Video VIDEO Roza, povestea unei iubiri imposibile. Începând de astăzi revin Zilele Filmului Polonez la Târgu-Mureş
0Pentru al treilea an consecutiv, Târgu-Mureşul se află printre oraşele gazdă ale unui eveniment cinematografic special, Zilele Filmului Polonez. Ediţia din acest an aduce şase producţii cinematografice la Târgu-Mureş, care vor rula în acest sfârşit de săptămână.
Selecţia făcută de Institutul Polonez diferă faţă de anii precedenţi, filmele mai noi fiind acum în număr egal cu producţii "clasice" ale faimoasei cinematografii polone.
Intrarea la eveniment este gratuită, în limita locurilor disponibile din Sala Flora a cinematografului Arta.
Filmele care vor fi prezentate publicului mureşean în acest weekend sunt Lege şi pumn, Roza (vineri), Copoii, Cârtiţa (sâmbătă), alături de producţiile Canalul şi În beznă (duminică). Filmele vor rula de la orele 18.00, respectiv 20.00.
De la ora 18.00, filmul ”Lege şi pumn” (Prawo i pięść), din 1964, deschide balul în sala Flora de la cinema Arta. Primele zile după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial. Andrzej Koenig, fost deţinut într-un lagăr de concentrare, este mandatat ca reprezentant al guvernului într-o staţiune balneară părăsită de germani. Fără să beneficieze de niciun sprijin, el trebuie să apere oraşul de prădătorii care sunt în stare să încalce orice reguli pentru a se îmbogăţi.
Urmează apoi, de la ora 20.00, filmul ”Roza”, din 2011, prezintă întâmplări din vara anului 1945. Imediat după terminarea războiului, Tadeusz, un soldat polonez, ajunge în Mazuria, un teritoriu german oferit după război Poloniei. Înnoptează la Róża, o văduvă a unui soldat german la a cărui moarte fusese martor. Pe fundalul peisajului devastat de război, în care speranţa a devenit instrument de propagandă, între doi oameni din lumi diferite se naşte dragostea... este aceasta oare imposibilă?
Ambele pelicule, filmate în convenţia „western” şi având acelaşi fundal istoric, ating problema responsabilităţii: faţă de răul provocat de război şi faţă de cei lipsiţi de apărare. Filmele sunt legate şi printr-un motiv muzical semnat de celebrul compozitor Krzysztof Komeda.