Drama tinerei ucise de fostul concubin în faţa fiului lor de 4 ani. Criminalul a fost găsit la păcănele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristina, tânara ucisă  FOTO stiriest.ro
Cristina, tânara ucisă  FOTO stiriest.ro

Poliţiştii vasluieni l-au reţinut pe individul care a ucis o femeie de 35 de ani dintr-o comună vasluiană cu o lovitură de cuţit în inimă. Presupusul criminal este fostul concubin al femeii, cunoscut ca un individ extrem de violent, care îşi bătea fosta soţie şi care a încercat de câteva ori să-şi incendieze casa.

Ucigaşul femeii de 35 de ani din comuna Zorleni a fost reţinut. Este vorba despre fostul concubin al tinerei, un bărbat de 45 de ani, Puiu Galan, care a fost identificat de oamenii legii în comuna Băcani, la un bar, jucând păcănele.

Tânăra ucisă nu a avut nicio şansă în faţa fostului său partener. Individul era supărat pentru că îl părăsise, dar şi extrem de gelos pe noul concubin al femeii, cu care aceasta încerca să îşi refacă viaţa. 

În cursul zilei de joi, 3 februarie, a venit la locuinţa acesteia şi, sub pretextul că vrea să-şi vadă copiii, a fost lăsat să intre în casă de femeia cu care a trăit 21 de ani. În urma unei noi crize de gelozie, individul a pus mâna pe un cuţit şi a înjunghiat-o o singură dată în inimă. Scena înfiorătoare a avut loc chiar în faţa unuia dintre copiii acestora, în vârstă de patru ani ani.

Sătulă de bătăi şi ameninţări

Drama Cristinei i-a impresionat pe toţi cei care au cunoscut-o. Avea doar 14 ani când a început relaţia cu cel care avea să-i devină călău. Nu au fost căsătoriţi niciodată şi au împreună patru copii, de patru, 14, 18 şi 19 ani.

Sătulă de bătăi şi să fie terorizată de fostul partener, femeia se refugiase de un an în casa unei rude din comuna Zorleni. Îşi găsise de lucru la un depozit din Bârlad şi încerca să îşi refacă viaţa departe de bărbatul violent care, de-a lungul anilor, îi făcuse viaţa un coşmar. Între timp, începuse o altă relaţie.

Nu de puţine ori, însă, fostul concubin dădea buzna peste ea şi o ameninţa, fără să îi pese că de faţă erau şi copiii. Joi seara, a convins-o pe Cristina să-l primească din nou în casă. După ce a ucis-o, agresorul a fugit. O vecină a fost alertată de copilul de patru ani care a asistat la uciderea mamei sale, şi care a găsit-o apoi fără suflare în casă.

„A omorât-o soţul. Am venit şi am găsit-o. Ea stătea cu chirie. Era gelos, gelos. Un copil de patru ani a văzut toată crima””, a declarat vecina.

O trata ca pe un bun cu care poate face orice

După audierea criminalului, a ieşit la iveală faptul că acesta considera că fosta lui concubină îi aparţine şi poate dispune de viaţa ei după bunul plac.

„Autorul faptei are 45 de ani. Cei doi au avut o relaţie încă de când victima avea 14 ani. Au patru copii în total şi sunt despărţiţi de un an şi jumătate. Nu mai avea ordin de interdicţie. Autorul a fost plecat în străinătate şi la sfârşitul lunii decembrie a venit acasă. Sub pretextul că vrea să-şi vadă copiii, cu trei zile în urmă (joi - n.r.) a venit la locuinţa victimei, iar aceasta i-a permis să-şi vadă copiii şi să rămână peste noapte acolo. Autorul a declarat că este gelos, că el a luat victima de soţie de la 14 ani şi el considera că îi aparţine, că este a lui”, a precizat Alice Ruja, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, pentru Vremea Nouă.

Copiii, crescuţi de rude

Picătura care a umplut paharul pentru ucigaş a fost faptul că fosta parteneră a îndrăznit nu numai să îl părăsească, dar să îşi şi refacă viaţa alături de un alt bărbat. Anul trecut, pe 24 ianuarie, Puiu Galan şi-a dat foc la casă, după ce mai încercase de câteva ori acelaşi lucru.

Vecinii cred că are probleme psihice. Acum, criminalul va fi supus unei expertize psihiatrice pentru a se stabili dacă a avut discernământ la momentul comiterii faptei.

„Victima a început între timp o altă relaţie, moment în care acesta a răbufnit. Se afla vineri în bucătărie cu fosta soţie şi s-au certat, iar el i-a aplicat o lovitură cu cuţitul în inimă, după care a fugit. De faţă era băiatul cel mic, de patru ani, care a alertat vecinii. După ce a fost prins pe raza unei alte localităţi, a fost reţinut preventiv sub aspectul comiterii infracţiunii de omor şi va fi prezentat în faţa instanţei cu propunerea de arestare preventivă”, mai spune Alice Ruja.

După cele întâmplate, copiii au rămas în grija rudelor din partea mamei şi primesc consiliere psihologică.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Crimă pentru câţiva lei. Şi-a ucis cumnatul cu o lovitură de cuţit în inimă şi l-a rănit grav pe fratele acestuia

Crimă după o discuţie despre sex. Şi-a ucis verişoara când i-a spus că îl va reclama pentru viol

Vaslui

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite