Cel mai bun pompier-înotător din lume, din nou în fruntea clasamentului pe MAI

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lavinia Brebu FOTO mijloc
Lavinia Brebu FOTO mijloc

Lavinia Brebu, ofiţer în cadrul I.S.U. „Drobeta” al judeţului Mehedinţi, a obţinut locul I la etapa finală a Campionatului de înot al M.A.I. Şi în acest an, campioana pompierilor mehedinţeni s-a detaşat de celelalte concurente, reuşind să obţină locul I la proba de „100 m bras”.

Ea a participat la etapa finală a Campionatului de înot al Ministerului Afacerilor Interne, care s-a desfăşurat, în perioada 01- 04 iulie a.c., la Piteşti.
          

La acest concurs, peste 60 de cadre ale MAI (pompieri,  jandarmi, poliţie şi poliţie de frontieră) s-au duelat pentru a ocupa un loc pe podium. Probele liber şi bras au fost organizate pe categorii (50, 100, 200 m liber şi 100 m bras, pentru bărbaţii sub 35 de ani şi 200 m liber pentru cei peste 35 de ani). Fetele, indiferent de vârstă, au concurat la 50 m liber şi 100 m bras. Câştigătorii au primit medalii şi cupe.
          

„Lavinia Brebu a reprezentat cu succes, de fiecare dată, atât în ţară, cât şi în alte ţări, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Drobeta”,  participând la competiţii naţionale, internaţionale şi mondiale, unde a obţinut numeroase medalii.  Determinarea şi pregătirea fizică susţinută, au ajutat-o să obţină, peste 50 de medalii, numai de când este angajat al ISU Mehedinţi”, a declarat Ramona Nistor, purtătorul de cuvânt al ISU „Drobeta”.
         

Cele 10 medalii (7 de aur, 2 de argint şi una de bronz) obţinute în anul 2008, la Jocurile Mondiale ale Pompierilor, au plasat-o atunci pe primul loc în fruntea clasamentului. În acel an, la Liverpool, a reuşit să devină cel mai bun pompier-înotător din lume. În anul 2009, la Vancouver- Canada, a reuşit să câştige 5 medalii, dintre care 3 de argint şi 2 de bronz. Tot în anul 2009, la Gyula, în Ungaria, a participat la concursul internaţional “Stelele Pompierilor”, unde a obţinut 2 medalii de aur, 2 de argint şi cupa pentru cea mai bună sportivă a competiţiei.

In anul 2011, la Jocurile Mondiale ale Poliţiştilor şi Pompierilor desfăşurate la New York, Lavinia Brebu a spulberat concurenţa şi s-a întors acasă cu 8 medalii. Ultima competiţie a Jocurilor Mondiale ale Poliţiştilor şi Pompierilor a avut loc anul trecut la  Belfast, Irlanda de Nord. Şi acolo, Lavinia Brebu a obţinut  8 medalii, dintre care 2 de aur, 3 de argint şi 3 de bronz. 

Citeşte şi:

Campioana la înot de la ISU„Drobeta” s-a întors acasă cu 8 medalii de la Jocurile Mondiale

Lavinia Brebu a adus o nouă medalie de aur la   I.S.U. „Drobeta”

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite