FOTO VIDEO Transportorul blindat românesc „SAUR 2” le face cu ochiul englezilor. Ambasadorul Angliei a fost personal la Moreni să vadă „minunea”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vestea că la Moreni se construiesc transportoare blindate performante, cu grad sporit de siguranţă pentru militari, a ajuns şi la Londra. Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România, Martin Harris, a declarat, într-o vizită în judeţul Dâmboviţa, că ţara sa ar putea începe, în viitorul apropiat, o colaborare strânsă în acest sector.

Excelenţa sa a spus chiar că transportoarele româneşti ar putea beneficia şi de tehnologia britanică.

„Este vorba de o inţiativă deosebită pe care o avem în Marea Britanie. Am observat că aveţi capabilităţile foarte importante în industria de apărare. Şi noi avem capabilităţi în Marea Britanie care sunt foarte potrivite pentru România. Deci, în ce măsură este posibil, aş dori să sprijin proiecte comune între industria de apărare din România şi cea din Marea Britanie”, a declarat Martin Harris.

Transportorul blindat Saur 2, fabricat la Moreni este gata de a tranporta militari în teatrele de operaţiuni. Blindatul a primit toate calificativele de siguranţă pentru militari, în ceea ce priveşte carcasa. 

„Se poate ajunge chiar la achiziţia de transportoare blindate care se produc acolo şi care au un grad de siguranţă foarte ridicat. Acesta este un exemplu foarte concret. Dacă putem să avem şi tehnologie britanică şi tehnoloie românească pentru acestă maşină blinadată, eu cred că ar fi o maşină foarte bună pentru export care ar fi în beneficiul şi al României şi al Regatului Unit”, a mai spus ambasadorul.

"Are toate dotările necesare unor misiuni pe care armata română trebuie să le îndeplinească", a decşarat, pentru "Adevărul", Constantin Bucuroiu, preşedintele sindicatului Automecanica Moreni.

SAUR 2 are un standard de protecţie de 2b, ceea ce nu e rău deloc. Automecanica Moreni pregăteşte însă ceva şi mai puternic. Vorbim de TBT 8x8. Acesta ajunge la un grad de protecţie de 4, concurând astfel de cu blindatele americane, care, de altfel, sunt mult mai scumpe.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite