Turnu Severin: Pădurea Crihala, pregătită de sărbătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parc de distracții, terase întinse pe kilometri întregi sau tarabe pline cu bunătăți, sunt doar câteva dintre surprizele cu care severinenii sunt așteptați în pădurea Crihala, pentru a aniversa 177 de ani de la înființarea orașului Drobeta Turnu Severin.

Pe aleile din pădurea Crihala, comercianții și-au întins mesele, grătarele și corturile cu care îi așteaptă pe severineni la o mega-petrecere de zilele orașului. În așteptarea spectacolului din această seară, în cadrul căruia vor urca pe scenă mai multe ansambluri folclorice, vânzătorii au încins grătarele și au pus berea la rece.

Severinenii au ieșit deja din case și se așteaptă la o distracție pe cinste.

„Deocamdată am ieșit să vedem ce ne așteaptă deseară. Venim cu prietenii, bem o bere, mâncăm un mic, o friptură și ne simțim bine. O dată pe an sunt zilele Severinului, trebuie să sărbătorim ca atare”, ne-a spus Ilie Stanciu, un severinean care urmărea cu interes bunătățile întinse pe mesele comercianților.

Încă de la intrarea în pădurea de la marginea orașului te întâmpină atmosfera de sărbătoare. Un mini-parc de distracții a fost amplasat în apropiere, iar tinerii vizitatori nu au stat prea mult pe gânduri și au testat deja trenulețele și mașinuțele.

La intrare, mirosul de cozonaci secuiești și porumb copt te îmbie să mergi mai departe și să verifici și celelalte standuri. Urmează terasele în aer liber, grătarele și tarabele cu baloane, înghețată sau răcoritoare.

Peste mai puțin de o oră, scena amplasată în pădurea Crihala va fi încojurată de iubitorii de folclor, care îi vor putea asculta pe membrii ansamblurilor „Junii Sibiului”, „Doina Gorjului” și „Danubius”.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite