Cumpăna preotului Constantin Jinga, împușcat în 17 decembrie 1989. „Am fost convins că o să mor”
0Preotul Constantin Jinga, conferențiar universitar la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara, a fost printre cei împușcați la Revoluție, în 17 decembrie 1989.
Părintele Constantin Jinga este licențiat în teologie și filologie, e traducător și doctor în filologie, are specializări în Marea Britanie și în Israel, iar actualmente este conferențiar universitar la Universitatea de Vest din Timișoara, în cadrul colectivului de Teologie Ortodoxă de la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie.
În 1989, Constantin Jinga era student în primul an la Facultatea de Litere, în Timișoara.
În 17 decembrie, a fost împușcat, a intrat în șoc hemoragic și a trecut printr-un moment de cumpănă.
Despre ce s-a întâmplat în urmă cu 33 de ani, „Adevărul” a putut afla într-un interviu oferit de Constantin Jinga, aflat în arhiva de istorie orală a Bibliotecii Centrale Universitare din Timişoara şi în cea de la Fundaţia Academia Civică.
Joi, pe 14 decembrie 1989, a avut şcoală de după-amiază. Unul din colegi i-a spus că în Piața Maria, se întâmplă ceva şi că e vorba de-un pastor ungur, dar nu ştia exact ce se întâmplă.
„Sâmbătă, am primit un telefon de la un prieten foarte bun care-mi spunea surescitat că “Gata se termină!”. A început să-mi spună că strigă ăştia pe stradă “Jos Ceauşescu!”, “Jos Comunismul !”, sigur o să cadă. Am ajuns la concluzia că să mergem şi noi. Până la urmă n-am putut să plec de-acasă, m-au oprit părinţii. Nici el n-a reuşit să plece de acasă. A doua zi dimineaţă eram de serviciu la cantină, pe vremea aia studenţii făceau de serviciu la cantină. Trebuia să fiu acolo pe la 7 dimineaţa. Am mers pe jos până la cantină, prin centru şi prin Maria. Eram curios ce se întâmplase”, a început povestea Constantin Jinga.
Atmosferă tensionată în oraș
În centru, Jinga a văzut că totul era intact, nu era nici o vitrină spartă, dar era foarte multă lume. În Maria geamurile de la regionala CFR erau toate sparte, vitrinele erau sparte. A observat că erau taburi, autobuze cu soldaţi şi scutieri. A ajuns la cantină.
„În jurul orei 13 au venit iar studenţii la masă şi atunci am început să facem planuri. Unii dintre studenţi reuşiseră să iasă prin oraş, ne povestiseră ce se întâmplă, cum oraşul e plin de armată. Ne-au povestit de o defilare cu surle şi fanafară care a avut loc prin oraş. Ei şi-au dat seama că mulţimea nu e condusă de nimeni, că totul e spontan şi am hotărât că trebuie ocupată staţia de radio şi că trebuie să mergem la tipografie să tipărim manifeste. Să anunţăm prin radio să se ştie în toată ţara ce se întâmplă”, a continnuat părintele Jinga.
Au început să tragă...
Pe la ora trei a plecat de la cantină. A decis să mergă să vadă ce se întâmplă în Piaţa Operei, care era invadatã de mulţime. Nu văzuse la ora aia armată în centru. În schimb, a văzut armată pe drumul dintre cantină şi Spitalul de copii. Și-a dat seama că erau militari în termen, pentru că tocmai terminase și el armata, în iunie.
„Câteva ore am stat în Piaţa Operei. Am mers în faţa Primăriei. Au venit scutierii, bătând în scuturi. Nimeni n-a vrut să se bată cu scutierii, toată lumea a început să strige “Fără violenţă!”. Totul era spontan, decurgea haotic. Am mers cu o coloană de manifestanţi, am trecut podul de la Electrotehnicã. Coloana s-a îndreptat spre Prefectură. La un moment dat, cineva a spus că acolo se trage şi că se va trage în coloană. Atunci m-am întors cu prietena mea şi ne-am gândit să trecem pe la spital să vedem ce face copilul. Ne-am întors prin spatele Catedralei, pe podul de la Maria. Atunci am auzit pentru prima dată oameni care spuneau că s-a tras şi că sunt morţi şi răniţi. În drum, la un moment dat, am auzit focuri de armă şi am văzut trasoare pe cer. Era deja întuneric. Dar nicio clipă n-am crezut că vor trage în oameni”, a continuat să povestească părintele Jinga.
„Am avut o senzaţie de arsură la umărul drept”
A ajuns la intersecţia dintre strada Piatra Craiului cu bulevardul Republicii, care era blocat de un pluton de militari.
„Am trecut destul de aproape de ei şi am văzut că erau militari foarte, foarte tineri. La un moment dat, cineva care era pe partea cealaltă, s-a dus foarte aproape de militari şi a început să vorbească cu ei. Le spunea lucruri de genul “Mă, voi chiar o să trageţi în noi?” Nu ţipa, nu era violent. La un moment dat, a apărut un ofiţer, am văzut că se dau înapoi patru paşi, au luat poziţie de tragere şi au tras. Atunci m-am gândit că sigur au tras cu gloanţe oarbe, dar am văzut că, în clipa aia, lângă mine a căzut cineva şi am văzut că era plin de sânge. În secunda următoare am sărit peste femeia cu care eram şi-am trântit-o la pământ. Am luat un “culcat”. Când am fost jos am avut impresia că a căzut cineva peste mine şi că nu se mai ridică, aşa o senzaţie de apăsare. După ce au încetat ei să tragă am încercat să dau greutatea aia la o parte. Mi-am dat seama că nu pot, rămăsesem paralizat în poziţia asta şi am avut o senzaţie de arsură la umărul drept. M-am gândit că probabil oi fi fost rănit. M-am gândit că măcar dacă o fi intrat glonţul, o fi şi ieşit. Am simţit apoi o arsură foarte violentă în spate. M-am gândit atunci că or fi două gloanţe. Am fost convins că o să mor. Am leşinat”, a spus Constantin Jinga.
Câțiva oameni l-au luat și l-au cărat până la Spitalul de copii, care era foarte aproape. Cei de acolo au zis că nu pot să-i facă nimic şi că o să vină imediat o salvare să-l ducă la Spitalul Judeţean.
„Eram mai mulţi, vreo patru, răniţi în salvare şi prietena care era cu mine, chiar pe locul din faţă. Am ajuns la Judeţean, acolo ţin minte că am fost luat, pus pe o targă cu roţi şi dus undeva. Mi-amintesc că pereţii erau plini de sânge. Am văzut că vine un medic, se uită la mine şi cum nu mişcam şi abia deschideam ochii, l-am auzit spunând “Păi ăsta-i mort, ce caută aicea?”. Atunci am deschis ochii şi am încercat să scot nişte sunete. A zis “A, uite că nu-i mort. Nu-i de noi, trebuie să-l ducem la chirurgie cardiacă”, a povestit Jinga.
Aici intervine ceva ciudat. Au venit doi oameni, l-au luat cu targa cu roţi, l-au pus în lift şi au început să urce.
„Am urcat până la un etaj, nu mai ştiu care, şi-acolo am ieşit din lift şi am început să mergem pe coridor. Doamna care era cu mine a luat un halat pe ea şi a inceput să fugă pe scări să vadă unde ajung eu. A reuşit să iasă pe etaj exact în momentul în care eu ieşeam din lift. Acolo era foarte linişte, nu era niciun semn c-ar fi o sală de operaţie prin apropiere, era foarte întuneric. Ăştia care mă duceau nu ziceau nimic. La un moment dat apare cineva pe culoar. Ea a strigat “Aici e clinica toraco-cardiacă?” Ăla care ieşise pe coridor a zis “Nu, nu-i aicea, cum să fie, aia nu-i în spitalul asta”. Ăştia doi care mã duceau au întrebat “Da unde-i? Nu-i aicea, e la spital la Victor Babeş”. Atunci ea a strigat “Haideţi înapoi jos. Să mergem la spital la Victor Babeş”. Mi-amintesc că eram jos. Oricum ăsta e un moment care mi se pare ambiguu, pentru că cei doi angajaţi ai spitalului nu ştiau că în spital nu este clinică toraco-cardiacă. Ei practic ştiau bine unde se duc cu mine. Am ajuns în aceeaşi sală în care am fost şi înainte”, a mai povestit Jinga.
