rainer seele - ultimele știri
Directorul General al companiei austriece OMV, Rainer Seele, a discutat cu reprezentanţii fondului de investiţii Mubadala din Abu Dhabi – al doilea mare acţionar al OMV, despre o posibilă vânzare a Petrom, anunţă ziarul austriac Kurier, citat de econ...
Rainer Seele, CEO-ul companiei austriece OMV, care controlează Petrom, este vizat de o plângere depusă de un whistleblower la parchetul anticorupţie din Austria, transmite publicaţia locală Kurier, citată de G4Media.
Grupul energetic austriac OMV a decis să îşi concentreze operaţiunile din domeniul financiar, personal şi IT pentru întregul concern la sediul general de la Viena, a declarat vineri directorul general de la OMV, Rainer Seele.
Grupul austriac OMV a semnat un acord cu gigantul rus Gazprom pentru majorarea cu un miliard de metri cubi a cantităţii de gaz importate de Austria de la ruşi, în ciuda opoziţiei Comisiei Europene faţă de dependenţa tot mai mare a Europei de gazul ru...
Rainer Seele, directorul executiv al OMV, compania-mamă a OMV Petrom, susţine că gazele din Marea Neagră sunt importante în special pentru România, dar şi mai mult pentru piaţa europeană, pentru diversificarea surselor....
Compania austriacă OMV a amânat pentru anul viitor decizia privind investiţia în proiectul de extracţie a gazelor naturale din Marea Neagră, explicând că Guvernul român a amânat prea mult adoptarea legii offshore, transmite Reuters....
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a înmânat luni „Ordinul Prieteniei“ lui Rainer Seele, directorul executiv al grupului austriac OMV, în contextul întăririi relaţiilor dintre cele două state, transmite dpa.
Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă, continuă seria atacurilor lansate în ultimele zile, cel mai recent fiind la adresa austriecilor, pe care îi acuză că au devenit brusc interesaţi de România, după ce Parlamentul a modificat legea...
De la 1 mai a început un nou capitol pentru relaţia dintre România şi OMV-Petrom odată cu retragerea Marianei Gheorghe din poziţia de director executiv. Pentru prima dată de la privatizarea companiei, timp de un an de zile, în fruntea directoratului ...
OMV anticipează că în acest an condiţiile de pe piaţa gazelor naturale vor fi deosebit de dificile, grupul austriac urmând să se concentreze pe strategiile din Europa, relatează agenţia UPI, citată de News.ro.
Grupul austriac OMV vrea să vândă în Germania şi în Estul Europei gazele naturale importate din Rusia prin intermediul gazoductului Nord Stream 2, a declarat Rainer Seele, directorul general al grupului, la Bucureşti, care a a completat că Gazprom es...
Gazprom a semnat vineri mai multe acorduri de cooperare cu OMV, inclusiv un schimb de active şi un contract de vânzare de ţiţei către grupul austriac, însă unul dintre scopurile ascunse este încercarea de a-şi intensifica lobby-ul pentru gazoductul ...
Grupurile energetice OMV şi Gazprom au convenit vineri un schimb de active, austriecii urmând să cedeze ruşilor activele din Marea Nordului şi de pe platforma continantală norvegiană şi urmând să importe anual 1,5 milioane de tone de ţiţei de la Gazp...
Directorul general al OMV, Rainer Seele, a exclus miercuri ca grupul austriac să cedeze operaţiunile de rafinare, inclusiv cele din România, către grupul Gazprom, cele două companii urmând să anunţe vineri un controversat schimb de active, relatează ...
Chiar dacă a înregistrat pierderi în valoare de 690 de milioane de lei anul trecut, Petrom are acum o altă „nestemată“ în propria curte: divizia care conţine benzinăriile este noua „perlă a coroanei“, aceasta generând un profit de 1,014 miliarde de l...
Grupul petrolier austria OMV, acţionarul majoritar al Petrom, se va reorienta către Rusia printr-un schimb de active cu gigantul Gazprom, directorul său general, germanul Rainer Seele, afirmând că „nu există alt Plan B“.
Scăderea cotaţiilor petrolului nu ieftineşte numai carburanţii, ci şi gazele: gigantul rus Gazprom, care leagă preţul gazelor de cel al ţiţeiului, se aşteaptă ca preţul „aurului albastru“ să fie 184 de dolari pe mia de metri cubi în Europa, versus 28...
Grupul petrolier OMV, proprietarul Petrom, pregăteşte un nou program de austeritate, directorul general Rainer Seele avertizând că actualele măsuri de reducere a costurilor nu sunt suficiente la un preţ al petrolului de 30 de dolari pe baril. Seele a...
Grupurile energetice OMV şi Gazprom pregătesc un schimb de active, iar acestea ar putea include Petrom, în contextul în care cotaţiile barilului de ţiţei sunt petrol se apropie vertiginos de 30 de dolari. Potrivit Hotnews.ro, OMV şi Gazprom negociază...
Premierul Dacian Cioloş şi-a propus să lanseze o dezbatere publică asupra nivelului redevenţelor şi în opinia sa trebuie plecat de la un calcul care să aibă în vedere ce e cel mai avantajos pentru stat, dar în acelaşi timp să nu descurajeze companiil...