Locul unde se reînființează singura trupă de teatru comunală din România. Primarul este unul dintre actori

0
Publicat:

Singura trupă de teatru comunală din România care a funcționat în localitatea Brănești, din județul Gorj, va fi reînființată în acest an. Primarul era unul dintre actorii amatori ai acestei trupe

Scenă dintr-o piesă a trupei de teatru din comuna Brănești Foto: Primăria Brănești
Scenă dintr-o piesă a trupei de teatru din comuna Brănești Foto: Primăria Brănești

Primarul comunei Brănești, Gheorghe Stochițoiu, care era unul dintre actorii amatori din trupa de teatru, spune că dorește ca spectacolele de teatru să se reia din acest an.

„Activitatea s-a oprit pentru că unii dintre noi am mai îmbătrânit și nu au mai putut să se implice așa de mult. Ne dorim să reînființăm această trupă de teatru, pentru că localnicii gustau momentele artistice pe care le prezentam. Am și promisiunea conducerii școlii de a se implica în acest proiect, deoarece de aici vor veni cei care au un talent actoricesc. Din această trupă de teatru făceau parte numai localnici, în frunte cu mine, angajați ai primăriei și cadre didactice“, afirmă primarul. 

Primarul se ocupa de scenariu și regie

Spectacolele erau regizate de către primarul Stochițoiu și cel care i-a fost profesor în școala generală.

La început, domnul profesor Cornel Popescu, profesorul meu din școala generală, s-a ocupat de regizarea pieselor, după care dumnealui a ieșit la pensie și nu s-a mai putut ocupa, după care am preluat eu și această activitate, deoarece am învățat, între timp. Eu și cu un coleg eram regizori, scenariști și ne ocupam de sonorizare. Nu vreau să renunț la trupa de teatru și doresc ca activitatea acesteia să continue“, a mai spus primarul comunei Brănești. 

Pentru desfășurarea spectacolelor există în comună două săli de spectacole.

„Spectacolele se pot desfășura în căminul cultural, unde avem o sală de spectacole de 300 de locuri în satul Capul Dealului, care este modernizat și poate să găzduiască spectacole. Mai avem o sală cu 150 de locuri. Sperăm ca trupa de teatru să fie reînființată în acest an“, a precizat primarul localității Brănești“.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite