O pisică gestantă a venit singură la ușa spitalului. Medicii veterinari au ajutat-o să nască VIDEO
0Spitalul veterinar Arcadia Vet din Iași a avut parte de un eveniment neașteptat marți, 9 aprilie 2024. O pisică a venit la ușa așezământului medical, iar urmarea a uimit pe toată lumea.
![O pisică s-a prezentat singură la spitalul de animale pentru a naște. FOTO Ziarul de Iași](https://cdn.adh.reperio.news/image-b/b714560f-7db5-4301-9104-d962194f5493/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D750%26r%3Dcontain%26c%3D0%252C0.248%252C1%252C0.611%26f%3Dwebp)
Pe imaginile surprinse de camerele video ale clinicii se vede cum felina, de culoare albă, se îndreaptă hotărâtă către „intrarea pacienților”. Mieunând și așteptând la ușă aproape un minut, pisica a atras atenția a doi medici prezenți în zonă.
Ulterior, sub observațiile personalului, pisica a fătat patru pui sănătoși. Doi dintre ei sunt de sex masculin, iar ceilalți doi sunt de sex feminin. Momentul a fost cu atât mai special cu cât pisica a venit singură la spital și a așteptat să fie preluată, ca un pacient răbdător.
![O pisică s-a prezentat singură la spitalul de animale pentru a naște. FOTO Ziarul de Iași](https://cdn.adh.reperio.news/image-6/6eab5117-7992-4bf0-94d2-db3bbc9523f4/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D750%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
Dr. Mădălina Stanciu, medic veterinar la Arcadia Vet, a declarat pentru Ziarul de Iași că întâmplarea a surprins-o plăcut. În trecutul spitalului, nu s-a mai întâlnit o astfel de situație, iar momentul a fost unul inedit pentru întreaga echipă.
,,Spitalul având program non-stop, medicii de gardă au început să audă în jurul orei 1:00 un mieunat puternic la ușă. Au găsit această pisicuță, care a intrat în spital și la interval de câteva minute, să zic jumătate de oră, a fătat. Doi motănei și două pisicuțe. A fost un moment emoționant. Inițial am crezut că a adus cineva pisicuța, mămica cea deșteaptă, dar uitându-ne pe camere am descoperit că pur și simplu a venit singură. Nu ni s-a mai întâmplat până acum, și cumva ne întărește ideea asta că suntem importanți chiar și pentru animăluțele care vin singure, fără stăpân. Avem filmarea (vezi de la minutul 2:40) în care se vede cum ea merge și încearcă ușa de la spital, se așază în față și miaună”, a declarat medicul pentru sursa citată.
![O pisică s-a prezentat singură la spitalul de animale pentru a naște. FOTO Ziarul de Iași](https://cdn.adh.reperio.news/image-f/fead7e1e-9e90-41ca-a15d-fe37905059a4/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D750%26r%3Dcontain%26c%3D0%252C0.148%252C1%252C0.852%26f%3Dwebp)