Mugur Varzariu

fotograf documentar si aparator al drepturilor omului

Domnului Pleşu i-am adresat câteva cuvinte o singură dată. Era la întâlnirea lui Klaus Iohannis cu „intelectualii“ României, întâlnire ce a avut loc în timpul campaniei prezidenţiale din 2014. I-am spus atunci domnului Pleşu că dacă nu facea el o glumă ramâneam cu senzaţia că am asistat la întâlnirea lui Klaus cu proştii României. A ras şi a încercat să îşi disculpe „colegii“ spunând că poate au avut emoţii.

Pe la sfârşitul anului 2013 am fost invitat să le vorbesc liceenilor de la Colegiul Naţional „Aurel Vlaicu“. La un moment dat, una dintre profesoare, privind o fotografie realizata de mine spune „ăştia trăiesc la graniţa dintre oameni şi animale“, după care a continuat imediat cu „ăstia nu au «servici’»” şi apoi „m-am săturat să văd imaginea României denigrată - fotografii frumoase din România nu aveţi?“