Lovitură pentru mafia lemnului. Transporturi ilegale interceptate de polițiștii suceveni și confiscări în valoare de peste 250.000 de lei FOTO
0Au fost confiscate inclusiv două autotrenuri cu care se transporta material lemnos fără documente. Acțiunile polițiștilor s-au lăsat cu amenzi și dosare penale.
Polițiștii suceveni au efectual ample acțiuni de control pe linie silvică, în perioada 7-11 martie, în zonele Vatra Dornei și Fălticeni, zone în care funcționează gatere și unități de prelucrare a lemnului.
Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuț Epureanu, s-au înregistrat rezultate deosebite în urma acestor controale, fiind confiscate două autotrenuri de transport material lemnos (în valoare de 18.000 de euro și respectiv 15.000 de euro – în total aproximativ 33.000 de euro) și fiind confiscați peste 300 de metri cubi de material lemnos - în valoare de aproximativ 90.000 de lei.
Ionuț Epureanu a precizat că s-au aplicat sancțiuni contravenționale agenților economici pentru încălcarea legislației silvice în valoare de peste 50.000 de lei și s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals informatic, dar și pentru transportul de materiale lemnoase neînsoțite de documente.
De o exemplu, o societate comercială din zona Vatra Dornei ar fi emis șapte avize de însoțire a materialului lemnos, atât din platforma primară cât și din depozitul societății, pentru o cantitate totală de 164.598 m.c. lemn rotund rășinoase în valoare de 41.149,78 lei, fără proveniență legală.
O altă societate ar fi emis patru avize de însoțire a materialului lemnos din platforma primară, pentru cantitatea de 99,95 m.c. lemn rotund rășinoase, cu o valoare de 24.705,02 lei, tot fără proveniență legală.
Volumul total al materialului lemnos reținut în cazul celor doură firme este de 264,548 m.c, cu o valoare de 65.854 de lei.
Cercetările sunt continuate și în cadrul dosarului penal, aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals informatic.
Lemn transportat ilegal și confiscări, la Mălini
Polițiștii de la Mălini au fost sesizați de către jandarmii din cadrul I.J.J Suceava, cu privire la faptul că au identificat un transport de material lemnos în satul Bogata și solicită sprijinul polițiștilor pentru verificări și dispunerea de măsuri legale.
Ulterior, polițiști și lucrători din cadrul Gărzii Forestiere și un inginer silvic, din cadrul O.S Fălticeni, împreună cu proprietarul autoutiliatarei, s-au deplasat la cantonul silvic din comuna Boroaia pentru a proceda la cubajul și confiscarea materialului lemnos.
Astfel, s-a constatat că șoferul avea încarcată o cantitate de 17,684 mc. material lemnos, fără documente legale, respectiv lemn rotund rășinoase, în valoare de 4.474 de lei, cantitate ce a fost confiscată, descărcată și depozitată la cantonul silvic din comuna Boroaia.
În cauză, a fost întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de transport material lemnos fără documente specifice și s-a procedat la indisponibilizarea și confiscarea autoutilitarei, în valoare de 18.000 de euro.
În comuna Mălini, sat Stânișoara, a fost identificat un camion proprietatea unei societăți cu sediul social în comuna Mălini, județul Suceava, care se deplasa pe direcția dinspre satul Iesle către satul Mălini și care transporta cherestea rășinoase ce nu era însoțită de acte de proveniență (aviz de însoțire electronic), emise în condițiile legii.
Mijlocul de transport a fost condus la sediul Ocolului Silviuc Mălini, unde fost inventariată masa lemnoasă, constatând că este vorba despre cantitatea de 16,87 mc. cherestea (grinzi) rășinoase.
Având în vedere aspectele constatate, în cauză a fost întocmit dosar penal iar polițiștii au dispus măsura indisponibilizării în vederea confiscării a cantității de 16,87 mc. cherestea rășinoase, în valoare de 16.650 lei, care a fost predată în custodia Ocolului Silvic Mălini, până la finalizarea cercetărilor.
De asemenea, s-a luat măsura indisponibilizării, în vederea confiscării, a mijlocului de transport, respectiv autotrenul în valoare de 75.000 de lei (15.000 de euro).
Cercetările sunt continuate, conform competenței materiale, de către polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol (S.O.P.), în cadrul dosarului penal întocmit, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, probarea activității infracționale și tragerea la răspundere penală a celor vinovați.