Ghid la fosta închisoare în care a fost arestată în 1949

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitoarea Ileana Silveanu a vizitat locul unde a ispăşit patru luni de temniţă. Timişoreanca a făcut inventarul torturilor comuniste din perioada 1946-1949 şi a scris zece volume intitulate „Cărările speranţei”.

Ileana Silveanu a fost arestată când avea doar 16 ani, pe motiv că a vorbit despre „omul liber”. A fost judecată şi condamnată la patru luni de puşcărie pentru „crimă de uneltire” în 1949. Clădirea fostei închisori se află vizavi de centrul comericial Bega, devenit un complex de birouri care adăpostește mai multe societăți comerciale și cabinete notariale. Ileana Silveanu nu a primit acceptul proprietarilor să coboare în beciuri, pe motiv că se lucrează la reabilitarea casei, însă a primit promisiuni că va fi ajutată să deschidă acolo un muzeu al închisorii. Scriitoarea își amintește foarte bine momentele în care a fost arestată.

Când am apărut la celulă, condusă de gardiană, au strigat: luaţi-o şi pe bandita asta! Nu am avut loc în pat. Mi-au spus că pot să dorm şi sub pat, că nu sunt aşa mare. Când eram scoşi afară în curte, nu aveam voie să privim decât călcâiele celor din faţă, altfel primeam un pat de puşcă pe spate.Masa de dimineaţa era apă caldă diluată, la prânz zeamă în care găseai o bucată de varză şi turtoi: o bucată de mălai”, a povestit Ileana Silveanu.


image


În cele patru luni cât a fost arestată, Ileana Silveanu a fost scoasă în curte de cel mult zece ori. "Nu pot să uit cum într-o zi, când mă spălam pe cap cu săpun de rufe, pentru că nu erau șampoane, s-a terminat apa. Capul meu era plin de clăbuci. Asta erau condițiile. Spre exemplu gamela din care ne aduceau mâncarea avea mai multe funcționalități: era recipient, lighian și pentru alte cele", a povestit timișoreanca, care era fiica fostului șef de Stat Major al trupelor regale, colonelul Ioan Ursa. 


Puşcărie până în 1952

Clădirea fostei închisori a fost construită în 1716 şi a aparţinut guvernatorului Florimund Mercy. În 1890, aici a funcţionat Tribunalul Poporului, iar apoi penitenciarul militar. Din 1907 a devenit penitenciar civil, locul unde au fost arestaţi numeroşi bănăţeni luptători împotriva comunismului. Printre ei, şi condamnaţii la moarte din grupul lui Spiru Blănaru. Acum doar unele geamuri exterioare mai păstrează vechile gratii ale penitenciarului.

Ultimul director de penitenciar a fost Tomulescu, în 1952. Jos erau celulele pentru bărbaţi, iar sus erau cele ale femeilor. În prima celulă am stat cu 60 de femei, după care am ajuns în celula de zece şi aveam geamul spre stradă. Condamnaţi la moarte era jos la beci”, a mai spus Ileana Silveanu.


image

Se va inaugura un muzeu al închisorii

Acum, 80 la sută din complex aparţine societăţii Alcom. În acest moment este totul în renovare, însă în final va exista şi un muzeu care să amintească de închisoare. „Noi am preluat clădirea în 2009, am început consolidarea şi renovarea. Noi avem 16 încăperi, pe o suprafață de 1.000 de metri pătrat. Când suntem gata cu consolidarea și renovarea vom face dintr-o încăpere un muzeu. Este o clădire istorică şi de patrimoniu. E un mic tezaur”, a spus Daniel Preunca, directorul Alcom.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite