Hackerii AntiSec au obţinut de la FBI datele secrete a 12 milioane de oameni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hackerii Antisec au obţinut date secrete dintr-un calculator al FBI. FOTO thehackernews.com
Hackerii Antisec au obţinut date secrete dintr-un calculator al FBI. FOTO thehackernews.com

Grupul de hackeri AntiSec a anunţat că a spart laptopul unui agent FBI (Federal Bureau of Investigation) şi au obţinut datele a milioane de persoane care folosesc smartphone-uri Apple. Dintre acestea au publicat pe site-ul „Pastebin” informaţiile a peste un milion de persoane.

Apple foloseşte pentru fiecare dispozitiv un număr unic denumit UDID (Apple Unique Device Identifiers). Acest UDID conţine totul despre utilizatorul acelui telefon, de la nume, la numerele de telefon şi chiar notificările care vin prin serviciul Apple, notează site-ul „MemeBurn”.

Potrivit celor de la FBI, laptopul Dell Vostro al agentului Christophe K. Stangl a fost spart în a doua săptămână din martie anul acesta. Hackerii au accesat laptopul lui Stangl prin AtomicReferenceArray, o vulnerabilitate din aplicaţia Java. În timpul cât au avut controlul laptopului, cei de la AntiSec au descărcat fişierul „NFCTA_iOS_devices_intel.csv”. Acel fişier conţinea peste 12 milioane de UDID ale dispozitivelor Apple.

Potrivit „The Next Web”, acronimul NCFTA se referă la National Cyber-Forensics & Training Alliance, o corporaţie nonprofit alcătuită din experţi publici şi privaţi care investighează infracţiunile online. La finalul postului de pe Pastebin, AntiSec îşi arată suportul şi pentru Julian Assange, Wikileaks şi grupul Pussy Riot.

AntiSec a publicat aceste date pentru a atrage atenţia asupra operaţiunilor FBI care privesc monitorizarea cetăţenilor. Grupul a mai spus că nu a publicat întreaga listă, cu informaţiile despre cele 12 milioane de utilizatori, tocmai pentru că nu erau necesare scopului lor.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite