Cum era negociată şpaga de doctoriţele care îşi umileau pacientele sărace: „Fără 600 de lei nu pot face nimic“
0Vineri, 16 septembrie, la Tribunalul Vaslui au reînceput audierile în dosarul în care trei medici din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui sunt judecaţi pentru fapte de corupţie.
Doina Andrei, Simona Botez şi Adrian Tănăsescu, cei trei trei medici acuzaţi că că au transformat Secţia Ginecologie a spitalului din Vaslui, într-un veritabil SRL, s-au confruntat din nou cu fostele paciente cărora le-au cerut şpagă pentru efectuarea serviciilor medicale.
Pacientele şi aparţinătorii audiate vineri de judecători au depus mărturie relatând despre experienţele avut cu medicul Doina Andrei. O tânără dintr-un sat din apropiere de Huşi, dar şi mama acesteia au declarat judecătorilor că doctoriţa Andrei impunea un anumit tarif pentru intervenţiile efectuate, iar fără suma cerută refuza să efectueze intervenţia medicală. Tânăra avea o sarcină mai mare de trei luni, iar mod legal avortul la cerere la o astfel de vârstă este interzis, excluzând cazurile medicale
”Am fost internată două -trei zile timp în care nu mi s-a făcut nimic. Mi-a spus direct: fără şase milioane (600 ron n.r.) nu îţi fac nimic. Am vorbit cu mama, iar în a patra zi mama a venit cu banii, iar după ce i-a dar s-a ocupat de mine şi a făcut intervenţia”, a declarat fosta pacientă în faţa judecătorilor.
Mama tinerei a declarat la rândul ei, că a încercat să îi spună medicului că suma este foarte mare pentru posibilităţile familiei.
”Iniţial, mi-a spus că trebuie 600 - 700 de lei. I-am spus că este foarte mult, atunci dumneaei a spus că măcar 600 de lei să dăm. I-am transmis că nu avem posibilităţi dar ne-a spus că dacă dăm bani nu poate face nimic”, a declarat femeia în sala de judecată.
Atât tânăra cât şi mama acesteia au solicitat instanţei să o oblige pe doctoriţa Andrei să le restuie şpaga oferită şi să le plătească cheltuielile ocazionate cu deplasările la audierea în faţa anchetatorilor, respectiv a judecătorilor.
Şpagă pentru un avort incomplet
O altă pacientă audiată vineri în instanţă a relatat judecătorilor că a ajuns pacienta doctoriţei Andrei după ce s-a adresat iniţial la cabinetul privat, unde i-a făcut o întrerupere de sarcină.
Femeia a relatat că după ce a ajuns acasă a continuat să prezinte aceeaşi simptomatologie ca inainte de efectuarea intervenţiei. A constactat-o pe doctoriţa Andrei care i-a transmis să se prezinte la spital. Acolo femeia a fost informată să va fi supusă unei noi intreruperi de sarcină, pe motiv că sarcina iniţială a fost una gemelară, iar la prima înrerupere, medicul nu a observat acest lucru.
Pentru a finaliza avortul incomplet, medicul Andrei i-a cerut paciente 400 de lei.
Anchetă după un denunţ la linia telverde a DGA
Ancheta cu privire la doctorii de la Secţia de Obstetrică Ginecologie de la Spitalul Judetean de Urgenţă Vaslui ar fi pornit ca urmare a unui denunţ făcut de o pacientă prin intermediul liniei directe puse la dispozitie de Directia Generala Anticorupţie (DGA).
În urma flagrantului organizat pe data de 9 februarie 2015, Simona Botez a fost prinsa la scurt timp dupa ce a primit 1.500 lei de la un investigator folosit de anchetatori, pentru a efectua o intrerupere de sarcina de 17 saptamani, intervenţie ilegală, avorturile fiind permise până la 14 săptămâni.
Medicul Doina Andrei a fost trimisă în judecată, fiind acuzată de săvârşirea de 25 de infracţiuni de luare de mită, patru infracţiuni de fals intelectual şi o infracţiune de sustragere de înscrisuri. La rândul său, medicul Simona Botez este acuzată de comiterea a 14 infracţiuni de luare de mită şi patru infracţiuni de fals intelectual. Cel de-al treilea medic inculpat Adrian Tănăsescu este acuzat de săvârşirea a zece infracţiuni de luare de mită.
Interceptările realizate de anchetatori aveau să scoată la iveală limbajul umilitor şi jignitor pe care doctoriţele Botez şi Andrei îl aveau la adresa pacientelor sărace, catalogându-le drept „proaste“, „scoafe“ sau „vaci“, iar pruncii erau făcuţi „draci“. De altfel, intercepările cu discuţiile celor două au scandalizat deopotrivă opinia publică şi judecătorii care au arătat în motivarea hotărârilor privind măsurile preventive că limbajul folosit de cei doi medici arătau dispreţul acestora faţă de însăşi profesia pentru care au depus jurământ. Arestate preventiv, cele două doctoriţe au fost plasate în arest la domiciliu şi, ulterior, sub control judiciar.
Pe aceeaşi temă: