Tragedie într-o comună din judeţul Gorj: tată şi fiu găsiţi decedaţi în casă. Cei doi lucrau ca taximetrişti
0O adevărată tragedie s-a petrecut astăzi într-o comună din judeţul Gorj. Un bărbat de 58 de ani şi fiul său, în vârstă de 35 de ani, au fost găsiţi fără suflare în locuinţă.
Decesul ar fi survenit ca urmare a intoxicaţiei cu dioxid de carbon.
Cele două persoane au fost găsite fără suflare de către fiica bărbatului şi sora celeilalte victime.
„În urma cu putin timp, prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112, o persoană de sex feminin semnala faptul că într-o locuinţă din comuna Băleşti a găsit două persoane decedate.
La fata locului s-au deplasat o autospecială de stingere din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tg-Jiu si 2 ambulante din cadrul SAJ Gorj care au constatat ca intr-una dintre incaperile locuinţei se aflau două persoane de sex masculin inconştiente şi fără semne vitale.
Din păcate, echipajele de intervenţie nu au mai putut face nimic pentru salvarea celor doi bărbaţi.
Nu este vorba despre un incendiu, din primele informaţii cele două persoane au utilizat o butelie cu un arzător pentru prepararea hranei/ încalzit in interior. Urmeaza sa fie stabilită cauza probabila“, au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj.
Ştefan Becheru lucra împreună cu foul său, Ştefan, ca şoferi de taxi. Cei doi locuiau împreună şi aveau propria firmă de taxi.
Vă recomandăm să mai citiţi