Secţia de pediatrie se va muta la parterul Maternităţii din Turnu Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele CJ Mehedinţi într-un salon din noua secţie de pediatrie FOTO Corina Macavei
Preşedintele CJ Mehedinţi într-un salon din noua secţie de pediatrie FOTO Corina Macavei

Secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin se va muta până la sfârşitul lunii iunie în clădirea noului bloc materno-infantil,, deschis anul trecut. Datorită unei sponsorizări generoase, secţia va fi utilată cu mobilier şi câteva aparate medicale noi.

La parterul blocului-materno-infantil, din imediata vecinătate a Spitalului Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin, se montează zilele acestea o parte din mobilierul primit în urma unei sponsorizări de la CEZ de peste 10.000 de euro.

În zilele următoare vor sosi şi saltele şi alte piese de mobilier, astfel încât se estimează că până la sfârşitul lunii iunie secţia va mutea fi mutată aici.

„Se organizează mutarea secţiei de pediatrie din spitalul judeţean unde este la oraa ctuală  în acest spaţiu nou. Vor fi montate circa 56 de paturi de copii şi bineînţeles de mame, ca însoţitori. Cred că până lasfârşitul lunii iunie putem să spunem că secţia de pediatrie se va muta într-un spaţiu propriu unui act medical civilizat şi performant. Operaţiunea de mutare propriu zisă   se va face la sfârşitul organizării şi va dura 24 de ore pentru copii, iar 48 de ore va dura pentru aparatura medicală, care trebuie dezinfectată”

a precizat medicul cardilog Cristian Jianu, purtătorul de cuvânt al spitalului.

Preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Aladin Georgescu, a fost prezent joi la Spitalul Judeţean pentru a vedea la faţa locului modul cum se derulează operaţiunea de mutare a secţiei.

“Asa cum am încercat în ultima perioadă să îi obişnuim pe locuitorii judeţului Mehedinţi, conducerea Consiliului Judeţean împreună cu conducerea Spitalului de Urgenţă Drobeta Turnu Severin, a făcut eforturi pentru a muta în primă fază Maternitatea în noua locaţie, iar în continuare am făcut eforturi pentru a începe operaţiunile de mutare a Secţiei de Pediatrie din clădirea veche a Spitalului de Urgenţă, în noua clădire. Operaţiunile sunt în curs de desfăşurare, iar cu ajutorul unui sponsor am obţinut şi finanţarea pentru o mare parte din obiectele şi aparatura medicală”, a declarat Aladin Georgescu, preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi.

Managerul spitalului, Marinică Stoian, a precizat că tot din sponsorizări, secţia de pesiatrie va fi dotată cu un monitor performant pentru ATI, un EKG , iar până la sfârşitul anului vor mai sosi şi alte aparate cu fonduri de la Ministerul Sănătăţii.

În actuala secţie de pediatrie de la etajul cinci al Spitalului Judeţean de Urgenţe Drobeta Turnu Severin se va muta, cel mai probabil, secţia ORL şi oncologie.

Citeşte şi:

Două soţii de pesedişti au primit funcţii în conducerea Spitalului de Urgenţe din Turnu Severin

Bolnavii din Mehedinţi, trataţi în spital de voluntari

Turnu-Severin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite