Gabi Mureşan, fost fotbalist al naționalei României, a murit înecat. Era primar într-o comună din Mureș. Mesajul PNL
Primarul liberal al comunei Apold, fostul fotbalist Gabi Mureşan, a murit, în noaptea de miercuri spre joi, în urma unui stop cardio-respirator. În urma tragediei, Partidul Național Liberal a transmis un mesaj de condoleanțe.

"Astăzi trăim cu toţii o mare durere. Primăria comunei Apold îşi exprimă profunda tristeţe la vestea trecerii la cele veşnice a domnului Gabi Mureşan, primar şi slujitor devotat al comunităţii noastre. În aceste momente de grea încercare, transmitem sincere condoleanţe familiei îndurerate şi tuturor celor care l-au cunoscut şi l-au preţuit. (...) Comunitatea noastră îi va păstra vie amintirea şi îi va fi recunoscătoare pentru tot ceea ce a făcut pentru oameni şi pentru comuna Apold", a anunţat, joi, Primăria Apold, pe pagina de Facebook.
Miercuri seara, după ora 23:00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş a anunţat că pompierii militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Sighişoara au intervenit pentru căutarea unei persoane posibil înecate într-un lac, la ieşirea din localitatea Şaeş spre Apold.
La locul solicitării au fost alocate o autospecială de intervenţie, o autospecială de primă intervenţie şi comandă, o barcă pneumatică şi o ambulanţă SMURD. În sprijinul pompierilor militari a fost solicitat şi un echipaj din cadrul Salvamont Mureş.
Victima a fost extrasă din lac în jurul orei 1:00, iar echipajele de intervenţie au început manevrele de resuscitare, apoi au predat-o echipajului de pe ambulanţa SMURD pentru a fi transportată la UPU SMURD Târgu Mureş.
Surse locale susţin că primarul ar fi fost la saună, împreună cu câteva persoane, după care ar fi intrat în lacul din apropiere, anturajul realizând dispariţia lui o oră mai târziu.
Gabriel Stelian Mureşan era născut la 13 februarie 1982, la Sighişoara, iar ca fotbalist a jucat pe post de mijlocaş defensiv la echipe precum CFR Cluj, ASA Târgu Mureş şi Gloria Bistriţa şi a avut nouă selecţii în echipa naţională a României.
Federaţia Română de Fotbal a a transmis un mesaj de condoleanţe după trecerea în nefiinţă a lui Gabriel Mureşan, la vârsta de 44 de ani, fost internaţional român şi dublu campion naţional cu CFR Cluj.
”Federaţia Română de Fotbal transmite cele mai sincere condoleanţe familiei, prietenilor şi tuturor celor care l-au cunoscut pe Gabriel Mureşan. Dumnezeu să-l odihnească!”, notează frf.ro.
Mesaj de la PNL
Reprezentanții Partidului Național Liberal a transmis, la rândul lor, un mesaj de condoleanțe, afirmând despre Gabriel Mureșan că a fost „un coleg de nădejde, un profesionist desăvârșit și un om de o uriașă valoare morală”.
„Gabriel nu a fost doar un sportiv de performanță iubit și respectat, ci și un lider dedicat trup și suflet comunității sale natale. Din postura de primar liberal, a demonstrat aceeași ambiție, corectitudine și determinare care l-au consacrat în fotbal. Încrederea uriașă pe care comunitatea din Apold i-a acordat-o, reasigurându-i mandatul cu un sprijin istoric de aproape 89% la ultimele alegeri, stă mărturie pentru respectul și iubirea pe care oamenii i le purtau.
A plecat un coleg de nădejde, un profesionist desăvârșit și un om de o uriașă valoare morală. Pierderea lui lasă un gol imens în echipa noastră și în inimile tuturor celor care l-au cunoscut”, se arată în mesaj.
Mureșan a câștigat cu un scor zdrobitor alegerile pentru postul de primar al comunei Apold în 2024, obținând aproape 89% dintre votur, după ce a participat la alegeri din postura de primar aflat în funcție.























