A fost mutat la Spitalul Victor Babeș
Trebuie spus că Spitalul Județean era plin atunci de securiști, care încercau să afle informații de la răniți. Pentru a se șterge urmele, a doua zi, în 18 decembrie, cadavrele de la Județean au fost încărcate într-un camion frigorific de la Comtim și duse la Crematoriul Cenușa din București. Între timp, a apărut un medic care îi cunoștea pe părinții lui Constantin Jinga. L-au pus într-o salvare, care a plecat la spitalul „Victor Babeș”. Acolo, exact aceeaşi situaţie.
„Au venit doi şi m-au dus de mâini şi de picioare până nu ştiu la care etaj. Acolo situaţia era însă fundamental diferită faţă de ce fusese la Spitalul Judeţean. Acolo mi-au dat primele îngrijiri, imediat. La Spitalul Judeţean nu mi s-a acordat nici cea mai mică îngrijire. M-au dus la reanimare şi acolo au început să-mi dea sânge, pierdusem foarte mult sânge. Am fost pus sub tratament, întins în pat, m-am relaxat şi am adormit instantaneu. Mă trezeam din când în când, auzeam rafale de mitralieră la modul cel mai sălbatic cu putinţă. Aveam senzaţia că e război în oraş. La un moment dat, a fost ploaia cu tunete şi cu trăznete, eu am crezut că bombardează oraşul şi mă gândeam că măcar spitalele de nu le-ar bombarda”, a mai declarat Constantin Jinga.
A fost operat
Situaţia era foarte gravă, medicii şi-au dat seama că pacientul are hemoragie internă. Avea tensiunea foarte scăzută. A fost operat în seara de 18 decembrie 1989.
„M-au operat aşa şi după aceea am început să-mi revin. Din momentul ăsta şi până în 15 ianuarie am stat tot în spital. Primele două săptămâni am stat tot la reanimare. Am fost conştient imediat după operaţie. În reanimare, erau şase paturi, toţi eram răniţi şi îmi amintesc că în noaptea de 17 spre 18 a murit unul acolo. Fusese împuşcat în ficat. Echipa medicală a fost demnă de toată admiraţia (...). În 19, după amiază, au venit acolo doi civili care au cerut situaţia bolnavilor din spital şi erau interesaţi de răniţi. Medicii au refuzat să le dea orice fel de situaţie, i-au dat afară din spital, pur şi simplu. Unul dintre medici spunea că “Mai bine mă împuşcă decât să colaborez cu ei”. Era foarte hotărât să nu colaboreze sub nici o formă. Lângă mine, în salon, era un om care era din Bihor. El fusese rănit în noaptea de 24 spre 25 decembrie. În alt pat era un băiat de 21, 22 de ani, rănit, nu putea să vorbească, era foarte grav. La el glonţul intrase prin ochi, a trecut prin gât şi s-a oprit într-un os. Avea dureri groaznice, nici n-au putut să-l opereze pentru că glontul se mişca prin organism şi trebuia să aştepte să se stabilizeze. După operaţie multă vreme n-a putut să vorbească. Şi acuma când vorbeşte e foarte răguşit. Şi-a pierdut ochiul, are unul din sticlă. Eram tineri cei care eram în salon. Eu aveam 20 de ani atunci”, a mai spus Constantin Jinga, membru în Asociația 17 decembrie.
„Acum, dacă mă gândesc la ce-a fost înainte de ’89, nu cred că aş mai putea să suport, aş prefera să mor decât să mă întorc la acea perioadă”, a concluzionat preotul Constantin Jinga.
Se încarcă comentariile...
