Samudaripen, Holocaustul romilor. România își învață elevii despre marile tragedii ale istoriei FOTO
0În anii '40, în jur de 30.000 de romi nomazi și sedentari din România au fost deportați în Transnistria, preferându-se deportarea familiilor întregi. Documentele arată că 78 de romi au fost deportați din satele județului Timiș în 13 septembrie 1942.
Institutul Intercultural din Timișoara a organizat o expoziție documentară despre exterminarea în masă a populației rome și sinti în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Panourile de la Universitatea de Vest, cu imagini impresionante și informații istorice, documentează Holocaustul romilor în România, care din acest an școlar 2023-2024 se predă ca materie separată în clasele XI-XII.
Samudaripen, termenul folosit în limba rromani pentru Holocaustul suferit de romi și care înseamnă „ucidere în masă“, a fost orchestrat în România de regimul Antonescu în 1942, urmând modelul stabilit în Al Treilea Reich.
„Holocaustul poate fi definit drept persecuția și exterminarea sistematică a milioane de evrei, romi și sinti, popoare slave, dizidenți politici, persoane cu dizabilități și alte grupuri considerate <inferioare> și <indezirabile> de către Germania nazistă și aliații săi între anii 1933-1945. Natura rasială, implementarea sistematică și magnitudinea fără precedent au conferit un caracter unic acestui fenomen, care a înglobat aproape întregul continent European în anii celui de-al doilea Război Mondial. Exterminarea în masă a acestor grupuri de populație reprezintă aspectul cel mai șocant al Holocaustului, fiind pregătit de o serie de măsuri inițiate de Germania nazistă și imitate sau adaptate condițiilor locale de către aliații săi din cadrul Axei… Termenul Samudaripen provine din limba romani, are sensul de <ucidere în masă> și este folosit pentru a denumi distrugerea populației rome și sinti”, aflăm de pe unul din panouri.
Venirea la putere a generalului Ion Antonescu (1882-1946) în septembrie 1940, în condițiile izbucnirii războiului și a dezmembrării României Mari, a coincis, între altele, cu radicalizarea politicilor antisemite și cu adoptarea primelor măsuri contra romilor.
„Regimul de extremă dreaptă, autoritar și ultranaționalist instaurat de generalul Antonescu a urmărit pe plan intern omogenizarea rasială a României prin transferul minorităților etnice și religioase în afara granițelor țării în vederea înlocuirii lor cu etnici români care locuiau în satele învecinate. Romii au intrat încă din iarna anului 1940 în atenția regimului Antonescu, când au avut loc primele discuții oficiale cu privire la romii din București, considerați <indezirabili>. În condițiile în care romii nu aveau un stat propriu și nu exista, astfel, posibilitatea unui schimb de populație cu țara vecină, noul regim a utilizat termenul de <transfer unilateral> pentru a desemna deportarea membrilor acestei minorități (…). Anexarea provinciei Transnistria în vara anului 1941 a oferit guvernului posibilitatea de a-I transfera unilateral pe romi în afara granițelor țării, după modelul deportării în masă a populației evreiești din toamna anului 1941”, scrie pe un alt panou din expoziție.
Primele măsuri concrete al acestui plan de deportare au fost luate în primăvara anului 1942, când Antonescu a ordonat recenzarea populației rome în vederea identificării a trei categorii de nomazi indezirabili: nomazii, cei cu antecedente penale și cei fără o ocupație precisă sau lipsiți de mijloace de trai.
Circa 30.000 de romi nomazi și sedentari din toate regiunile au fost deportați
Sub conducerea generalului Constantin Vasiliu, însărcinat cu organizarea logisticii, Jandarmeria și Poliția au efecuat un recensământ secret în data de 25 mai 1942 și au identificat un număr de 40.909 romi care se încadrau în categoriile de mai sus.
Circa 30.000 de romi nomazi și sedentari din toate regiunile au fost deportați în Transnistria, preferându-se deportarea familiilor întregi. Documentele arată că 78 de romi au fost deportați din satele județului Timiș în 13 septembrie 1942.
Condițiile de trai din noile colonii au fost aspre, ducând la decesul a peste 11.000 de oameni, dintre care mulți copii.
„După încheierea celor două operațiuni de deportare, cel puțin 25.000 de romi se aflau în Transnistria la începutul lunii octombrie 1942. Însă deportările nu au fost sistate complet (...). Transportați fie cu propriile căruțe, fie în vagoane de marfă, în condiții inumane, deportații au fost predați Guvernământului Transnistriei, care a dispus așezarea lor în locuințe improvizate sau sate parțial sau total evacuate de populația ucraineană (...). Condițiile de trai din aceste colonii au fost deosebit de aspre, fiind organizate de autoritățile locale după modelul lagărelor de muncă forțată (...). Frigul, foamea, extenuarea fizică, condițiile precare de igienă și epidemiile de tifos exantematic au produs pierderi mari în rândul deportaților. Numărul victimelor a crescut și ca urmare a represaliilor jandarmilor și a execuțiilor în masă, precum cea de la gara Trihati din 1943... Nu se cunoaște numărul total al victimelor deportărilor. Se estimează că au pierit în Transnistria cel puțin 11.000 de romi în anii 1942-1944, majoritatea fiind copii”, mai putem afla din expoziția de la UVT.
Expoziția prezintă informații, documente și în special povești de viață și mărturii ale victimelor Holocaustului romilor din România, dar și situarea acestuia în context european.
La pregătirea materialelor au contribuit doi istorici romi - Adrian-Nicolae Furtună de la Centrul de Cercetări Culturale și Sociale „Romane Rodimata" și Bogdan Chiriac, fiind întreprinse și consultări cu Centrul Cultural și de Documentare al Sintilor și Romilor Germani din Heidelberg și Asociația „Nevo Parudimos” din Reșița.
Expoziția va fi deschisă până în 29 noiembrie 2023, la parterul Universității de Vest din Timișoara.
Se încarcă comentariile...
