Pucioasa: constructorul a abandonat lucrările şi a lăsat drumurile nefinalizate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Străzile din Pucioasa arată acum ca după bombardament, iar constructorul şi-a retras utilajele de pe şantier
Străzile din Pucioasa arată acum ca după bombardament, iar constructorul şi-a retras utilajele de pe şantier

Proiectul ”Dezvoltarea zonei turistice Pucioasa – reabilitare şi modernizare drumuri de interes local în staţiunea turistică Pucioasa” este în impas, după ce constructorul, în urma unor neînţelegeri cu primăria, a abandonat lucrările şi a plecat acasă.

"În cadrul acţiunilor întreprinse de conducerea Consiliului Judeţean Dâmboviţa, în vederea identificării unor măsuri reale de dezvoltare a judeţului, de continuare a implementării proiectelor europene şi accesarea de noi surse de finanţare, preşedintele Adrian Ţuţuianu şi administratorul public al judeţului, Alexandru Oprea, s-au întâlnit la sediul instituţiei cu reprezentanţii societăţilor SC Gecor SRL şi SC Teldrum SA, Proiectantul şi, respectiv, Consultantul în proiectul ”Dezvoltarea zonei turistice Pucioasa – reabilitare şi modernizare drumuri de interes local în staţiunea turistică Pucioasa”, întâlnire la care a fost prezent şi primarul oraşului Pucioasa, Dănuţ Bădău. Întâlnirea preşedintelui Consiliului Judeţean Dâmboviţa este rezultatul solicitării conducerii oraşului Pucioasa de a media între părţile implicate şi a debloca lucrările din cadrul proiectului ”Dezvoltarea zonei turistice Pucioasa – reabilitare şi modernizare drumuri de interes local în staţiunea turistică Pucioasa”, proiect derulat prin Programul Operaţional Regional, al cărui termen de finalizare este luna decembrie 2014", se arată într-un comunicat al CJD.

Străzile din Pucioasa arată acum ca după bombardament, iar constructorul şi-a retras utilajele de pe şantier. Proiectul prevede modernizarea şi reabilitarea a 20 de străzi locale - în lungime totală de aproximativ 21 km şi execuţia a două poduri peste pârâul Bizdidel.

Medierea CJD a avut, se pare, efectul scontat. Constructorul s-a angajat să continue lucrările. 

"Pentru Consiliul Judeţean Dâmboviţa, este prioritar să se finalizeze proiectul amintit în beneficiul cetăţenilor, alături de celelalte proiecte aflate în implementare iar, pentru perioada următoare, se fac eforturi susţinute pentru creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene - prin depunerea de noi proiecte", se mai arată în document.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite