Ultimele zile pentru turnul-pepinieră din Timișoara. Peste 180.000 de persoane au vizitat schela de cinci etaje FOTO
0Turnul-pepineră din centrul Timișoarei, unul din cele mai vizitate locuri din anul Capitalei Culturale a Europei, își trăiește ultimele zile de existență. Schela de cinci etaje va fi demontată în câteva zile.
Pepiniera – 1306 plante, instalația verde-urbană din Timișoara, criricată și hulită de unii, lăudată și apreciată de alții, urmează să fie demontată. Cel mai vizitat obiectiv din programul Capitalei Culturale a Europei 2023 își încheie menirea în 6 noiembrie.
“Ultimele zile în care mai puteți urca în Pepinieră. Din 6 noiembrie începe demontarea. Peste 180.000 de vizitatori, sute de mii de poze instagramabile și un an de dezbateri care ne-au provocat și îmbogățit comunitatea. Bucuros de acest bilanț. Mulțumesc, OAR – fililiala Timiș. Pepiniera ne-a învățat să ne privim altfel orașul”, a scris primarul Dominic Fritz, pe Facebook.
Cei care nu au reușit încă să viziteze instalația verde-urbană din Piața Victoriei sau doresc să revină pentru a vedea cum au crescut plantele, pot face acest lucru până în 5 noiembrie, între orele 12.00 și 22.00.
Turnul-pepinieră din centrul Timișoarei a stârnit multe discuții, fie că nu se potrivește cu centrul orașului, fie că a costat prea mult. Pe lângă numeroșii vizitatori, instalația a primit și recunoașterea specialiștilor.
A luat Marele Premiu la Bienala Națională de Arhitectură, categoria „Efemer“ și a fost nominalizată la European Union Prize for Contemporary Architecture, premiul Uniunii Europene, prin care sunt recompensate excelența și calitatea în domeniul arhitecturii construite în întreaga Europă.
Turnul-pepinieră din centrul Timișoarei este instalația celor de la Ordinul Arhitecților din România (OAR) – filiala Timiș, fiind concepută de Mayo Architects din Barcelona.
„Ne-am așteptat să aibă succes în timp. S-a schimbat foarte mult percepția asupra instalației pe parcursul lunilor care au trecut, a început să fie și mai îndrăgită de vizitatorii ei. S-a schimbat discursul odată ce instalația a devenit tot mai verde. Avem niște rezultate absolut fantastice în urma studiului socio făcut de Universitatea de Vest. Undeva în jur de 60 la sută dintre vizitatori sunt din afara Timișoarei, iar dintre ei în jur de 40 la sută sunt din țară, restul fiind străini”, a declarat Alexandra Trofin, vicepreședintele Ordinului Arhitecților – filiala Timiș, realizatorul turnului.
Valoarea finanțării acordate de Primăria Timișoara prin Centrul de Proiecte este de aproximativ 350.000 euro. Pepiniera verde, plină de viață acum, oferă o panoramă asupra Pieței Victoriei dintr-o perspectivă inedită. Turnul-pepinieră va rămâne în piață până la finalul anului 2023.