Percheziții la hoții de granule metalice tip catalizator, din Prahova și Dâmbovița VIDEO

0
Publicat:

Sunt percheziţii în Prahova şi Dâmboviţa, la persoane suspectate că în decurs de aproximativ 3 săptămâni au furat de la o societate comercială 1.136 de kilograme de granule metalice tip catalizator.

 Percheziții la hoții de „granule metalice tip catalizator”. FOTO captură IGPR
Percheziții la hoții de „granule metalice tip catalizator”. FOTO captură IGPR

Cinci percheziţii au loc marţi dimineaţă, 12 septembrie 2023, în judeţele Prahova şi Dâmboviţa, la persoane suspectate că în decurs de aproximativ 3 săptămâni au furat de la o societate comercială 1.136 de kilograme de granule metalice tip catalizator, prejudiciul creat fiind estimat la 68.000 de euro.

În această dimineaţă, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova - Serviciul de Ordine Publică pun în executare 5 mandate de percheziţie domiciliară, două în judeţul Prahova şi trei într-o comună din judeţul Dâmboviţa, într-o cauză penală în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în formă continuată”, anunţă IGPR.

Trei persoane vor fi duse la audieri.

Din cercetări a reieşit că, în perioada 6 - 29 august 2023, persoanele bănuite ar fi sustras, în mod repetat, din incinta unei societăţi comerciale, 1.136 de kilograme de granule metalice tip catalizator.

Prejudiciul cauzat este de aproximativ 68.000 de euro.

Percheziții la traficanții de droguri din Dâmbovița și Timiș

Polițiștii de Combatere a Criminalității Organizate din Dâmbovița, Prahova și Timiș, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. Dâmbovița au efectuat, în 24 aprilie 2023, 7 percheziții domiciliare, în județele Dâmbovița și Timiș.

Oamenii legii spun că este vorba de un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc și deținerea de droguri de risc și mare risc pentru consum propriu, fără drept.

În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și au ridicat o armă, mai multe elemente de muniție, o sabie, o baionetă, mai multe carduri bancare, un permis de conducere susceptibil a fi fals, 9 telefoane, un cântar de precizie și 1.600 de lei.

„În cauză s-a reținut faptul că, în perioada noiembrie 2022 – aprilie 2023, mai multe persoane, o parte aflate în executarea unor pedepse privative de libertate, ar fi efectuat acte de preparare, confecționare, achiziționare, transport, introducere, prin disimularea prin impregnare în hârtie și materiale textile, și comercializare, în unitățile de detenție a unor cantități de droguri de risc și mare risc, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmbovița.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite