Amical de gală pentru o echipă din liga a IV-a: ASU Politehnica întâlneşte duminică o divizionară secundă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jucătorii bănăţeni îşi vor măsura forţele cu un adversar puternic. FOTO: Vali Silaghi
Jucătorii bănăţeni îşi vor măsura forţele cu un adversar puternic. FOTO: Vali Silaghi

Echipa "adoptată" de pătimaşii suporteri alb-violeţi joacă astăzi, de la ora 18.00, cel mai important meci din ultimii ani, chiar dacă este vorba de un amical. Elevii lui Paul Codrea vor da piept cu ASA Târgu Mureş, echipă care evoluează în Liga 2.

Este vorba chiar de meciul de prezentare al echipei ardelene, care încearcă să reînvie tradiţia ASA. Iniţiativa acestei întâlniri amicale a venit de la Daniel Stanciu, fostul team-manager al lui Poli Timişoara, aflat acum în condugerea echipei târg-mureşene.

„Mi-am dorit de mai mult timp să organizez un amical cu Poli, încă de pe vremea când eram la Vaslui. Ideea mea e să facem o dublă, ei vor veni acum la noi, iar în viitorul apropiat, când vom avea posibilitatea, să jucăm la Timişoara. Am rămas legat sufleteşte în principal de acei suporteri minunaţi pe care îi avea Poli şi care au migrat către echipa Universităţii. Pentru mine Poli şi Timişoara au fost, sunt şi vor rămâne în sufletul meu. E un cadou pe care îl fac suporterilor timişoreni, pe care îi aştept în număr cât mai mare şi îi asigur că vor fi primiţi foarte bine la Târgu Mureş”, a declarat Stanciu la Digi 24 Timişoara.

Meciul de la Târgu Mureş va mai consemna o premieră pentru ASU Politehnica: va fi prima partidă a echipei Universităţii Politehnica transmisă în direct de o televiziune. Meciul poate fi văzut pe DigiSport.

Adrian Marchiş, golgeterul echipei în sezonul trecut, va evolua în meciul de la Târgu Mureş în tricoul alb-violet cu numărul 12, cel care a fost rezervat numai pentru suporteri. În cursul zilei de luni, ASU Politehnica va face o licitaţie online, pe pagina de Facebook, pentru cei care vor dori să achiziţioneze acest tricou cu semnăturile jucătorilor echipei. Toţi banii vor fi donaţi pentru o cauză nobilă. Preţul de pornire al licitaţiei va fi 70 lei, preţul normal al unui tricou.

Citeşte şi:

Debut fericit pentru suporterii viola, în Liga a IV-a: ASU Poli a învins cu 9-2 Flacăra Făget

Premieră în fotbalul românesc: prima echipă din Liga a 5-a cu magazin online

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite