Inundațiile care au adus codurile de avertizare. România a introdus atunci vestitele alerte pe culori
0În urma celor mai grave inundaţii din istoria modernă a Banatului, din anul 2005, au fost afectate 2.195 de case, dintre care 720 au fost distruse în totalitate. Ovidiu Drăgănescu, prefectul de Timiș de atunci, rememorează momentele tragice prin care a trecut județul.
În 15 aprilie 2005, judeţul Timiş a fost lovit de cele mai grave inundaţii din istoria modernă a Banatului. În urma ploilor şi a topirii gheţii, râul Timiş s-a umflat şi a rupt digul de apărare în mai multe locuri. Apele s-au revărsat cu furie peste localităţile aflate între albiile râurilor Timiş şi Bega.
Au fost inundate 116 localităţi şi suprafeţe de peste 30.000 de hectare. Au fost evacuate atunci aproape 3.000 de persoane. Au fost afectate 2.195 case, dintre care 720 au fost distruse în totalitate, alături 707 anexe gospodăreşti.
Autorităţile au fost complet depăşite în Banat. Inspectoratul pentru Situaţia de Urgenţe şi pompierii nu aveau echipamente pentru lupta împotriva inundaţiilor. Doar câteva bărci, tractoare şi cizme de cauciuc. Nu aveau nici pregătire specială pentru salvarea în cazuri reale de inundaţii.
„Nu eram deloc pregătiți. Pe vremea aceea, ISU Banat era dotat cu două bărci de salvare cu vâsle. Nici măcar motorizate. Anterior inundației de pe Timiș a existat o inundație mai mică pe Bega.
Prima barcă a fost luată de ape, iar a doua s-a dusă să salveze barca, nu să salveze altceva. Efectiv așa eram dotați. Multe lucruri s-au transformat începând de la acele inundații.
De atunci s-a introdus în România și codurile. Una din temele de dezbatere era că nu exista nicio avertizare. Deși existau cât de cât, dar nimeni nu se aștepta la acele inundații.
Chiar în calitate de tânăr prefect, veneam din Parlament, am cerut să mi se aducă schițele digurilor și mi s-a spus că trebuie să apelăm la Viena, fiindcă acolo sunt. Digurile erau făcute din perioada imperiului. Am fost luați pe nepregătite, deoarece nici nu am mai avut o inundație de asemenea amploare”, își amintește Ovidiu Drăgănescu, actualul subprefect de Timiș, care în 2005 era prefectul și președintele Comitetului pentru Situația de Urgență.
„Chiar în prima zi am avut o singură localitate înconjurată de ape, Cruceni. Am mers repede pe teren, era o barcă de salvare de la compartimentul SALVO Timișoara, care încerca să ducă ceva alimente. Știu că atunci am atras atenția că erau niște copii mici, care trebuiau să doarmă la școală, dar pur și simplu nu era nimic amenajat. Dormeau în niște bănci. Am cerut să se găsească altă locație. Casele lor erau inundate”, a mai spus Drăgănescu.
Toții ochii erau pe ziariștii răpiți în Irak
Inițial, indundațiile din Banat nu erau băgate în seamnă la nivel național. Nici nu s-a mediatizat foarte tare. Și asta deoarece toată atenția era îndreptată spre acel episod cu ziariștii răpiți în Irak. Tot atunci, Guvernul și președintele Traian Băsescu erau ocupați cu semnarea tratatului de aderare la Uniunea Europeană.
„L-am chemat să mă ajute pe Gheorghe Flutur, care era ministrul Agriculturii și al Amenajării Spațiului Rural. A venit și-a dat seama că ce se întâmplă aici trebuie luat în seamă la nivel național. Au început să reacționeze de la București după patru-cinci zile. Știu că la întoarcerea la Bruxelles, președintele Băsescu trebuia să ajungă în București, dar a cerut să se oprească la Timișoara, să vadă amploarea inundațiilor. Primele bărci cu motor au venit de la Satu Mare”, a spus Drăgănescu.
În scurt timp, imaginile apocaliptice cu “Marea Banatului” au înceut să circule. Totul era sub ape. Casele cădeau una după alta sub umezeală.
Avertizarea topografilor militari
Localitatea Foeni, aflată la 40 de kilometri de Timişoara, a fost una din cele mai afectată de viitură, după ce un dig care proteja satul de apele râului Timiş s-a rupt. Foeni a fost acoperit aproape în întregime de ape, 154 au fost distruse total de ape.
„Au început să vină ajutoarele. A coincis cu sărbătoarea Paștelui și toate județele din România ne-au trimis ajutoare. Fiecare prefect din țară a trimis vagoane cu ajutoare, cereale pentru animale. Au fost peste 10.000 de animale, ovine, bovine, trebuia asigurată mâncarea, vaccinarea. Au fost 3.800 de persoane sinistrate, a trebuit zilnic să le dăm de mâncare. Alături de colegul Zoltan Marossy, Dumnezeu să-l ierte, am reușit acest lucru. I-am dus inclusiv la hoteluri, la Buziaș. Am trebuit să găsim locuri în școli pentru copii”, a mai povestit Ovidiu Drăgănescu.
Otelec a fost un alt sat lovit de ape. Deşi aici curge râul Bega, problema a venit din altă parte. Mai exact de la 15 kilometri distanţă, unde s-a revărsat, pe câmp, râul Timiş. Aproape 200 de case au fost dărâmate sau avariate grav în Otelec.
„Primii care ne-au avertizat că această deversare de pe Timiș va străbate toată câmpia aceea au fost topografii militari. Mi-au arătat că șesul nu este foarte plan, la nivelul de zeci de kilometric el este concav, iar apa va curge spre alte localități. Și așa s-a întâmplat. Spre mirarea celor din Otelec care e o localitate pe Bega, casele lor au fost distruse de apele Timișului, care se află la 35 de kilometri. Apa a mers încet, încet, a prins localitățile Foeni, Iohanisfeld și Otelec. Și începea să se redice spre Sânmartinul Maghiar. Casele cădeau pentru era din văiugă. În contact cu apa se înmuiau și pereții susținători și se prăbușeau. Erau sate întregi prăbușite”, a mai povestit Drăgănescu.
Inundaţiile au acoperit aproximativ 100.000 de hectare şi peste 300 kilometri de drumuri - 27,3 kilometri drumuri naţionale, 92 kilometri drumuri judeţene, 107 kilometri drumuri comunale şi 78 kilometri de străzi.
„Primul care are să te ajute totdeauna e vecinul, nu altcineva"
În ajutorilor sinistraţilor s-a mobilizat însă comunitatea internatională. A fost o acţiune fără precedent. În acele zile, pe străzile Timişoarei puteau fi zărite, prin tranzit, spectaculoase convoaie de transportoare, sosite din Ungaria, Germania, Finlanda, Austria, Cehia şi Luxemburg.
Cărau utilaje şi echipamente de intervenţie, pompe de mari dimensiuni pentru extragerea apei, bărci de salvare, corturi de campanie, zone de prim ajutor şi alte ajutoare. Au venit cu tot cu specialişti.
„Am primit ajutor de la unitățile din Ungaria, care au venit cu motopompe. Atunci am aflat că vecinii noștri unguri sunt printre cei mai specializați pe inundații din Europa, tocmai pentru că au cele mai multe din această parte a Europei. Au venit efectiv gratuit, dar nu numai atât, au venit și cu specialiști, fără să ne ceară nimic. E adevărat că erau vecini, iar primul care are să te ajute totdeauna e vecinul, nu altcineva. Ne-au ajutat cu motopompe și cei din Cehia –care erau printre cei mai mari producători de motopompe. Popmepe erau cele mai importante. Am primit bărci și de la armată, din Hunedoara, Satu Mare, Deva, Oradea. Au venit băcrci de la niște unități de geniu, care erau ținute în depozite”, a mai afirmat Drăgănescu.
Un mare ajutor a venit și din partea flotilei de elicoptere de la Aeroportul Timișoara.
„În ziua de Florii am transportat peste 200 de persoane care au rămas în Ionel. Am plecat de urgență cu două elicoptere. Localitatea era înconjurată pe o rază de șase kilometri de apă. Elicopterele au mers contra cronometru, dacă apa se mai ridica nu mai putea să aterizeze elicoptere. Am cărat persoanele peste Marea Banatului, până la Pustiniș”, a mai spus prefectul de atunci.
„Prin surprindere singur nu ne mai poate lua o asemenea inundație"
Inundaţiile din 2005 au reprezentat un moment “zero” pentru autorităţile române. Au urmat investiţii uriaşe în infrastructură. S-au făcut lucrări de recalibrare a albiei râurilor, s-a ridicat nivelul digurilor pe râul Timiş. Tot atunci au fost introduse codurile de avertizare.
„Prin surprindere singur nu ne mai poate lua o asemenea inundație. S-a introdus și în România aceste avertizări cu culori: cod galben, portocaliu, roșu. Avertizarea vine imediat și la o ploaie mai mare. De dotarea autoritățile, nu mai putem spune nimic. Suntem la nivelul Uniunii Europene. Mai ales Timișul, care e cel mai mare județ din țară ca întindere. Este dotat cum trebuie”, a adăugat Drăgănescu.
Cel mai important lucru a fost că nu a existat nicio persoană decedată.
„Nu a murit nimeni fiindcă le-am cerut repede să plece. Au mai rămas persoane în vârstă, oameni care aveau probleme cu mobilitatea, dar au fost evacuate. Cei de la Ionel ne-au cerut să salvăm și animalele. S-au adăpostit în zona cimitirului, care e cea mai înaltă parte a localității, nu fusese acoperită de apă. O unitate militară a lipit câteva bărci cu motor unele de altele și deasupra au construit un fel de platou. Semăna cu o barjă. Aducea animale pe acea platformă. Inclusiv bovine, ovine. Se formaseră haite de câni abandonate și căutau de mâncare. De pe barjă au căzut două suine și efectiv aceste haite nu au mai nimic. Atunci am avut alături și armata, am avut și jandarmii. Au cam stat în zonă, zi și noapte, săptămâni întregi”, a concluzionat Ovidiu Drăgănescu.
A urmat apoi o realizare de toată lauda a Guvernului: în șase luni s-au construit 812 case noi în judeţul Timiş.
Timişoara este salvată de inundaţii încă din prima perioada de realizare a canalului Bega. În anul 1857 s-a realizat un sistem de canalizare şi ecluzare, cu dublă conexiune de la Coştei şi Topolovăţ, care dă posibilitatea reglării apelor pe canalul Bega în aşa fel încât Timişoara să nu fie niciodată inundată.
Se încarcă comentariile...
