pe fondul speculaţiilor privind o eventuală îngheţare a producţiei în cadrul reuniunii de la Doha, din Qatar, care va avea loc în data de 17 aprilie, scrie Reuters...
Cotaţiile petrolului au urcat joi peste pragul de 41 de dolari pe baril, tranzacţionându-se aproape de maximul din 2016, pe fondul informaţiilor că marii producători de ţiţei se vor întâlni luna viitoare pentru a discuta măsuri de susţinere a preţulu...
Cotaţia ţiţeiului a crescut marţi cu 1%, iar petrolul Brent a atins un nou maxim al ultimelor trei luni, de aproape 42 de dolari pe baril, datorită aşteptărilor investitorilor că marii producători ai lumii vor ajunge la un acord privind susţinerea pr...
În iarna acestui an, preţul petrolului ar putea urca până la aproape 50 de dolari pe baril, ceea ce reprezintă o apreciere de 50% comparativ cu cotaţiile actuale, , întrucât piaţa va trece de la excesul din prezent la deficit, odată cu declinul produ...
Rezervele băncii centrale a Arabiei Saudite au scăzut anul trecut cu 115 miliarde dolari, la 608 miliarde dolari, în contextul în care regatul saudit a fost nevoit să apeleze la resursele acumulate în anii trecuţi pentru a face faţă scăderii puternic...
Scăderea cotaţiilor petrolului pe bursele mondiale se vede direct în bugetul României: Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) estimează că statul va încasa în acest an redevenţe petroliere şi miniere între 1,16 miliarde lei şi 1,38 miliarde...
Preţurile petrolului au revenit luni la scădere după ce Arabia Saudită, cel mai mare exportator de ţiţei din lume, a anunţat că va continua investiţiile în proiectele energetice, transmite Bloomberg.
Cotaţiile internaţionale ale ţiţeiului au coborât din nou miercuri la 27 de dolari pe baril, o reducere de 3%, după ce au mai atins acest nivel luni. Scăderea a survenit în urma apariţiei unui raport al Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE), c...
Vremea neobişnuit de caldă din această iarnă şi creşterea producţiei de petrol vor face ca oferta din piaţă să depăşească cererea pe parcursul întregului an, se arată în raportul lunar al Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE), publicat marţi, ...
Scăderea continuă a cotaţiilor ţiţeiului pe plan internaţional devine o problemă tot mai stringentă şi pentru ţara noastră, deoarece unele zăcăminte ar putea fi închise, ca urmare a intrării sub pragurile de rentabilitate, în vreme ce producătorii ar...
Iranul creşte imediat livrările de petrol, după ridicarea sancţiunilor privind programul său nuclear
Iranul lansează planul de suplimentare imediată a livrărilor de petrol cu 500.000 de barili pe zi, după ridicarea sancţiunilor occidentale care au afectat economia şi au limitat exporturile de ţiţei, a afirmat duminică Amir Hossein Zamaninia, oficial...
În timp ce preţul petrolului a scăzut cu 45% în ultimul an, benzina s-a ieftinit în România doar cu 3,5%, iar motorina cu 12%, ţara noastră având în continuare cei mai scumpi carburanţi din regiune, chiar şi după reducerea cotei standard de TVA.
Preţurile petrolului au coborât marţi sub 31 de dolari pe baril, la minime ale ultimilor 12 ani, traderii şi analiştii anticipând că evoluţia descendentă va continua, pe fondul incertitudinilor economice din China şi al aprecierii dolarului, relateaz...
Preţul petrolului a scăzut joi cu până la 6%, la un minim al zilei de 32 de dolari pe baril, în contextul turbulenţelor de pe pieţele financiare din China, unde bursele au fost închise pentru a doua şedinţă în această săptămână.
Preţul petrolului a continuat joi să scadă către cel mai redus nivel din ultimii 11 ani, din cauza unei creşteri suprinzătoare a stocurilor din SUA şi a aprecierii dolarului după majorarea dobânzii de referinţă de către Rezerva Federală (Fed) a SUA, ...
Liderii Congresului american au anunţat eliminarea embargoului asupra exporturilor de petrol american specificată în noul proiect de cheltuieli bugetare ale SUA, pentru anul fiscal 2016, potrivit Bloomberg....
Preţurile petrolului scădeau luni pentru a şaptea şedinţă consecutiv şi s-ar putea apropia de minimele ultimilor 11 ani, pe fondul temerilor că producţia ar putea creşte în lunile următoare, în cadrul războiului preţurilor dintre OPEC şi producători ...
Producţia de petrol a OPEC a crescut în noiembrie la cel mai ridicat nivel din peste trei ani, organizaţia continuând strategia de protejare a cotei de piaţă şi de-ai concura pe ceilalţi producători, transmite Bloomberg....
Scăderea drastică a cotaţiilor ţiţeiului reduce la jumătate valoarea importurilor energetice ale României, ceea ce permite economisirea unei sume echivalente cu 1% din PIB.
Preţurile petrolului au atins marţi noi minime ale ultimilor şapte ani, revenind pe un trend descendent după o uşoară redresare înregistrată în prima parte a tranzacţiilor, relatează MarketWatch....
Preţurile petrolului sunt aproape de minimele anului 2015, după şedinţa de vineri a OPEC, care nu a modificat nivelul producţiei cartelului ţărilor exportatoare, dar şi din cauza aprecierii dolarului, relatează Reuters....
Cotaţiile petrolului au crescut ca urmare a escaladării conflictului din Orientul Mijlociu, după ce aviaţia turcă a doborât azi dimineaţă un avion de vânătoare rus la graniţa turco-siriană. Bursele din regiune, inclusiv de la Bucureşti, trecuseră toa...