Fostul Hipodrom din Lugoj, aflat în paragină, se va transforma într-o sală de gimnastică modernă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fosta Bază Hipică din Lugoj (Timiș), care de peste două decenii se află în paragină, se va transforma într-o modernă sală de sport. Primăria din Lugoj a anunuțat că va începe documentația necesară pentru proiectare.

Fostul Hipodrom din Lugoj e în paragină FOTO Ziuadevest
Fostul Hipodrom din Lugoj e în paragină FOTO Ziuadevest

Fostul Hipodrom al Lugojului (Timiș), unde se organizau și competiții internaționale de echitație, se va tranforma într-o sală de gimnastică modernă, cu dotările necesare care să poată să găzduiască competiții de nivel regional și să fie un mediu de formare pentru sportivii de performanță.

Zona de activitate va cuprinde echipamente și aparate care să fie folosite pentru atât pentru gimnastică recreativă, cât și cea de mare performanță.

Sălii existente i se va schimba tâmplăria, va fi izolată, i se va realiza o pardoseală corespunzătoare cu toate straturile necesare, va fi extinsă cu o structură metalică, care va aduce sala la dimensiunile acceptate pentru o sală de gimnastică de nivel regional. De asemenea, se va realiza un nou acces în clădire. Anexa propusă să fie alipită sălii de sport se dorește să adăpostească toate funcțiunile necesare sălii de gimnastică”, se arată în proiectul Primăriei Lugoj.

Fosta Bază Hipică din Lugoj FOTO redesteptarea.ro
Fosta Bază Hipică din Lugoj FOTO redesteptarea.ro

Astfel la parter, extinderea va cuprinde: zona de primire, sala de restaurant, băi pentru vizitatori, bucătărie, vestiare personal și vestiare sportivi, grupuri sanitare sportive, grup sanitar persoane cu dizabilități, sala de ședințe, zonă de recuperare, zonă de pregătire, magazine, cameră control doping cu grup sanitar, cabinet, sala tratamente, spațiu curățenie și spălătorie.

Claudiu Buciu, primarul Lugojului, a declarat că au început primele demersuri pentru realizarea documentației necesare. 

Durata investiției este de 24 de luni, de la momentul în care se va da ordinul pentru începerea lucrărilor.

Intenția de a transforma fosta bază hipică din Banat e una foarte veche. Și administrația precedentă a avut un plan de a construi un centru de lupte cu minihotel pentru sportivi. S-a încercat atunci atragerea unei finanțări din fonduri europene, însă totul a rămas la stadiul de dorință. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite