Incendiu devastator la mănăstirea din Podu Coșnei, au luat foc biserica veche și chiliile VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiu mănăstire Podu Coșnei, Suceava SURSA martor
Incendiu mănăstire Podu Coșnei, Suceava SURSA martor

Mănăstirea din Podu Coșnei, județul Suceava, a fost cuprinsă de flăcări, duminică dimineață, 28 mai 2023.

Biserica veche și o clădire cu chilii au luat foc, iar localnicii au sunat disperați la 112 și au cerut ajutor.

La sosirea pompierilor, flăcările erau la nivelul acoperișurilor, cu pericol de propagare la cele două construcții.

S-au deplasat la fața locului pompierii militari, cu 8 autospeciale de stingere, o autoscară mecanică și două ambulanțe SMURD.

Construcțiile afectate de flăcări, paraclisul (biserica) și corpul de chilii, au fost ridicate în anul 2006, precizează reprezentanții ISU Suceava, care acum fac cercetări pentru a stabili cauza izbucnirii incendiului. 

După ore în care s-au luptat cu flăcările, pompierii militari au salvat biserica mănăstirii, casa stăreției, clădirea centralei termice, construcții anexe ale mănăstirii (corp comun cu chiliile afectate de foc) și alte clădiri din complexul monahal, cu bunurile aferente. 

Suprafața mistuită de flăcări este de 550 de metri pătrați. Intervenția pompierilor a fost una dificilă din cauză că focul se extindea rapid, construcțiile fiind din lemn dar existând depozitate cantități de combustibil. Au fost degajări mari de fum și de gaze toxice. 

Personalul mănăstirii s-a autoevacuat până la sosirea celor de la ISU Suceava, așa că nu au fost răniți, dar pagubele sunt uriașe.

Conform purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Alina Găleată, se lucrează pentru lichidarea ultimelor focare și pentru îndepărtarea elementelor afectate de foc.

Din cercetările pompierilor, a reieșit că incendiul s-a produs din cauza unui conductor electric defect.

Pompierii vor rămâne în zonă pentru a monitoriza situația și pentru ca focarele de incendiu să nu se reaprindă.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite