Apple, amendată din nou de autorităţile din Franţa, cu o sumă uriaşă

Apple, amendată din nou de autorităţile din Franţa, cu o sumă uriaşă

Amenda vine de această dată de la Autoritatea Concurenţei din Hexagon, pentru că gigantul din Cupertino ar fi restricţionat ilegal felul în care anumiţi distribuitori vindeau produsele lor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Conform Reuters, citat de The Verge, cei doi distribuitori sunt Ingram Micro şi Tech Data. Ancheta ar fi început în 2012, când unul dintre resellerii premium, eBizcuss.com, a înaintat o plângere împotriva Apple, cu scurt timp înainte să iasă complet din afaceri.

Amenda se ridică la suma de 1,1 miliarde de euro şi este cea mai mare oferită vreodată de Autoritatea Concurenţei, care spune că Apple este vinovată de practici anti-competitive. Americanii ar fi stabilit cu distribuitorii ca aceştia să nu concureze împotriva lor, oprindu-i pe unii dintre aceştia să îşi micşoreze preţurile. De asemenea, gigantul din Cupertino ar fi limitat pe nedrept în anumite cazuri stocul oferit distribuitorilor, comparativ cu magazinele proprii.

Practicile din urmă ar fi fost aplicate la produse precum iPad-ul, însă se pare că smartphone-urile nu au fost afectate.

Într-un comunicat, Apple numeşte decizia autorităţii franceze ”descurajatoare”, spunând că ”judecă practici mai vechi de 10 ani, neluând în calcul 30 de ani de precedent legal pe care toate companiile din Franţa se bazau” şi anunţă că va contesta decizia.

Apple a mai fost amendată o dată în Franţa cu 27 de milioane de euro, în luna februarie. Atunci, motivul a fost încetinirea modelelor vechi de iPhone.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: