Suceava: Portret/ Victor Şutac îi face pe copii să înţeleagă natura

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul este directorul Palatului Copiilor de opt ani şi face cu cei mici experienţe ştiinţifice uimitoare.

Victor Şutac este un profesor modern, care ştie să capteze atenţia copiilor şi să-i facă să fie interesaţi de mediul înconjurător. „Fac cu ei şi mici experimente. De exemplu, ascultăm materia vie, punem la o floare senzori, iar curentul electric trece prin ea. Se aude un zgomot care ne dovedeşte că planta trăieşte. Altădată am făcut jurnalul de bord al vitezei de creştere a grâului. Am pus zece fire şi am măsurat în fiecare zi, la aceeaşi oră. Nici un fir nu a crescut ca celălalt. Viului nu-i place monotonia“, a spus profesorul.  În prezent se gândeşte la o metodă prin care să descifreze modul de comunicare al peştilor. Are în biroul său un acvariu şi spune că îi va folosi pe post de „cobai”.


Pasionat de tainele cerului, profesorul merge cu telescopul prin şcolile din judeţ unde predă elevilor lecţii de astronomie. De asemenea,  Victor Şutac îi iniţiază pe cei  mici şi în alte domenii, respectiv robotică, nanotehnologie şi astronomie. „Dacă micuţii  trebuie să înveţe despre roboţi, le aduc un om care lucrează în domeniu şi care a făcut un robot. Avem în ţară oameni geniali care lucrează la nişte proiecte de ştiinţă la care nici nu ne gândim. Vor să lanseze în spaţiu o rachetă pe care să o ridice cu balonul, apoi să o trimită în spaţiu cu un minim de energie, pentru a scăpa de poluarea de la lansare“, a povestit profesorul de fizică. Până să ocupe postul de director la Palatul Copiilor, Victor Şutac a fost profesor de fizică trei ani la o şcoală generală. În ’98 s-a titularizat şi a predat astronomia, iar de opt ani este director.


„Diferenţa dintre o şcoală şi Palatul Copiilor este că aici vorbim de o unitate de educaţie nonformală. Nu se dau note, nu se oferă diplome, fiecare vine pentru că vrea să înveţe mai mult“, a mai spus Victor Şutac.

întrebări şi răspunsuri
Sunt copiii talentaţi?
Da, suntem o ţară plină de talente în mai toate domeniile. Recent, România a luat locul II în lume la astrofizică, în China. În 2005 la Moscova am concurat la un festival de dans şi nu ne-am făcut de ruşine. Mereu excelăm în lume, numai că se compensează cu alte defecte care ne fac mereu să părem în ochii altora mai puţin buni.
Mai avem de învăţat?
Scopul omului este cunoaşterea. 14 miliarde de ani s-a chinuit Universul ca să ne facă, nu cred că nu avem un scop şi nimic nu este la voia întâmplării. Mereu îmi place să zic că, de la maimuţă la om, veriga lipsă suntem noi.

profil
născut. 10 mai 1967, Suceava.
studii. Facultatea de Fizică, Universitatea Bucureşti.
familie. Este căsătorit.

Suceava

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite