Video Campionat ilegal de lupte de câini din Republica Moldova, descoperit de polițiștii români VIDEO

0
Publicat:

Oamenii legi au efectuat zeci de percheziții în cadrul unui dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunilor de schingiuirea animalelor și organizarea și participarea la lupte de câini.

Polițiști din cadrul Biroului de Protecție a Animalelor Gorj au efectuat 23 de percheziții domiciliare, în județele Gorj, Dolj, Mehedinți, Hunedoara, Timiș și Argeș, în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de schingiuirea animalelor și organizarea și participarea la lupte de câini.

În perchezițiilor, au fost constatate 9 infracțiuni de intervenții chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codomia, cuparea urechilor, secționarea corzilor vocale, ablația ghearelor, coltilotul ciocului și dinților.

De asemenea, au fost descoperite și ridicate pentru continuarea cercetărilor 82 de telefoane mobile, 22 de laptop-uri, 7 tablete, 7 carduri de memorie, 23 memory-stick, un HDD, o unitate PC și un DVD“, au transmis reprezentanții Poliției Gorj.

Anchetatorii au mai descoperite o cameră de filmat, un disc de memorie, 46 de carnete de sănătate, 39 de carnete de performanță, 45 de cărți de origine română, 9 pașapoarte pentru animale de companie, 36 de microcipuri sigilate, 105 cartușe de vânătoare, produse farmaceutice destinate dopajului canin, precum și alte obiecte ce au legătură cu infracțiunile cercetate.

Șapte persoane au fost reținute

Polițiștii au emise ordine de plasare în adăpost pentru șapte câini din rasa Ciobănesc de Asia Centrală, care au particpat la lupte.

Anchetatorii au aflat că în Republica Moldova se desfășoară un campionat ilegal de lupte de câini.

Concomitent, în baza acordului de echipă comună de anchetă, încheiat între România și Republica Moldova, a fost organizată, pe teritoriul Republicii Moldova, o acțiune de prindere în flagrant delict a mai multor persoane care participau la un campionat ilegal de lupte de câini.

La acțiunea de prindere în flagrant delict, organizată pe teritoriul Republicii Moldova, au participat polițiști din structuri de combatere a criminalității organizate ale acestui stat, sub coordonarea procurorilor din cadrul Procuraturii din Republica Moldova, cu sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. GORJ – B.P.A., în baza acordului mediat de Eurojust“, au informat polițiștii.

Oamenii legii au prins în flagrant, pe teritoriul Republicii Moldova, 40 de persoane, care participau la un campionat de lupte ilegale între câini, care au fost supuși la acțiuni de schingiuire.

„În urma activităților specifice, față de 8 persoane, bănuite de săvârșirea infracțiunii de schingiuire a animalelor a fost dispusă măsura reținerii, pentru 72 de ore și introducerea acestora în centrele de reținere și arestare preventive ale autorităților Republicii Moldova, precum și ridicarea, pentru cercetări, a 5 exemplare canine rănite, implicate în luptele de câini.

Activitatea s-a realizat cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române“, potrivit unui comunicat al Poliției Gorj.

Târgu-Jiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite