Știință
Oamenii au trei nevoi de bază pentru a supraviețui: hrană, oxigen și somn. Odihna este esențială pentru ca creierul să se „organizeze”, ceea ce include fie eliminarea informațiilor nou învățate, fie memorarea pe termen lung.
Cercetătorii au descoperit cazuri de sisteme AI care își trădează adversarii, blufează, pretind că sunt umane și își modifică comportamentul în timpul testelor, potrivit The Guardian.
Prima încercare a Neuralink de impantare a unui cip în creierul unei ființe umane a fost un eșec, total neașteptat. Dispozitivul a început să se desprindă de creierul pacientului, a dezvăluit compania, miercuri.
Astronomii au căutat timp de mulţi ani planete telurice din afara sistemului nostru solar care să aibă atmosferă - o caracteristică considerată esenţială pentru posibilitatea de a găzdui viaţa. Ei bine, se pare că, în sfârşit, au găsit una.
Hyimpulse, un start-up german din sectorul aerospaţial, a comunicat că a efectuat, cu succes, prima lansare a unei rachete care utilizează parafină drept carburant, adică ceară de lumânare, cu scopul de a testa tehnologia înaintea unui prim zbor orbital la sfârşitul anului 2025
Hyimpulse, un start-up german din sectorul spaţial, a anunţat că a efectuat vineri, cu succes, prima lansare a unei rachete care utilizează parafină pe post de carburant, adică ceară de lumânare, cu scopul de a testa această tehnologie înaintea unui prim zbor orbital la sfârşitul anului 2025.
China a lansat vineri o sondă pentru a colecta eşantioane de pe faţa ascunsă a Lunii, o premieră mondială, care ar reprezenta o mare reuşită pentru ambiţiosul program spaţial al acestei ţări, informează AFP.
Nivelurile ridicate de inteligență ale urangutanilor au fost recunoscute de multă vreme, parțial datorită abilităților lor practice, cum ar fi folosirea instrumentelor pentru a sparge nuci și a căuta insecte.
O nouă descoperire făcută de oamenii de știință ar putea rezolva una dintre cele mai apăsătoare provocări cu care se confruntă omenirea. Este vorba de un tip de material poros care poate stoca dioxidul de carbon, relatează Sky News.
Profesorul de muzică Steve Young se numără printre primii pacienți care au primit primul vaccin personalizat împotriva cancerului și spune că este „cea mai bună șansă” a sa de a opri boala.
Cercetătorii cred că ar putea exista un adevăr în această poveste de ficțiune, deoarece un studiu recent a arătat că, de fapt, creierul nostru ar putea deveni mai mare în timp.
Robotul umanoid al Tesla (TSLA.O. sau Optimus) este încă în laborator, dar ar putea fi gata de vânzare încă de la sfârșitul anului viitor.
Oamenii de ştiinţă au creat prima hartă de înaltă rezoluţie a unei explozii galactice de dimensiuni gigantice, care oferă informaţii despre modul în care spaţiul dintre galaxii este poluat cu substanţe chimice, informează DPA, citată de Agerpres.
"Îmbătrânirea accelerată" și creșterea ratelor de cancer au fost atribuite unui amestec de factori genetici, stil de viață, alimentație și de mediu.
Un fost fizician de la NASA a declarat pentru DailyMail.com că gunoaiele spațiale ar putea afecta atmosfera Pământului, ducând la un „experiment de geoinginerie neplanificat”. Sateliți precum Starlink, ai lui Elon Musk ar putea perturba magnetosfera Pământului.
Un maxilar fosilizat descoperit de o fetiţă britanică şi de tatăl ei pe o plajă din comitatul Somerset, Anglia, aparţine unei reptile marine gigantice care a trăit în urmă cu 202 milioane de ani şi care a fost, se pare, unul dintre cele mai mari animale ce au trăit vreodată pe Terra.
Arheologii care lucrează la situl de la defileul Juukan, situat în vestul Australiei şi distrus de compania Rio Tinto în 2020, au dezgropat mai multe obiecte importante, printre care şi un dinte provenind de la un diavol tasmanian, specie care a dispărut pe continent în urmă cu 3.000 de ani.
Peter Higgs avea 94 de ani. El a fost cel care a prezis existența unei noi particule care i-a luat și numele.
Coioții urlă, bufnițele strigă și gorilele mărșăluiesc la culcare. Eclipsa de soare de luni a făcut ca animalele să reacționeze în moduri ciudate.
Astrofizicianul Avi Loeb de la Harvard crede că este timpul ca oamenii de ştiinţă să depășească prejudecăţile care însoţesc teoriile legate de existenţa extratereştrilor.
Luni, 8 aprilie 2024, eclipsa totală de soare, care va traversa America de Nord, trecând peste Mexic, Statele Unite și Canada, va fi monitorizată de cercetătorii NASA cu avioane şi rachete.
Administrația Națională Aeronautică și Spațială (NASA) are termen până la sfârșitul anului 2026 pentru a stabili un sistem de referință al timpului lunar.
O aplicație pentru smartphone ar putea ajuta la detectarea unei cauze principale a demenței precoce, la persoanele care prezintă un risc ridicat de a o dezvolta, arată un nou studiu.
O echipă de cercetători din Coreea de Sud a anunțat un nou record mondial pentru perioada în care au susținut temperatura de 100 de milioane de grade Celsius – de șapte ori mai mare decât nucleul soarelui – în timpul unui experiment de fuziune nucleară.
Boom Supersonic tocmai a zburat pentru prima dată cu avionul său de testare, în timp ce se grăbește să construiască cel mai rapid avion de linie din lume - faceți cunoștință cu "baby boom”.
Ai simțit vreodată că ai îmbătrânit peste noapte? În prezent, un studiu a indicat că somnul agitat chiar te face să te simți cu până la 10 ani mai bătrân, relatează Daily Mail.
Academia Americană a Medicilor de Familie încurajează medicii stresați să folosească ChatGPT pentru a-și ușura munca, după ce un studiu a arătat că în doar în patru din cele 140 de răspunsuri AI evaluate au fost detectate inexactități grave, potrivit Daily Mail Online.
Fizicianul Gerard Mourou, laureat cu Premiul Nobel în 2018, a declarat, luni, că şi-a dorit ca Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics (ELI-NP), centrul de la Măgurele în care este cel mai puternic laser din lume, să fie construit în ţara sa natală.
O furtună geomagnetică severă este în desfășurare după ce erupțiile solare au trimis plasmă către Pământ, iar Aurora Boreală va putea fi observată în zone din sudul Statelor Unite, începând de astăzi.
Panda uriaș este, fără îndoială, una dintre cele mai recunoscute și adorate specii din lume datorită colorației sale distinctive alb-negru. Cu toate acestea, există o mână de panda uriași care nu sunt de culoare alb-negru.
Unii fizicieni suspectează de mult că misterioasele particule „fantomă” din lumea înconjurătoare ne-ar putea să înțelegem în mod semnificativ adevărata natură a Universului.
O erupție cosmică rară este așteptată să aibă loc în Calea Lactee în lunile următoare - o erupție atât de strălucitoare încât o stea „nouă” va apărea pentru o scurtă perioadă pe cerul nopții.