UPDATE O nouă dramă la Timişoara. O fată de 15 de ani a sărit de la etajul 5 al unui bloc
0O tânără din Timişoara a încercat să se sinucidă luni dimineaţa. Aceasta a sărit de etajul cinci al unui bloc din Calea Şagului. Medicii fac eforturi uriaşe pentru a o ţine în viaţă.
UPDATE Fata este internată la Politraumatologie a Spitalului Judeţean, prezentând contuzii pulmonare, fracture costale multiple, fracture la nivelul coloanei toracice şi la nivelul coloanei lombare şi fractură de bazin.
Poliţiştii au aflat că fata a recurs la acest gest după o ceartă cu părinţii.
UPDATE Tânăra locuieşte în zona Şagului, dar nu în blocul în care a intrat cu intenţia să se sinucidă.
Ea a urcat până la etajul cinci, a tras un scaun aproape de geamul din hol şi aruncat în gol.
Fata a fost găsită în stare conştientă şi transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Anchetatorii au lat şi legătura cu cei de la DGASPC Timiş.
Ştirea iniţială
Fata de 15 ani s-a aruncat de la etajul cinci al unul bloc de pe Calea Şagului, luni dimineaţa.
Locatarii au sunat la 112 în jurul orei 9.30. Tânăra a supravieţuit căderii de la etaj şi a fost preluată de echipajele SMURD ajunse la faţa locului.
Medicii fac eforturi pentru a-i salva viaţa, având în vedere că fata a fost transportată la spital în stare gravă.
Poliţiştii se află la faţa locului şi încearcă acum să afle identitatea tinerei, dar şi motivul pentru care s-ar fi aruncat în gol.
Acest nou incident vine la aproape o săptămână de la cazul mamei de 33 de ani care s-a aruncat de pe un bloc din zona Dambovita luând cu ea şi cei doi copii, de 3 si 6 ani.
Revenim cu amănunte.
Vă mai recomandăm să citiţi:
Mama sinucigaşă şi copiii omorâţi, înmormântaţi într-un singur sicriu. Fostul iubit şi soţul regăsit, la doi paşi unul de altul FOTO
Biserica, în dificultate la înmormântarea sinucigaşei care s-a aruncat cu copiii în braţe de la etajul 10. Preot: „În 40 de ani n-am văzut aşa ceva“
Cine era femeia care s-a aruncat cu copiii de la etajul zece. Absolventa de psihologie urma să se recăsătorească cu tatăl micuţilor