Biserica de lem din Borșa, distrusă de un incendiu, era asigurată. Asirom anunță despăgubiri
0Biserica de lemn din Borșa a ars în totalitate chiar în duminica Floriilor. Ea a fost construită în ultimii 30 de ani, deci nu era un monument istoric, anunță chiar Episcopia Maramureșului. Construcția era asigurată.

Lăcașul de cult era asigurat la Asirom printr-o poliță de asigurare facultativă de incendiu și alte riscuri.
Echipa Asirom anunță că a reacționat imediat în urma evenimentului și s-a deplasat la fața locului pentru a evalua daunele și pentru a asigura procesul de despăgubire.
Procedura de despăgubire se va derula conform clauzelor și condițiilor stabilite în polița de asigurare, valoarea despăgubirii fiind stabilită în urma unei evaluări profesioniste a daunelor și a costurilor necesare pentru refacerea bisericii.
„În calitate de asigurator, am reacționat imediat pentru a instrumenta dosarul de daună și a plăti despăgubirea pentru pierderile survenite. De asemenea, suntem pregătiți să oferim expertiza noastră pentru a ajuta autoritățile locale și părțile implicate în investigarea cauzelor care au generat acest incendiu și a lua măsurile de prevenție necesare pentru a evita astfel de evenimente în viitor”, a precizat Paul Zarzără, Membru al Directoratului Asirom VIG.
Episcopia Maramureșului și Sătmarului, Protopopiatul Vișeu, Parohiile și Mănăstirile anunță că vor fi solidare cu situația grea prin care trec tocmai in preajma sărbătorii Învierii Domnului, preotul și credincioșii din Borșa Complex și vor sprijini construcția noii biserici.