Ministrul Agriculturii, Petre Daea, la întâlnire cu fermierii din Vaslui: ”Oameni cu palmele bătătorite de muncă, cu sudoarea uneori în gât”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a fost prezent joi, la Vaslui, la deschiderea oficială a celei de-a XV-a ediţii a expoziţiei pentru zootehnie, tehnică agricolă şi industrie alimentară Expo Zoo Agroind.

Însoţit de autorităţile locale, judeţene, dar şi parlamentari, ministrul Petre Daea s-a întâlniti cu fermierii prezenţi la Expo Zoo Agroind, cărora le-a promis că începând cu data de 16 octombrie va fi demarată plata în avans a subvenţiilor pentru fermieri, iar începând cu 1 decembrie vor fi efectuate plăţile finale.

“Îi salut pe toţi făuritorii de hrană din România. Fermieri dragi, oameni cu palmele bătătorite de muncă, cu sudoarea uneori în gât, aşteptând fie o intervenţie a naturii, fie o intervenţie din altă parte, din lumea administrativă. Peste tot în România, terenul este lucrat bine şi cu rezultate bune. Meritul este, în primul rând, al fermierilor. Ei au cheltuit, ei muncesc, ei străbat cu gândul şi cu fapta nevoile, ei dau ţării hrana necesară pentru ca toţi să ne bucurăm de ceea ce fiecare dintre noi îşi doreşte şi realizează în mod particular”, şi-a început ministrul Daea discursul în faţa vasluienilor. 

El a spus că, în această perioadă, lucrătorii de la APIA şi din direcţiile agricole sunt în teren pentru efectuarea de verificări, astfel încât sumele să fie acordate cu respectarea legii, dar a subliniat că Agenţia de Plăţi este o instituţie "care trebuie să plătească, nu să controleze".

"Va fi plătită întreaga sumă în aşa fel încât fermierii să aibă banii la timp, când au nevoie să execute lucrările. În agricultură, ce nu poţi face astăzi, mâine s-ar putea să fie prea târziu sau prea costisitor, împovărător pentru fermieri", a precizat Petre Daea.Acesta a vizitat standurile celor prezenţi la expoziţie şi a vorbit cu fermierii şi producătorii agricoli pentru a le afla nemulţumirile, printre cei care l-au întâmpinat pe ministru numărându-se şi Adrian Porumboiu.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite