Accident grav, pe trecerea de pietoni, suprins de camerele de supraveghere. Minor lovit în plin | VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Captură cameră supraveghere
Captură cameră supraveghere

Un copil de 9 ani, care traversa strada regulamentar, alături de un prieten, a fost lovit de o maşină. Băiatul s-a ales cu o fractură de tibie. Şoferul spune că nu l-a observat din cauza Soarelui.

Accidentul s-a petrecut în Târgovişte, la intersecţia cu Halta Teiş, într-o zonă în care există nu mai puţin de patru treceri de pietoni. 

Impactul a fost suprins de o cameră de supraveghere din zonă. Se vede că şoferu nu i-a observat pe cei doi copii când traversau pe trecerea de pietoni. După ce îl loveşte pe unul dintre ei, opreşte brusc. 

„A sărit de acolo. Nu ştiu, nu pot să îmi dau seama. Nu sunt în stare să spun. M-am speriat. Nu l-am văzut pur şi simplu, bate soarele”, a declarat şoferul, imediat după incident. 

Copilul s-a ales cu o fractură deschisă la nivelul tibiei şi, în prezent, se află la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte pentru îngrijiri medicale. 

„Minorul are, la prezentarea la spital, o fractură deschisă la nivelul tibiei, iar la acest moment este în investigaţii clinice, urgenţe chirurgie, ortopedie şi imagistice, pentru precizarea diagnosticelor şi pentru stabilirea protocolului terapeutic”, a declarat dr. Elena Firoiu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgovişte.

   

    

În zonă au fost chemate şi forţe de ordine deoarece rudele băiatului, de etnie romă, au devenit recalcitrante. 

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Poliţist care se deplasa cu motocicleta către serviciu, accidentat mortal de un şofer care circula pe contrasens

Motociclist accidentat mortal de un şofer care a călcat linia dublă continuă, în Târgovişte VIDEO

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite