Standardele UE vor fi obligatorii în construcții. Set de reguli europene pentru toate clădirile noi

0
Publicat:

Experiți din domeniul construcțiilor și eficienței energetice, furnizori și tehnolgii pentru realizarea clădirilor cu performanță energetică ridicată și-au dat întâlnire la Timișoara.

Săptămâna nZEB de la Timișoara FOTO Ștefan Both
Săptămâna nZEB de la Timișoara FOTO Ștefan Both

Scopul principal a fost promovarea standarelor nZEB în construcții, care vor fi peste câțiva ani obligatorii în Uniunea Europeană.

În efortul de a reduce consumul de energie și nivelul emisiilor generate de clădiri, politicile europene în sectorul construcțiilor sunt din ce în ce mai ambițioase, impunând clădiri cu zero emisii, din 2030.

Până atunci, este în vigoare standardul nZEB - prescurtarea din engleză pentru clădiri cu consum de energie aproape zero, ceea ce se înseamnă de fapt clădiri eficiente din punct de vedere energetic, cu pierderi de căldură foarte reduse.

Așadar, acest standard nZEB va fi obligatoriu pentru toate clădirile noi și cele care intră în renovare majoră, în toate statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv în România.

Din start conceptual este economia. Economia de energie. Multă lume crede că tehnlologia ne salvează. Da, ne salvează dacă o folosim corespunzător și o implementăm acolo unde mai întâi putem economisii și mai apoi asigurăm din surse regenerabile energie necesară fucționării clădirii. Cum facem acest lucru? Mai întâi prin termoizolare, mai apoi prin orientarea corespunzătoare a clădirii, printr-o ventilație cu recuperare de căldură aplicată clădirii, asigurarea unei etanșeități, toate acestea sunt principiile de proiectare pentru case pasive, care sunt aplicabile și la clădirile nZEB”, a declarat arhitectul Dan Stoian, unul din organizatorii Săptămâna nZEB de Timișoara.

Standardele nZEB se aplică cu greutate în România

În anii 2000 au fost făcute primele case pasive în România. Recent, după evenimentele politico-economice apropiate de noi, prețurile la energie s-au modificat semnificativ, astfel că oamenii au început să caute avantajele unor locuințe cu eficiență energetică ridicată.

Săptămâna nZEB de la Timișoara FOTO Ștefan Both
Săptămâna nZEB de la Timișoara FOTO Ștefan Both

Standarele nZEB ar trebui să fie obligatorii în România, dar nu se pot aplica.

Se aplică cu greutate, cu inerție mare din partea factorilor implicați. Nu atât a proprietarilor, în primul rând ar trebui solicitat prin legislație aplicarea standarului nZEB. Din momentul în care merg la autoritatea publică locală și cer permisiunea de a face clădirea, autoritatea ar trebui să aibă personal specializat, care să știe să aplice legislația nZEB și să solicite beneficiarilor. După care beneficiarul ar trebui să găsească un profesionist onest, care să aplice corespunzător norma aceasta nZEB, să consilieze așa cum trebuie beneficiarul, în așa fel încât clădirea să fie cu consum redus de energie”, a mai spus Dan Stoian.

Vată bazaltică pentru izolație

Specialiștii au prezentat soluții de sustenabilitate și de viitor în construcția caselor, au făcut prezentări, ateliere de lucru, activități practice și demonstrații.

În parcarea de la Modex au fost prezentate câteva case din lemn cu eficiență energetică ridicată.

O firmă din Cluj a adus cu un trailer o căsă, pentru a prezenta soluțiile nZEB.

Cu această căsuță mergem peste tot. Am fost și în Franța cu ea. E casă naturală, din lemn, cu toate avantajele lemnului. E mult mai ușor de entanșat. Pentru a avea un perete de casă pasivă, pentru izolație folosim vată bazaltică, e un perete foarte eficient energetic, în standarde nZEB, tâmplăriile adecvate, cu etanșeitățile adecvate. Folosim conectică de calitate, soluții pentru instalații”, a spus Flaviu Gârda, reprezentatul firmei care a construit un cartier de 21 de astfel de case, lângă Cluj-Napoca.

Săptămâna nZEB de la Timișoara FOTO Ștefan Both
Săptămâna nZEB de la Timișoara FOTO Ștefan Both

Case din tablă, eficiente energetic

Când vorbim de case eficiente energetic, de cele mai multe ori ne gândim la cele din lemn. La evenimentul nZEB de la Timișoara am găsit însă și o căsuță din tablă.

Noi ca activitate principală aveam profilarea de tablă și construcție de parcuri fotovoltaice. Iar aceaste căsuțe sunt făcute la noi în fabrică, avem o linie de prilare care scoate automat în baza unui proiect precalculat. Fiecare piesă este asemenea unei piese de lego. Fiecare perete în parte și fiecare piesă este inscripționat și are un ghid de montaj. E foarte simplu de montat. Elimini meseriașii și problemele de construcție pe care le avem în țară. Avantajul unei structuri metalice este rezistența mult mai mare. Soluțiile sunt aceleași și pentru casele cu structură metalică și pentru cele cu structură pe lemn”, a spus George Dragomir, reprezentatul firmei din Pitești care produce astfel de case.

Săptămâna nZEB de la Timișoara FOTO Ștefan Both
Săptămâna nZEB de la Timișoara FOTO Ștefan Both

Facem case de toate mărimile. Începând de la case de tip rulotă, care are 6 metri lungime, 2,5 lățime și 4 metri înălțime, până la clădiri de birouri. La tipul casei rulotă – care are un dormitor, sus, living, chicinetă, o baie, nu ai nevoie nici de autorizație de construcție, pentru că intră în categoria construcției mobile”, a mai spus George Dragomir.   

Săptămâna nZEB de la Timișoara FOTO Ștefan Both
Săptămâna nZEB de la Timișoara FOTO Ștefan Both

O casă pe structură metalică începe de la 20.000 de euro și ajunge până la 90.000 de euro.

Casa care respiră

Una dintre cele mai interesante companii care și-au prezentat materialele are sediul în Săcălaz (lângă Timișoara) și este singura din țară care vinde argilă – sau cu alte cuvinte lut, pentru tencuială. Adică revenim la tehnologia care se folosea la construcția caselor de mii de ani.

Producem materiale naturale pe bază de argilă. Respectiv tencuială și finisaj. Caminota servește două segmente de piață. Pe de o parte sunt cei care își fac o casă nouă și vor să trăiască într-un climat mai sănătos, să aibă materiale naturale, iar de cealaltă parte sunt cei care își cumpără o casă la țară și vor să o renoveze. Unii refuză să pună ciment, plasă și adezivi pe pereți de pământ, care sufocă casa. Noi oferim îmbrăcămintea pereților. Materialele noastre sunt exact compatibile cu cele originale. Merge și la export, avem un partener pe Bulgaria și Grecia. Exportăm pământ românesc. În țară suntem singurii care vând argilă românească, pentru că tot ce se găsește pe piață este argilă din Germania, Austria, Estonia”, a spus Vlad Stanciu, patronul firmei.

Compoziția materialelor este argilă, nisip cuarțos fin, nisip grosier și fibre lignocelulozice din paie, sută la sută naturale.

Lutul oferă inerție termică mult mai mare decât materialele convenționale. Doi centimetri de tencuială din acesta fac cât 20 de BCA și șapte de cărămidă”, a mai spus Vlad Stanciu.

Independenți energetic cu panouri fotovoltaice

E-On vine cu numeroase soluții pentru case pasive, grupate sub numele de „Future Energy Home”, pentru consum și costuri mai reduse. Fie că vorbim de panouri fotovoltaice, care pot asigura independență energetică, fie aparate de aer condiționat, centrale termice în condenzație sau termostate care eficientizează destul de mult consumul.

Săptămâna nZEB de la Timișoara FOTO Ștefan Both
Săptămâna nZEB de la Timișoara FOTO Ștefan Both

În medie, depinde de multe variabile și de comportamentul pe care-l avem, o astfel de soluție te poate ajuta să reduce consumul undeva la 30 la sută. Cu cât tehnologia e mai avansată, cu atenția pe care o acordăm produselor pe care le achiziționăm, efcientizăm și costurile, dar în acelaș timp suntem mai atenți și cu planeta. Investiția e mai mare la început, dar la un moment dat va fi amortizată. Vom deveni independneți energetic dacă vorbim de panouri fotovoltaice și soluția completă care include inventor, o baterie pentru stocarea energiei”, a declarat Cristian Paraschiv de la E-On.

Săptămâna nZEB de la Timișoara FOTO Ștefan Both
Săptămâna nZEB de la Timișoara FOTO Ștefan Both

„Săptămâna nZEB” este un eveniment înscris în agenda Timișoara Capitală Europeană a Culturii în 2023. Cei interesați pot vizita expoziția din parcarea de la Modex până sâmbătă, 13 mai a.c..

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite