VIDEO Aproape o tonă de carne a fost confiscată de poliţişti
0
Peste 950 kilograme de carne de miel, porc şi alte produse din carne au fost confiscate, în urma unei acţiuni comune.
Poliţiştii gorjeni, împreună cu reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Gorj, au organizat o acţiune de verificare a produselor tradiţionale care se comercializează în această perioadă.
Oamenii legii au confiscat
Doi agenţi economici au fost amendaţi
Un agent economic din municipiul Motru a fost prins în timp ce comercializa, fără documente de provenienţă, 600 de kg de carne de miel şi 200 de kg de carne de porc, iar pe raza oraşului Rovinari a fost depistat un alt comerciant care oferea spre vânzare 150 de kg de carne şi preparate din carne cu termenul de valabilitate expirat. În ambele cazuri, a fost luată măsura sancţionării contravenţionale a agenţilor economici depistaţi cu nereguli grave cu amendă în valoare totală de 17.000 de lei. De asemenea, cele 800 de kg de carne de miel şi de porc au fost ridicate în vederea confiscării, iar cele 150 de kg de carne şi preparate din carne improprii consumului, au fost indisponibilizate în vederea distrugerii.