Peştera Ialomiţei, „descoperită“ de aproape 700.000 de turişti, de când a fost reabilitată

0
0
FOTO: Peştera Ialomiţei
FOTO: Peştera Ialomiţei

Peştera Ialomiţei din Munţii Bucegi a devenit una dintre cele mai căutate destinaţii turistice din ţară. Recent, obiectivul turistic a împlinit 5 ani de la finalizarea lucrărilor de reabilitare.

Obiectivul turistic a fost reabilitat şi modernizat în cadrul proiectului derulat de Consiliul Judeţean Dâmboviţa prin Programul Operaţional Regional (POR) 2007 – 2013.

De la deschidere şi până în prezent, 667.906 vizitatori au trecut pragul acestei important obiectiv turistic al Masivului Bucegi, care s-a format, prin acţiunea corozivă a apei, în calcarele jurasice din culmea sud-estică a muntelui, la 1.560 metri altitudine absolută, intrarea sa fiind de 18 metri deasupra talvegului văii Ialomiţei. 

Este o peşteră mare, cu galerii fosile şi active, dispusă pe două etaje, care însumează 1128 m lungime. Intrarea, orientată spre est, are dimensiuni impunătoare (40 m lăţime şi 20 m înălţime). 

Modernizarea Peşterii Ialomiţei a reprezentat un pas important în demersul Consiliului Judeţean Dâmboviţa de transformare şi eficientizare a potenţialului turistic de care judeţul Dâmboviţa dispune pe Platoul Padina – Peştera.      

pestera ialomitei

Sursa Peştera Ialomiţei 

Peştera Ialomiţei din masivul Bucegi a fost inaugurată pe 25 iulie 2015, după reabilitarea cu fonduri europene de 6,4 milioane de lei, iar obiectivul a reuşit să atragă în primele 4 luni şi jumătate de la reabilitare, aproape 85.000 de vizitatori. 

Pe lângă frumuseţea şi unicitatea locului, vizitatorii au fost atraşi şi de evenimentele culturale organizate de Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, instituţie subordonată Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi care administrează Peştera Ialomiţei.

pestera ialomitei


Sursa Peştera Ialomiţei 

Peştera a fost dotată şi cu echipamente de sonorizare şi de proiecţie pentru desfăşurarea unor evenimente precum slujbe religioase sau spectacole, sistem de supraveghere video, filme documentare pentru informarea vizitatorilor, dar şi bănci de odihnă, pubele ecologice şi altele.

  

Peştera are o lungime de circa 1.100 de metri, dintre care 450 de metri sunt accesibili şi amenajaţi pentru vizitare. Intrarea peşterii este orientată spre est, iar gura acesteia, sub formă de semielipsă, are o înălţime de 20 metri şi o lăţime de 16 metri.

Peştera Ialomiţei este deschisă de marţi până duminică, între orele 9:00 - 18:00, iar taxa de intrare este 10 lei pentru adulţi, 5 lei pentru copii.

pestera ialomitei

Sursa Peştera Ialomiţei 

VĂ MAI RECOMANDĂM ŞI:

FOTO VIDEO Imagini fabuloase cu Peştera Ialomiţei, cea mai vizitată peşteră din Munţii Bucegi

10 lucruri ciudate despre Peştera Ialomiţei din Bucegi, locul unde întâlneşti fecioare zănatice cu ochii sclipind de puteri magice

Mai multe - Târgovişte

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite