Un autoturism și un autocamion s-au izbit pe DN6. O victimă, găsită încarcerată și inconștientă

0
Publicat:

Un accident rutier, între un autoturism și un autocamion, a avut loc vineri, pe DN 6, la ieșirea din municipiul Orșova spre Topleț. O persoană e în stare gravă.

„Cu puțin timp în urmă, trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Orșova au intervenit cu două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD”, preciza, după ora 12, ISU Mehedinți.

Opersoană a fost găsită încarcerată. FOTO ISU Mehedinți
Opersoană a fost găsită încarcerată. FOTO ISU Mehedinți

La sosirea salvatorilor, o persoană se afla blocată în autoturism.

„Pompierii militari au acționat de urgență pentru descarcerarea victimei, pe care au predat-o, în stare de inconștiență, unui echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță”, explică ISU Mehedinți.

Autocamionul și autoturismul au intrat în coliziune. FOTO ISU Mehedinți
Autocamionul și autoturismul au intrat în coliziune. FOTO ISU Mehedinți

Șoferul autocamionului a fost evaluat de către paramedicii SMURD la locul evenimentului, refuzând transportul la spital.

Pompierii militari au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor la cele două autovehicule implicate în accident.

Amintim că două mașini s-au ciocnit într-o intersecție din centrul municipiului Slatina, în noaptea de joi spre vineri. Două persoane au fost rănite.

Joi, alte șase persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs pe DN 2, în judeţul Vrancea.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite