FIFA 20: Liga 1 ar putea fi pentru prima oară inclusă în cel mai popular joc de fotbal

FIFA 20: Liga 1 ar putea fi pentru prima oară inclusă în cel mai popular joc de fotbal

Din septembrie, un duel Academica Clinceni - Real Madrid ar putea fi mai mult decât un vis! Confirmarea oficială ar urma să vină la mijlocul lunii august. Includerea Ligii 1 ar însemna că, pentru prima oară, iubitorii fotbalului vor putea folosi echipele din România într-un joc FIFA.

Ştiri pe aceeaşi temă

Informaţia a fost oferită de surse din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal celor de la ProSport. Astfel, în luna septembrie, Florinel Coman s-ar putea înfrunta cu adevăratul Mbappe, iar Dinamo ar putea fi condusă către grupele Ligii Campionilor în modul de carieră al celui mai popular joc de fotbal.

Omul care ar fi încercat în ultimii ani să obţină licenţa pentru echipele din campionatul român este vicepreşedintele LPF, Robert Pongracz, care ar avea şanse mari de reuşită anul acesta. El a declarat pentru ProSport: "Noi de cinci ani de zile tot încercăm să obţinem acest lucru şi am tot fost amânaţi de către FIFA. În luna august vom avea o discuţie finală cu ei şi atunci vom avea răspunsul. Simt că sunt şanse mari ca acum să se realizeze acest lucru, dar nu e nimic sigur.”

Includerea Ligii  1 ar fi o premieră pentru FIFA, care nu a avut niciodată licenţa campionatului din România, în ciuda unor negocieri repetate. Jocul ar include toate echipele din campionat, de la Academica Clinceni până la FCSB, iar jucătorii acestora ar fi disponibili în modul de carieră, dar şi în popularul Ultimate Team.

FIFA 20 se va lansa pe data de 27 septembrie, pe Xbox One, PS4, PC şi Nintendo Switch.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: