PatriotFest sau cum am prins din nou încredere în cercetarea românească

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Am aflat despre PatriotFest acum un an şi am vrut să mă implic, pentru că mi s-a părut cea mai interesantă oportunitate de a recunoaşte şi premia talentul unor oameni despre care aflăm, de obicei, că pleacă din ţară.

Oamenii pe care i-am întâlnit, însă, se îndreptau în scaun când vorbeau despre România şi despre responsabilitatea lor pentru cercetarea românească. Marius Dumitru este unul dintre ei şi mi-a plăcut enorm de mult să-i iau un scurt interviu. 

Studioul foto avea fundalul neutru pregătit, un scaun singuratic în faţa a două camere video şi câţiva oameni gata pentru interviuri. Atmosfera era, totuşi, a unui loc folosit pentru cu totul altceva, deloc înregistrările pentru un concurs naţional de inventică. Postere cu coperţi din Click se rezemau pe pereţii care văzuseră mulţi ani de jurnalism şi tabloid. Aproape că intimida prin jurnalismul care era, acum, aplicat unor tineri mai degrabă obişnuiţi cu laboratoare universitare, săli de calculatoare şi experimente septice.

PatriotFest se pregătea de a treia ediţie. Concursul naţional de inovare care punea românii în centrul tehnologiei, care promitea invenţii într-o lume din ce în ce mai complexă, de la senzori de gaze cu totul speciali la aplicaţii pe blockchain, îşi construia imaginea cu aceeaşi siguranţă cu care premiase, în primii ani, zeci de tineri şi invenţii utile pentru societate.

„Am reuşit să obţinem un senzor de gaze care este capabil să detecteze.. o moleculă la un milion. A mers şi la o sută de molecule pe miliard.” - Marius Dumitru

Marius Dumitru, unul dintre premianţi, s-a aşezat timid, în timp ce echipa l-a legat efectiv de scaun cu firele de microfon. Nu avea unde să scape. Terminase un proiect cu un termen limită extrem de strâns. Era modest, sfios şi complet în afara stării sale de siguranţă, oricât încercam să-l aşez înapoi în zona de confort. Câteva glume mai târziu, a încercat să se relaxeze. Într-un final, prezentându-şi informal proiectul cu care participase la PatriotFest, a spus:

„La noi de exemplu, dacă cineva s-ar oferi să producă ce facem noi, senzorii de care spuneam, ar însemna să ia tot laboratorul nostru. Tehnica folosită nu mai este folosită nicăieri în lume. Folosim nano-materiale care sunt produse la noi, nu le poţi cumpăra. Deci trebuie să ia laboratorul cu totul!”

Au urmat râsete care au destins atmosfera, dar omul m-a surprins. Cu o uşurinţă fantastică, spunea că este lider mondial într-o tehnologie care salvează vieţi. Nu râdea când venea vorba de munca lui, era de o seriozitate aproape religioasă. 

„Dacă senzorii mei erau buni în laborator, acum pot să văd că sunt folosiţi de foarte multă lume - şi asta e important, că munca îţi aduce un beneficiu.”

L-am întrebat, evident, despre patriotism. Ce înseamnă asta pentru el şi ce a însemnat un eveniment precum PatriotFest. Puteţi urmări videoclipul. Zâmbeşte atunci când spune că „am revenit în România pentru că am rădăcini adânci” şi că nu poate să-şi părăsească ţara, parca vezi alt fel de om, alt fel de societate şi un cu totul alt viitor pentru România. 

„Asta înseamnă patriotismul, nu să vorbeşti şi să ţi se ofere, să pleci şi să nu poţi pleca.” - Marius Dumitru

În ciuda numelui de familie, nu sunt rudă cu Marius, nu am nicio legătură directă cu el. Dar felul în care s-a prezentat şi a ieşit din zona lui de confort pentru a promova un concurs la care a fost premiat şi o tehnologie pentru care rămâne în vârful cercetării româneşti m-a impresionat. Alături de alţi concurenţi, au dat viaţă ideii de inventică românească, de performanţă.

PatriotFest este organizat de Asociaţia New Strategy Center, cu sprijinul mai multor instituţii din domeniul securităţii naţionale. Inovatorii români îşi prezintă proiectele sub formă de prototipuri. Experţii din comunitatea concursului selectează şi premiază ideile cele mai interesante, funcţionale şi utile ale inovatorilor români din ţară şi din străinătate. Vă puteţi înscrie invenţiile pe patriotfest.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite