Soluţii pentru lipsa garanţiilor bancare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fondurile de garantare a creditelor pot furniza până la 80% din garanţiile pentru companiile mici şi mijlocii Administratorii IMM-urilor nu ştiu, în majoritatea cazurilor, care sunt

Fondurile de garantare a creditelor pot furniza până la 80% din garanţiile pentru companiile mici şi mijlocii

Administratorii IMM-urilor nu ştiu, în majoritatea cazurilor, care sunt costurile şi avantajele apelării la un fond de garantare a creditelor.

Lipsa garanţiilor reprezintă una dintre problemele întâmpinate de IMM-uri atunci când vor să contracteze un credit de mare valoare. Soluţia salvatoare poate să vină din partea fondurilor de garantare. În schimbul unor comisioane scăzute, acestea îşi asumă riscul de nerambursare şi garantează că vor acoperi, în limita garanţiei, suma datorată de întreprindere băncii, în cazul în care investiţia eşuează.

Totuşi, potrivit băncii centrale, doar 14% dintre IMM-uri au credit. Şi mai puţine dintre acestea apelează la fondurile de garantare.

Nevoie cronică de informare

Primele dificultăţi apar odată cu întocmirea dosarului de credit: "Neavând foarte multe resurse, micii întreprinzători nu înţeleg de multe ori că trebuie să plătească pe cineva pentru întocmirea dosarului. În plus, foarte multe IMM-uri au profituri mici şi nu sunt întotdeauna eligibili pentru a lua un credit", spune Cristian Pârvan, secretar general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).

Profiturile mici diminuează şansele de a contracta un împrumut. În plus, dacă ofiţerul de credit nu îl informează suficient de bine pe întreprinzător, acesta este tentat să creadă că va trebui să întocmească un nou dosar şi să suporte alte costuri suplimentare.

"Fondurile de garantare fac eforturi pentru a informa IMM-urile cu privire la avantajele pe care le oferă. Totuşi, canalele de comunicare sunt puţine şi acţiunile de informare nu sunt constante. O posibilă soluţie ar fi delegarea acestei sarcini către Camerele de Comerţ şi Industrie", adaugă Pârvan.

Costurile nu sunt prohibitive

Costurile percepute de fondurile de garantare sunt mici, mai ales dacă ne gândim că acestea îşi asumă riscul ca IMM-ul să nu ramburseze împrumutul.

De regulă, este perceput un singur comision, de aproximativ 2% pentru finanţările mai mici de un an şi de 1,5% pentru cele pe termen mediu şi lung. Astfel, alte avantaje ale apelării la un fond de garantare sunt lipsa comisionului de analiză a dosarului, emitere sau gestiune a garanţiilor.Fondurile de garantare oferă inclusiv produse proprii de finanţare.

În acest caz, finanţarea se acordă pentru destinaţii diverse, în funcţie de specificul activităţii derulate de întreprindere, dar şi cel al fondului. În prezent, în ţara noastră există trei fonduri de garantare: Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), Fondul Român de Garantare a Creditelor şi Fondul Rural de Garantare a Creditelor (FGCR).

Etape în procedura de obţinere a garanţiilor:

De la bancă la fondul de garantare, întreprinderile mici şi mijlocii sunt supuse unei proceduri relativ simple. Iniţial, reprezentanţii IMM-urilor depune la banca dosarul de credit solicitând acordarea unui finanţări.

Dacă proiectul se dovedeşte viabil, dar garanţiile prezentate de firmă nu sunt suficiente, banca direcţionează clientul către un fond de garantare cu care colaborează, solicitându-i să-şi asume riscul de nerambursare alături de întreprinzător.

La rândul său, fondul analizează solicitarea şi decide dacă să asigure, sau nu, garantarea împrumutului. În final, în baza garanţiei emise, banca va acorda IMM-ului finanţare.

În cazul FNGCIMM, garanţiile acoperă, de regulă, 75% din valoarea finanţărilor pe termen lung şi 60% în cazul celor pe termen scurt. Pentru start-up-uri, adică firmele nou înfiinţate, fondul se poate angaja să garanteze până la 80%, respectiv 70%, din valoarea creditului.

În acelaşi timp, FGCR asigură garanţii de până la 50% din valoarea creditelor de producţie pe termen scurt şi între 70-100% pentru cofinanţarea proiectelor de investiţii realizate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite