Suceava: Bibliotecă cu internet deschisă în Burdujeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii sunt încântaţi că pot accesa programe care-i ajută să înţeleagă lecţiile de la clasă
Elevii sunt încântaţi că pot accesa programe care-i ajută să înţeleagă lecţiile de la clasă

Biblionetul le oferă elevilor din cartierul sucevean ocazia să-şi facă lecţiile cu ajutorul unor programe speciale de calculator. Echipamentul pentru sala inaugurată ieri a costat 6.100 de dolari şi a fost achiziţionat prin intermediul programului naţional de dotare a bibliotecilor cu tehnologie modernă computerizată.

Elevii se pot documenta pentru şcoală la sala biblionet inaugurată ieri la filiala din Burdujeni a Bibliotecii „I.G. Sbiera“. Cele zece calculatoare conectate la internet vor  fi disponibile zilnic, între orele 10.00-16.00. „Sunt instalate programe cu teste din fizică, chimie, biologie, geografie şi matematică, foarte interesante, care ne ajută la învăţat. Îmi place chimia foarte mult, am fost şi la un concurs naţional anul trecut, iar la biblionet pot face diferite experimente virtuale“, a spus Alexandru Golea, elev în clasa
a VIII-a la Şcoala „Miron Costin“ din Suceava.


Cadrele didactice sunt şi ele încântate de achiziţie şi spun că programele de pe calculator le ajută la predarea lecţiilor. „Copiii pot vizualiza reacţii chimice care nu se pot face în laborator. Lucrăm şi noi la şcoală cu un program special pentru experimente, dar nu este aşa de dezvoltat. Încercăm să îmbinăm practica de la ore cu cea virtuală şi poate copiii o să prindă şi gustul de lectură, dacă tot vin la bibliotecă“, a declarat Valeria Ignătescu, profesoară de chimie-fizică la Şcoala „Miron Costin“.


Softul, donat de Microsoft


Pe lângă cele 10 calculatoare, biblionetul mai este dotat şi cu o imprimată, un scanner şi un videoproiector. „Pe calculatoare sunt instalate 20 de module, de la clasele a II-a, a III-a până la a XII-a. Echipamentele de aici au costat 6.100 de dolari, iar programele au fost donate de Microsoft. Aceasta este singura bibliotecă din oraş care are biblionet special pentru şcolari“, a spus Lăcrămioara Cocuz, coordonatorul pe judeţ al proiectului „Biblionet“. La Biblioteca  Judeţeană au fost aduse tot prin acest program 11 laptopuri, o imprimantă, un scanner şi un videoproiector, toate în valoare de peste 48.000 de lei.


„Serviciile sunt gratuite cu o singură condiţie: elevul să aibă fişă la acea bibliotecă. Înscrierea este gratuită. În felul acesta sperăm să putem ajuta profesorii în activitatea lor, dar şi copiii care pot veni oricând, în timpul programului“, a declarat Gheorghe Cărăbuş, directorul Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera“.

201 calculatoare în tot judeţul


În judeţul Suceava sunt 43 de biblioteci dotate cu calculatoare, în localităţi precum Gura Humorului, Rădăuţi, Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni, Vatra Dornei, Dolhasca, Siret, Vicovul de Sus, Broşteni şi Cajvana. Au fost achiziţionate, în cadrul programului naţional „Biblionet“, 201 calculatoare. Investiţia totală s-a ridicat la aproape un milion de lei.

Suceava

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite