Ce înseamnă plecarea Marianei Gheorghe din fruntea Petrom. Ce poate pierde statul şi de ce contează că în fruntea companiei nu mai sunt manageri români

De la 1 mai a început un nou capitol pentru relaţia dintre România şi OMV-Petrom odată cu retragerea Marianei Gheorghe din poziţia de director executiv. Pentru prima dată de la privatizarea companiei, timp de un an de zile, în fruntea directoratului OMV-Petrom nu se va mai afla niciun manager român. În locul Marianei Gheorghe şi al Lăcrămioarei Diaconu Pinţea au venit doi manageri străini.

Pe scurt: aşa cum a anunţat adevarul.ro la începutul lunii ianuarie, după retragerea Marianei Gheorghe, la conducerea OMV-Petrom a venit Christina Verchere, un manager specializat pe operaţiunile de explorare şi producţie. Odată cu această predare de ştafetă a mai avut loc o schimbare: Franck Neel va fi responsabil cu activitatea Downstream Gas în locul Lăcrămioarei Diaconu Pinţea. Abia din aprilie 2019 va veni, în poziţia de director financiar, Alina Gabriela Popa, care îl va înlocui pe Stefan Waldner aşa că, timp de un an de zile, în directoratul Petromului nu va mai fi niciun manager român. 

Chiar dacă statul mai are o participaţie de numai 20,6%, ar fi trebuit să fie mai mult decât interesat de cine conduce OMV-Petrom. Vorbim despre o companie care reprezintă un pilon important pentru securitatea energetică a ţării noastre, este unul dintre cei mai mari angajatori din România şi cei mai mari investitori iar anul trecut a distribuit la bugetul de stat 1.3 miliarde de lei, fără a pune la socoteală accizele şi TVA-ul din preţul carburanţilor (în total, 25 de miliarde de lei de la privatizare)! Aşa că este normal ca orice om de bun simţ din ţara asta să îşi pună nişte întrebări după aceste schimbări.  

Se va modifica ceva în relaţia dintre statul român şi Petrom după plecarea Marianei Gheorghe? Cine va fi puntea dintre instituţiile statului şi OMV? Cum s-a ajuns ca, în directoratul Petromului, să nu mai fie niciun manager român? Este un eşec al Petromului, al statului român sau al şcolii româneşti? A contribuit, oare, şi retorica din ultimul an a Parlamentului şi a Guvernului împotriva multinaţionalelor? Care va fi viziunea noii conduceri Petrom în perspectiva exploatării de gaze naturale din apele de mare adâncime din Marea Neagră? 

Ce a însemnat Mariana Gheorghe pentru relaţia dintre Bucureşti şi Viena

În 2006, când Mariana Gheorghe îl înlocuia pe Gheorghe Constantinescu la cârma Petromului, omul PSD-ului o descria succint pe cea care avea să schimbe din temelii compania. 

„Despre Mariana Gheorghe pot spune că este o persoană mai exigentă, ştie să vorbească cu oamenii, a lucrat cu noi în perioada post-privatizare.“

„Mai exigentă” însemna, însă, pentru cei de la OMV, o persoană care poate transforma Petromul dintr-o companie de stat într-o corporaţie.

Dar, Mariana Gheorghe a făcut mai mult de-atât. A fost cea care a interpretat rolul de liant între Bucureşti şi Viena. A explicat statului român şi conducerii OMV rolul important al Petromului în economia românească. A gestionat toate disputele pe care OMV-Petrom le-a avut cu autorităţile fiscale, cu Parlamentul, Guvernul şi Preşedinţia. Iar Viena şi Bucureştiul au găsit căi comune de lucru şi datorită Marianei Gheorghe.

În ciuda mediului legislativ şi politic volatil, compania şi statul român s-au legat în mandatul Marianei Gheorghe de un proiect foarte important – exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră.

Venirea lui Rainer Seele la OMV a coincis cu plecarea managerilor români din conducerea Petrom

În vara lui 2006, Mariana Gheorghe spunea că ”OMV vrea să aibă la conducerea companiei locale o echipă formată din manageri români“. Şi, pentru o bună perioada, românii au dominat componenţa directoratului Petrom. Dar, din iulie 2015, de la numirea lui Rainer Seele în funcţia de preşedinte executiv al OMV, managerii români fie s-au retras, fie au acceptat alte provocări în interiorul companiei, fiind înlocuiţi de manageri străini.

La 10 ani de la afirmaţia Marianei Gheorghe, în directoratul Petromului majoritari erau managerii români. Alături de preşedintele executiv, în conducere mai erau Gabriel Selischi şi Cristian Secoşan. Selischi a fost responsabil cu activitatea de explorare şi producţie, lui revenindu-i şi maximizarea pariului din Marea Neagră: Neptun Deep. Cristian Secoşan coordona, în schimb, divizia de gaze şi energie.

Dar lucrurile s-au schimbat. Primul care a plecat a fost Cristian Secoşan, la 1 septembrie 2015, preluând la acea vreme funcţia de director general al Romelectro. El a fost înlocuit de Lăcămioara Diaconu-Pinţea, cu o bogată experienţă în realizarea centralei de la Brazi, o investiţie de 530 de milioane de euro. Petrom avea să înregistreze, însă, la finalul lui 2015, cel mai prost bilanţ de la privatizarea companiei. Afectată de scăderea preţului barilului de petrol, compania raporta un minus de 1.9 miliarde de lei numai pe ultimul trimestru!

La zece luni după ce Rainer Seele şi-a preluat mandatul în fruntea OMV, Gabriel Selischi a fost al doilea român care a părăsit directoratul Petrom, el fiind detaşat ca vicepreşedinte senior responsabil pentru conducerea activităţilor Grupului OMV în zona Australasia. În locul lui a venit Peter Rudolf Zeilinger. Următorii care au plecat din fruntea companiei au fost Mariana Gheorghe şi Lăcrămioara Diaconu Pinţea, ambele încheindu-şi mandatul înainte de termen, în acest an.

Rainer Seele a preferat să negocieze el cu statul român

Numirea lui Rainer Seele în funcţia de preşedinte executiv al OMV-ului a schimbat paradigma şi pentru Petrom. România nu este o necunoscută pentru el. Ba, din contră! El a fost consulul onorific al ţării noastre în Germania, a luat contact cu diplomaţia noastră şi mediul politic şi e un fin cunoscător al tipologiei politicianului român.

OMV şi-a întărit rapid prezenţa la vârful statului nostru, Rainer Seele făcând deseori vizite de lucru pentru a dialoga cu reprezentanţii României. De-acum, când va fi vorba despre decizii strategice, este lesne de înţeles că el va fi, acum, partenerul de dialog cu România.

Va fi de urmărit cum se va mai alinia noua structură de conducere de la Petrom cu instituţiile statului român în dialogul tehnic cu privire la regimul de taxare, care, acum, se află în dezbatere în Parlament.

Legea offshore, noua lege a redevenţelor şi adoptarea unui cadru fiscal coerent vor pune o presiune importantă atât pe guvernanţi, ci şi pe companie. Toate acestea vor trebui construite în contextul investiţiei din Marea Neagră.

Dar, pe fondul unei guvernări dezastruoase, atunci când va fi vorba despre investiţia din Marea Neagră, riscul ca Christina Verchere să devină o ţintă predilectă pentru decidenţii Puterii care s-au făcut remarcaţi doar prin discursuri populiste, lipsă de viziune, interese ascunse şi prin cheltuirea iresponsabilă a banului public este iminent.

Aşa că marea provocare atât pentru Rainer Seele, cât şi pentru Christina Verchere este dacă OMV-Petrom va putea menţine un dialog important şi de substanţă cu statul român, în lipsa Marianei Gheorghe, pe fondul acestui atac din ce în ce mai puternic orchestrat de guvernarea PSD-ALDE împotriva mediului privat cu capital străin care investeşte în ţara noastră.

Poate şi de-aceea a tot amânat deputatul PSD Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de Industrii şi Servicii de la Camera Deputaţilor, punerea pe ordinea de zi a Legii Offshore. Să nu uităm că, anul trecut, el a propus nişte amendamente la OUG64/2016, sancţionate de Comisia Europeană şi care, dacă ar fi fost adoptate, ar fi pus în pericol investiţia producătorilor în resursele din Marea Neagră şi ar fi atras un infringement din partea Bruxelles-ului la adresa ţării noastre. În lipsa unei dezbateri serioase la care reprezentanţii statului român să participe activ, indiferent de viziunea lor, proiectul Marea Neagră poate să se înece în apele tulburi ale politicii dâmboviţene. 

Ce se poate schimba pentru statul român în relaţia cu Petrom 

Simbolic, la 1 mai 2018, s-a încheiat perioada de tranziţie de la privatizarea companiei, acea trecere de la o companie de stat la o corporaţie despre care cei de la OMV vorbeau după privatizare.

Absenţa românilor din conducerea acestei companii este un eşec de proporţii mai puţin pentru OMV-Petrom şi mai mult pentru România. Da, naţionalitatea nu este criteriul de bază atunci când se fac angajările, ci experienţa, expertiza şi rezultatele. O companie de top îşi va dori întotdeauna să-i aibă în echipă pe cei mai buni, indiferent din ce colţ al planetei vin. 

Iar venirea unui manager străin, cu o experienţă de top la BP, una dintre cele mai mari companii producătoare de hidrocarburi din lume, nu poate decât să fie de bun augur nu numai pentru cultura organizaţională a OMV-Petrom, pentru furnizori, ci chiar şi pentru statul român. 

Dar asta nu ar trebui să ne împiedice să observăm că, pe de-o parte, este a doua oară când apare sentimentul că România a pierdut un tempo în relaţia cu OMV-Petrom. Pe de altă parte, în directoratul companiei vor apărea doi manageri care, chiar dacă vor aduce o expertiză bogată, ei nu sunt apropiaţi sentimental de ceea ce înseamnă Petrom. Nu au crescut profesional acolo, aşa cum era cazul celor patru manageri români enumeraţi mai sus. Asta nu înseamnă că nu se vor lupta pentru proiectele energetice în care este implicată compania.

Dacă am fi avut la conducerea statului şi politicieni care să îşi dorească binele ţării, poate că România ar fi ştiut cum să fructifice acest avantaj, mai ales că producătorii de gaze din Marea Neagră şi-au reafirmat dorinţa de a duce cantitatea de gaze extrasă în piaţa internă şi nu la export! 

Pe de altă parte, unul dintre obiectivele la nivel declarativ ale României, de la descoperirea zăcămintelor din Marea Neagră, a fost acela de a deveni furnizor de securitate energetică în regiune. Cât timp a activat în Indonezia, Christina Verchere a fost orientată în mod expres pe reducerea costurilor şi maximizarea profitului, într-un climat investiţional foarte complicat, cu multe presiuni din partea producătorilor, pentru ca guvernul indonezian să ofere stimulente în zona de producţie într-o perioadă în care preţul hidrocarburilor ajunsese la niveluri minime istorice.

Aşa că să nu ne mirăm dacă Christina Verchere şi conducerea OMV-ului vor cântări producţia din Marea Neagră mult mai aplicat, strict comercial şi mai puţin ca pe o soluţie pentru securitatea energetică din jurul României. De altfel, dorinţa lui Rainer Seele, reiterată în discuţia avută cu preşedintele Klaus Iohannis în data de 9 ianuarie, este ca Petrom să îşi crească gradul de internaţionalizare şi să profite de opţiunile pe care le are în regiune. Rămâne de văzut dacă planurile statului român şi cele ale OMV-Petrom se vor suprapune.

Venirea Christinei Verchere coincide şi cu o promisiune. La începutul lunii aprilie, OMV Petrom anunţa, printr-un comunicat, că îşi propune să crească în fiecare an valoarea dividendului sau cel puţin să îl menţină la nivelul din anul anterior, în concordanţă cu performanţa financiară şi necesarul de investiţii, fără a neglija soliditatea financiară pe termen lung a societăţii. În traducere, OMV îşi va dori mai abitir să rentabilizeze şi să eficientizeze cât mai mult activitatea Petromului.

Incapacitatea statului român de a gestiona relaţia nu numai cu OMV sau cu OMV-Petrom, ci cu toţi producătorii de gaze naturale, este demonstrată şi de faptul că nu a reuşit, încă, să adopte strategia energetică a ţării, una care ar fi trebuit să potenţeze rolul exploatării gazelor din Marea Neagră pentru România, pentru securitatea consumatorilor şi pentru dezvoltarea industriei. Ar fi definit, probabil, şi direcţiile de negociere dintre România şi producătorii din Marea Neagră. Ne-am fi făcut cunoscute intenţiile într-un document oficial votat de Parlament. Nu s-a întâmplat acest lucru şi cei care au de suferit nu sunt politicienii ci noi, consumatorii şi industria ţării noastre.