Turnul-efemer de 350.000 de euro din centrul Timișoarei, nominalizat la cel mai important premiu european FOTO

0
Publicat:

Pepiniera – 1306 plante, instalația verde-urbană care a fost prezentă în centrul Timișoarei, pe parcursul anului 2023, a fost nominalizată pentru premiul Mies van der Rohe oferit de Uniunea Europeană.

Turnul-pepiniera Timișoara FOTO Laurian Ghinitoiu/miesarch.com
Turnul-pepiniera Timișoara FOTO Laurian Ghinitoiu/miesarch.com

Turnul-pepinieră care a stat în Piața Victoriei din Timișoara în anul de Capitală Culturală Europeană 2023 se află în fața unui mare premiu. Proiectul propus de OAR Timiș, conceput de Maio Architects din Barcelona, alături de Studio Nomadic și Studio Peisaj, a fost nominalizat pentru premiul Mies van der Rohe oferit de Uniunea Europeană.

Propunerea a fost anunțată joi, 4 ianuarie 2024, pe pagina de Facebook EU Prize for Contemporary Architecture – Mies vand der Rohe Awards.

Premiul Uniunii Europene pentru Arhitectură Contemporană Mies van der Rohe a început să fie oferit din anul 1988, fiind recompensate excelența și calitatea în domeniul arhitecturii construite în întreaga Europă.

Turnul-pepiniera Timișoara FOTO Laurian Ghinitoiu/miesarch.com
Turnul-pepiniera Timișoara FOTO Laurian Ghinitoiu/miesarch.com

Turnul-pepinieră a luat în 2023 și Marele Premiu la Bienala Națională de Arhitectură, categoria „Efemer“.

Turnul-pepinieră fost cel mai vizitat obiectiv din programul Capitalei Culturale a Europei 2023. Aproape 200.000 de oameni au urcat în structură, s-au făcut sute de mii de poze instagramabile, a găzduit evenimente, dar a stârnit și multe discuții, fie că nu se potrivește cu centrul orașului, fie că a costat prea mult. 

Turnul-pepiniera Timișoara FOTO Laurian Ghinitoiu/miesarch.com
Turnul-pepiniera Timișoara FOTO Laurian Ghinitoiu/miesarch.com

Instalația verde-urbană din Piața Victoriei a fost deschisă până în 5 noiembrie 2023.

Avem numărul final al celor care au urcat în turn: 193.520. Dacă mai țineam o săptămână, atingeam 200.000. Dar nu l-am mai putut ține, pentru că vremea se înrăutățește, dar luna noiembrie și e și cea mai bună perioadă de plantare. Ne-am racordat și la programul Festivalului de Arhitectură și era un moment oportun să închidem o dată cu închiderea festivalului. Și pentru că vine perioada Crăciunul, am dorit să eliberăm spațiul pentru alte evenimente. E o instalație care nu a lăsat pe nimeni indiferent, toată lumea a avut ceva de spus. Unii au îndrăgit-o, au iubit-o, alții au hulit-o și au desconsiderat-o”, a declarat Alexandra Trofin, înainte de demontarea schelei.

Între timp, la fosta florărie din Piața Victoriei, de la parterul palatului Löffler, poate fi vizitată, până în 17 februarie, o expoziție fotografică despre povestea turnului-pepinieră.

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite