VIDEO/FOTO HTC şi Iron Man, parteneriat pentru smartphone-ul One

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Taiwanezii de la HTC au dat startul unei noi campanii publicitare, denumită „Change“ (trad. schimbare). Protagonistul acesteia este actorul Robert Downey Jr., cunoscut pentru rolul lui Tony Stark/Iron Man, anunţă The Verge.

Robert Downey Jr., unul dintre cei mai populari actori ai momentului, a semnat un contract de doi ani cu HTC, fiind numit „iniţiator al schimbării“, şi va promova  vârful de gamă a companiei taiwaneze, HTC One. Primele spoturi nu se vor concentra pe funcţiile telefonului, cum ar fi BlinkFeed, Zoe sau Boom Sound, şi nici pe dotările hardware ale acestuia.

În schimb, în primele clipuri video, Downey va face glume pe seama posibilei semnificaţii a acronimului HTC. În primul spot video, actorul spune „Humongous Tinfoil Catamaran“ (trad. catamaran uriaş din folie de aluminiu).

Mai mult, din imaginile postate de HTC ca teasere pentru viitoarele clipuri putem extrage frazele „Hold This Cat“ şi „Hipster Troll Carwash“. După ce glumiţele vor fi epuizate, produsele create de HTC vor fi evidenţiate mai mult.

Campania se va desfăruşa pe parcursul a 24 sau 36 de luni şi bugetul ei este de un miliard de dolari, potrivit Engadget.

În ciuda aprecierilor primite de HTC One, compania taiwaneză are mari probleme de ordin financiar. Campania „Change“ este cea mai mare derulată până acum de companie. Rămâne de văzut dacă Robert Downey Jr., care se implică şi în procesul de creaţie al spoturilor, va reuşi să crească cota de piaţă a HTC. 

Vă aşteptăm să discutăm pe Tech Adevărul pe Facebook.

image
Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite