Culmea interdicţiei : „regele asfaltului“ din Vaslui nu are voie să-i vorbească ginerelui cu care împarte vila pompoasă. Cei doi mai „împart“ şi un dosar de omor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emil Savin (stânga) şi Cornel Şelaru (dreapta) au domiciliu în acelaşi imobil, însă nu au voie să comunice
Emil Savin (stânga) şi Cornel Şelaru (dreapta) au domiciliu în acelaşi imobil, însă nu au voie să comunice

Cornel Şelaru (33 ani), ginerele "regelui asfaltului" din judeţul Vaslui, este arestat la domiciliu, fiind cercetat pentru omor. Bărbatul este obligat de instanţă să nu discute nimic cu socrul său, care este principalul martor în dosar.

Obligativitatea a fost impusă de Curtea de Apel Iaşi pe 4 martie, când judecătorii au dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a lui Şelaru, cu cea a arestului la domiciliu.

Fără a ţine cont că împart acelaşi imobil, o vilă somptuoasă din oraşul Murgeni, judecătorii ieşeni au impus inculpatului Şelaru interdicaţia de a lua legătura direct sau indirect cu socrul său, Emil Savin.

Miercuri, 22 aprilie, la Tribunalul Vaslui, avocatul familiei Savin a cerut judecătorilor să menţină măsura arestului la domiciliu, însă a cerut judecătorilor să modifice restricţia privind comunicarea dintre ginere şi socru.

“Este o situaţie care probabil a scăpat instanţei de la Iaşi, însă situaţia este uşor paradoxală, inculpatul fiind pus în situaţia de a nu putea vorbi cu socrul său care are domiciliu la acelaşi imobil, pe care martorul Savin îl împarte cu cele copiii şi nepoţii. Având în vedere că martorul a fost audiat astăzi, considerăm că această restricţie nu se mai pune, pentru că o eventuală comunicare dintre cei doi, nu ar mai putea schimba cu nimic datele problemei”, a invocat avocatul Ionel Nechita în faţa judecătorilor Tribunalului Vaslui.

Avocatul a precizat că după ce Cornel Şelaru a fost plasat în arest la domiciliu, socru său a părăsit căminul familiei, pentru a nu periclita libertatea ginerelui.

“Pentru a nu fi suspectat că ar putea comunica, direct sau indirect cu inculpatul, martorul Savin a ales să părăsească imobilul şi să locuiească singur într-o reşedinţă provizorie, inclusiv în perioada sărbătorilor pascale.”, a mai precizat avocatul.

Solicitarea a fost respinsă, judecătorii Tribunalului Vaslui hotărând menţinerea obligativităţii ca ginerele lui Emil Savin să nu ia legătura cu socrul său, deşi împart acelaşi imobil.

Cornel Şelaru se află după gratii din luna iunie 2014, fiind cercetat pentru uciderea unui cioban de 42 de ani pe care l-a urmărit cu o maşină de teren prin lanurile de grâu şi l-ar fi călcat intenţionat. Prima pistă a procurilor a fost că maşina a fost condusă în noaptea de 28 mai 2014 chiar de "regele asfaltului" şi că ginerele şi-a luat vina asupra sa.

Expertizele făcute în timpul urmăririi penale au evidenţiat că victima a fost hăituită prin lan întocmai ca o pradă. După tragedie, Farmazon a încheiat o înţelegere la notar cu familia ciobanului căreia i-a oferit suma de 30.000 de lei, cu titlu de daune morale şi cheltuielile de înmormântare.

Emil Savin este proprietarul societăţii Transmir, cea mai mare firmă de reparaţii şi amenajări de drumuri din judeţ. Afaceristul este cunoscut ca fiind un apropiat al mai marilor pesedişti din judeţ. De-a lungul anilor, Transmir a fost abonată la contractele pe bani publici, majoritatea drumurilor din judeţ, fiind asfaltate de aceasta societatate.

Pe aceeaşi temă:

Cât a plătit familia „regelui asfaltului“ din Vaslui rudelor ciobanului ucis în lanul cu grâu, după ce l-au hărţuit cu maşina

VIDEO Un cioban a fost urmărit cu maşina şi accidentat mortal de maşina "regelui asfaltului" din judeţul Vaslui

Afaceristul vasluian suspectat că ar fi accidentat mortal un cioban şi ginerele său, cercetaţi în stare de libertate pentru omor

Cum a ajuns un fost şofer de CAP „rege-asfaltator”: Farmazon, afaceristul suspectat că i-a luat viaţa unui cioban în lanul de grâu

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite