Un muncitor a murit după ce a căzut de la 30 de metri, în timp ce lucra la renovarea unei hale, în Târgu-Jiu
0Un bărbat de 44 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, a murit după ce a căzut de la o înălțime de 30 de metri. Omul se afla la serviciu și efectua lucrări de renovare a unei hale industriale.

Poliția Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată marți, prin apelul unic de urgență, cu privire la faptul că o persoană aflată în timpul serviciului a căzut de la înălțime.
„Polițiștii însoțiți de reprezentanți ai ITM Gorj s-au deplasat la fața locului, stabilind că un bărbat de 44 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce se afla la serviciu și efectua lucrări de renovare a unei hale industriale situată în localitatea componentă Bârsești, a căzut de la o înălțime de aproximativ 30 de metri”, precizează IPJ Gorj.
Bărbatul n-a mai putut fi resuscitat
Omului i-au fost aplicate manevre de resuscitare, dar în zadar. Impactul cu solul i-a fost fatal.
„În urma manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical sosit la fața locului, a fost constatat decesul”, mai precizează IPJ Gorj.
Corpul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei.
Polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.
Accidentele de muncă se țin lanț
În urmă cu o săptămână, un alt accident de muncă, produs în Argeș, s-a încheiat tragic.
Un bărbat care conducea un tractor la o exploatare forestieră s-a răsturnat cu utilajul. A fost strivit de utilaj și a murit pe loc.
Anterior, pe 8 noiembrie, o persoană a fost strivită de greutatea unor paleți cu panouri fotovoltaice, în apropierea Ștrandului cu apă sărată din Râmnicu Vâlcea. S-a aflat că în timp ce paleții erau manipulați cu ajutorul unui motostivuitor, marfa a intrat în balans și a căzut peste victima care supraveghea procesul.
La sosirea echipajului SMURD, angajatul fusese deja scos de sub paleți, de către ceilalți muncitori ai societății, dar n-a mai putut fi salvat.