Zeci de copii cu dizabilităţi din centrele groazei din Târgu Mureş urmează să fie relocați în următoarele 30 de zile

0
Publicat:

Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Mureş a cerut Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) să elaboreze un plan de urgenţă pentru relocarea celor 63 de copii cu dizabilităţi aflaţi în cele patru centre din Târgu Mureş, termenul limită fiind de 30 de zile, informează Agerpres.

Copil din centrul de plasament Târgu Mureș. FOTO: Facebook Centrul de Resurse Juridice Mureș
Copil din centrul de plasament Târgu Mureș. FOTO: Facebook Centrul de Resurse Juridice Mureș

„AJPIS a încheiat un proces-verbal de control şi ca principală măsură a fost reactualizarea planului de urgenţă de către DGASPC Mureş şi găsirea unor situaţii specifice pentru fiecare beneficiar. Ulterior, după actualizarea acestui plan, au ca măsură mutarea beneficiarilor în concordanţă cu întocmirea acestui plan. Au ca măsură 30 de zile la dispoziţie”, a transmis miercuri directorul executiv al AJPIS Mureş, Viorel-Cristian Răduţ.

Copiii vor fi relocați în termen de 30 de zile

Doru Constantin, purtătorul de cuvânt al DGASPC Mureş, a declarat că planul de urgenţă solicitat de AJPIS trebuie elaborat în detaliu în termen de cinci zile, iar relocarea copiilor va fi finalizată în 30 de zile. În această perioadă, se vor identifica serviciile adecvate pentru nevoile fiecărui copil.

„Urmează să analizăm unde există posibilitate să plasăm aceşti copii – la asistenţi maternali, ONG-uri sau alte instituţii, pot să fie chiar şi în afara judeţului. În termen de cinci zile acel plan de urgenţă va cuprinde în mod detaliat ce se va întâmpla exact cu fiecare copil şi locaţia unde va fi acesta transferat. În explicaţiile date AJPIS am specificat anumite lucruri, spre exemplu faptul că am organizat procedură de licitaţie deschisă de achiziţie de prestări servicii sociale pentru copii cu dizabilităţi, dar din păcate nu s-a prezentat nimeni. Nicio altă entitate nu a fost dispusă să depună o ofertă concretă şi acesta este unul din motivele pentru care s-a ajuns la această situaţie. În fiecare an se organizează această licitaţie, conform planului de acţiune şi bugetului aprobat (…). Unde va fi posibilitatea şi asistenţii maternali vor dori, avem în vedere şi posibilitatea de transfer a acestor copii la asistenţi maternali. Vor fi luate în evidenţă şi locurile noastre libere din casele de tip familial pentru copii”, a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Mureş.

Amendă aplicată DGASPC

DGASPC are obligația să reevalueze împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurilor speciale de protecție, dispuse fie de Comisia pentru Protecția Copilului, fie de Tribunalul Mureș, în termen de cinci zile. Totuși, raportul nu menționează nicăieri că cele patru centre vor fi închise, conform raportului AJPIS.

Pe lângă această cerință, AJPIS a aplicat DGASPC o amendă de 320.000 de lei, ca urmare a expirării licențelor de funcționare pentru cele patru centre destinate copiilor cu dizabilități din Târgu Mureș.

Reprezentanții AJPIS au intervenit după ce inspectorii Consiliului de Monitorizare și Centrul de Resurse Juridice au efectuat controale la cele patru centre, semnalând „probleme grave”, inclusiv expirarea licențelor de funcționare în decembrie 2024.

Târgu-Mureş

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite